Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Ministerul Agriculturii se joacă cu banii fermierilor

Publicat: 24 octombrie 2011 - 14:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Cât va fi CNDP?, vor să ştie crescătorii de bovine

Click pe poza pentru galerie!

Ministerul Agriculturii se joacă şi cu banii şi cu nervii crescătorilor de bovine şi amână să stea de vorbă cu aceştia pentru a stabili suma exactă pe care crescătorii o vor primi în 2011 în contul CNDP.

Timp de trei săptămâni, de la sfârşitul lui septembrie, până la jumătatea lui octombrie, şapte reprezentanţi ai FCBR din toate colţurile ţării, membri ai Comisiei de Dialog cu Ministerul Agriculturii, au făcut de câteva ori, pe banii lor, drumul până la Bucureşti, la întâlnirile programate, amânate şi apoi anulate de Ministerul Agriculturii, pentru a stabili câţi bani vor primi crescătorii de bovine în acest an pentru Plata Naţională Directă Complementară (CNDP).

La închiderea ediţiei, preşedintele FCBR, Claudiu Frânc, ne-a declarat că ministrul Agriculturii stabilise o nouă întâlnire în 17 octombrie, cu promisiunea că le va comunica atât crescătorilor de bovine, cât şi celor de ovine, sumele exacte aferente CNDP pe 2011.

„Este o amânare care nu este bună nici pentru noi, nici pentru minister, pentru că generează nişte tensiuni în cadrul organizaţiilor, dar noi mai avem răbdare, deşi este o chestiune care, deja, întinde la maxim tensiunile în rândul organizaţiilor judeţene, mai ales că acum trei săptămâni (cu o săptămână înainte de finalul lunii septembrie – n.red.) ministrul ne-a promis că într-o săptămână ne va spune suma. Noi am comunicat aceste lucruri în teritoriu şi acum toată lumea face presiune pe noi.

Până la urmă, noi vedem în toată chestiunea asta o decredibilizare şi o discreditare a conducerii Federaţiei vis-à-vis de membrii noştri, pentru că eu m-am dus şi am spus ceva oamenilor noştri pe cuvântul unui ministru, şi ministru acum îmi spune că mă amână”, ne-a spus preşedintele FCBR.

Suma maximă notificată la Comisia Europeană şi pe care România poate să o aloce în 2011 din bugetul naţional pentru CNDP la bovine este de cca. 337 mil. euro, care se împart la numărul de capete eligibile, iar crescătorii de bovine au solicitat, la întâlnirile anterioare cu ministrul Agriculturii, suma de 200 euro/cap de animal.

„Eu am atras atenţia că în 2008 şi 2009 am luat suma maximă pe care puteam să o luăm, dar, în 2010, am luat 40% din sumă. Am înţeles că a fost an de criză, dar anul ăsta nu mai putem accepta, mai ales că vedem în toate statisticile că efectivul de bovine în 2011 a scăzut, faţă de 2010, cu 15,5%.

Dacă vor să distrugă sectorul ăsta, să ne spună direct, dar măcar să aibă curajul să ne privească drept în ochi şi să spună <>, dar plimbatul şi amăgitul ăsta e o chestiune de demnitate”, consideră Frânc.

Potrivit acestuia, deşi reprezentanţii Ministerului Agriculturii nu au vehiculat până acum nici o sumă privind CNDP, „pe pagina de internet a ministerului apare o propunere de hotărâre din 26 august 2011, cu ordinul cu CNDP şi comunicarea sumei de 410 lei, ca anul trecut”. „Cred că de-aia le e frică, să pronunţe această sumă. Nu mă încântă că ne spun că se fac eforturi şi că suma va fi mai mare decât anul trecut. Cât?”, vor să ştie, clar, crescătorii de bovine.

„Noi trebuia să ştim de la începutul anului pe ce contăm. N-am cerut vehement <>,  dar vreau să ştiu suma pe care pot să contez, că pot să-mi fac o planificare la achiziţia de furaje pe anul viitor, că nu îmi e totuna să cumpăr porumbul cu 50 de bani sau cu 1,4 lei kilogramul.

Deşi anul ăsta a fost foarte bun pentru cereale, a fost un an foarte prost pentru furaje. În nici o zonă a ţării nu s-au realizat producţii extraodinare la culturile furajere, pentru că cine a prins prima şi a doua coasă, a pierdut ultimele două coase. Şi lucrurile astea nu înţeleg de ce ministerul nu vrea să le vadă. Mai mult, toţi fermierii lucrăm cu furnizorii de input-uri cu plata în toamnă, iar aceşti furnizori ne întreabă acum când le plătim”, ne-a mai spus Claudiu Frânc.

„Mai mult, avem posibilitatea ca şi fermierii care au datorii mai mici către bugetul de stat, dacă plătesc debitele confrom Ordonanţei 30, ar putea să scape de majorări şi penalităţi. Adică statul ni-i dator, noi suntem datori, şi nu putem să ne compensăm sumele între noi?”, mai spune preşedintele FCBR.

 

Ministerul se apără... cu acuzaţii

La începutul lunii octombrie a.c., cotidianul Gazeta de Nord-Vest scria că mai mulţi crescători de bovine din judeţul Satu Mare sunt decişi picheteze sediul Ministerului Agriculturii, nemulţumiţi de faptul că ministerul nu a anunţat încă valoarea CNDP la specia bovină pe 2011, respectiv termenul de plată al acestui sprijin, care ar fi trebuit plătit începând cu 15 octombrie a.c..

Printr-un drept la replică