Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

„Noi vrem pământ!”

Publicat: 10 decembrie 2013 - 18:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Guvernul a aprobat, în 20 noiembrie 2013, proiectul de lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare (AARPF). Proiectul de lege a fost trimis, în aceeaşi zi, Parlamentului, urmând a fi dezbătut în procedură de urgenţă

Click pe poza pentru galerie!

În actualul proiect de lege nu mai există nici o limitare a suprafeţei de teren agricol (100 ha în varianta iniţială, propunere respinsă de Comisia Europeană - n.red.) pe care ar putea-o achiziţiona persoanele fizice în extravilan. În plus, persoanele fizice care vor să cumpere teren agricol în România nu mai trebuie să facă dovada că au cunoştinţe în domeniul agricol şi că au desfăşurat activităţi agricole cel puţin cinci ani.

Nu mai apare nici obligaţia ca, la data intrării în vigoare a legii, actualii proprietari de terenuri agricole să dovedească faptul că au desfăşurat activităţi agricole pe acele terenuri. S-a păstrat o singură condiţie pentru arendaşi, ca aceştia să aibă un contract de arendă încheiat pentru acel teren cu cel puţin un an înainte de data înregistrării ofertei de vânzare.

„(...) Cred că avem nevoie în continuare ca cei care cumpără terenuri agricole să aibă cunoştinţe minime în agricultură. Nu prevede proiectul de lege, dar lucrul acesta se poate introduce, dacă se consideră necesar, la Parlament. (...) nu s-a acceptat această prevedere, pe motiv că s-ar crea discriminare”, a spus Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, după aprobarea proiectului de lege de către Guvern.

 

Constantin: Statul trebuie să poată interveni

Înstrăinarea terenurilor agricole către persoane fizice se va putea face doar cu respectarea dreptului de preempţiune al coproprietarilor persoane fizice, al vecinilor persoane fizice, arendaşilor, persoanelor fizice cu vârsta de pâna la 40 de ani care desfăşoară activităţi agricole pe raza administrativ - teritorială a localităţii unde este situat terenul respectiv, precum şi Statului Român.

„Cred că trebuie să avem posibilitatea la un moment dat, dacă situaţia degenerează într-un fel sau altul, (...) dacă situaţia impune, să avem cadrul legal astfel încât să putem să intervenim şi statul să poată cumpăra teren. De asemenea, se poate lua o decizie politică la un moment dat ca statul să poată interveni pe piaţa funciară, prin achiziţia de suprafeţe mici şi vânzarea de suprafeţe mari, în interesul comasării terenurilor agricole.

Nu face obiectul acestei legi, dar se creează posibilitatea prin această lege la un moment dat, dacă se ia o astfel de decizie”, a spus ministrul Constantin despre dreptul de preemţiune al statului. Acesta a precizat însă că nu este reglementat nici un prag pentru intervenţia statului, nici situaţiile nu sunt definite prin lege.


Cine sunt străinii care pot cumpăra teren?

Prevederile noii legi se vor aplica cetăţenilor români, cetăţenilor din Uniunea Europeană şi apatrizilor cu domiciliul în România sau în UE, precum şi cetăţenilor şi apatrizilor din statele care fac parte din Acordul privind Spaţiul Economic European (ASEE). De asemenea, cetăţenii din afara UE pot cumpăra terenuri agricole în România în extravilan numai dacă au reşedinţa pe teritoriul unuia dintre cele 28 de state membre UE sau în condiţiile în care există tratate, contracte sau acorduri de liber schimb între UE şi acele state din care provin cetăţenii respectivi.

Românii proprietari de terenuri agricole „trebuie să reziste tentaţiei de a-şi înstrăina ogoarele către străini”, a declarat Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). „Foarte bine”, a spus acesta referitor la extinderea drepturilor de preemţiune, „însă pe piaţă preţurile vorbesc, iar străinii au capital”, a spus preşedintele LAPAR.

Baciu susţine că oficiali ai unei ţări din Orientul Mijlociu, care „pot avea emisari plătiţi având cetăţenie în ţările europene”, şi-au manifestat deja interesul pentru a cumpăra 2 mil. ha de teren agricol în România.
„Comunicaţi adversarilor politici că cetăţenii arabi şi cetăţenii chinezi nu sunt membri ai Uniunii Europene.

Am văzut că vor să apere terenul României de chinezi şi de arabi. (...) De la 1 ianuarie, cei care au dreptul, conform acordului semnat de România, să cumpere terenuri sunt cetăţenii Uniunii Europene”, a precizat premierul Victor Ponta, după ce şi Elena Udrea a comentat că, în 2014, străinii vor cumpăra „tot terenul agricol al României, mai ales chinezii”.

 

Procedura de vânzare-cumpărare

Pentru a vinde un teren agricol, vânzătorul înregistrează la primaria din localitatea pe raza căreia se află terenul o cerere de notificare a preemptorilor şi de afişare a ofertei de vânzare a terenului, pentru 30 de zile de la data înregistrării. Oferta va cuprinde informaţii despre teren - preţ, amplasament, suprafaţă, categoria de folosinţă şi clasa de calitate, documentele cadastrale, şi despre vânzator - nume, adresă, copia documentului de proprietate.

Primăria transmite oferta de vânzare şi lista preemptorilor la Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare (AARPF), ce va fi înfiinţată. AARPF publică oferta pe site-ul propriu.

Legea nu prevede cine va notifica titularii dreptului de preempţiune. Aceştia trebuie însă să transmită acceptarea ofertei şi documentaţia din care să rezulte că îndeplinesc condiţiile de cumpărare atât vânzătorului, cât şi AARPF. Netransmiterea acceptării ofertei în termen de 30 de zile de la afişarea acesteia la sediul primăriei duce la pierderea dreptului de preempţiune.

AARPF va verifica îndeplinirea condiţiilor de vânzare - cumpărare în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea datelor, dar avizul, respectiv nota de observaţii, în cazul neîndeplinirii condiţiilor, va fi comunicat, în maxim 2 zile lucrătoare, doar vânzătorului, nu şi cumpărătorului, şi va fi publicat şi pe site-ul instituţiei.

În cazul în care nici un preemptor nu îndeplineşte condiţiile sau nu îşi manifestă intenţia de cumpărare a terenului, vânzarea este liberă. Legea prevede însă că înstrăinarea prin vânzare-cumpărare a terenurilor fără respectarea dreptului de preempţiune sau fără obţinerea avizelor speciale se sancţionează cu nulitatea absolută.
Dacă vânzătorul modifică datele din oferta de vânzare, acesta trebuie să reia procedura de înregistrare a ofertei.

 

Obligaţiile cumpărătorului

Terenurile agricole din extravilan pe o rază de 20 km de la graniţa României, cele la o distanţă de până la 2400 m faţă de obiective speciale şi cele în care se află situri arheologice pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul ministerelor Apărării Naţionale, respectiv Culturii. Cumpărătorii terenurilor agricole extravilane trebuie să le utilizeze doar cu destinaţia din categoria de folosinţă cu care sunt înscrise în sistemul de cadastru.

Dacă pe teren există îmbunătăţiri funciare, persoanele fizice care achiziţionează terenurile sunt obligate să le menţină cel puţin în starea în care le-au cumpărat.
Amenzile variază între 50.000-100.000 lei pentru distrugerea sau nemenţinerea în funcţiune a îmbunătăţirilor funciare şi 100.000 lei/ha, în primul an, şi 500.000 lei/ha, din al doilea an, pentru nerespectarea categoriei de folosinţă a terenului.

 

ADS devine Autoritatea Pieţei Funciare

Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare va fi înfiinţată în subordinea Guvernului, prin preluarea activităţi, personalului şi a patrimoniului Agenţiei Domeniilor Statului (ADS).
AARPF va înfiinţa, gestiona şi administra baza de date a terenurilor agricole extravilane, va publica ofertele de vânzare - cumpărare pe site-ul propriu şi va verifica exercitarea dreptului de preemţiune, va verifica îndeplinierea condiţiilor de vânzare - cumpărare de către potenţialul cumpărător, va emite avizul necesar încheierii contractului de vânzare - cumpărare, va constata şi sancţiona contravenţiile la legea vânzării terenurilor către persoane fizice.

 

ADS: 269.408 ha arendate pe datorie

Potrivit datelor citate de EVZ, România are 328.051 ha de teren agricol administrate de ADS. Peste 269.408 ha sunt date în arendă, sub diverse forme, unor persoane juridice sau fizice.

Suma totală a datoriei rezultată din neplata de către arendaşi a redevenţei către stat este de 371,083 mil. lei (peste 88 mil. euro): 16,319 mil. lei - datorii din contracte în vigoare, 218,123 mil. lei - din contracte încetate/reziliate aflate în diverse stadii procesuale, iar 136,641 mil. lei trebuie să-i recupereze ADS de la firme aflate în insolvenţă.

Prima intabulare, pe bani europeni

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, în 20 noiembrie 2013, un raport favorabil pentru proiectul de lege privind prima intabulare a terenurilor agricole şi forestiere, cu amendamente. Unul din amendamente prevede ca sumele necesare pentru înregistrarea terenurilor din mediul rural să fie luate din fondurile europene de dezvoltare rurală pe 2014-2020. „În perioada 2014-2020, aşa cum ne-a informat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, vom avea aproape 500 mil. de euro pentru această activitate”, a spus deputatul PNL Theodor Nicolescu, citat de Agerpres.

Potrivit senatorului PNL, George Scutaru, citat de Agerpres, proprietarul nu va plăti prima intabulare a terenurilor agricole şi forestiere, cheltuieli ce vor fi considerate ajutoare de stat. Statul va cofinanţa prima intabulare cu 15% din sumă. Proiectul prevede şi o plafonare la 400 lei pe proprietate expertizată pentru experţii cadastrali.

Vizualizat: 617 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agromalim 12 - 15 septembrie 2019 Case IH - Sistemul AFS Harvest Command
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?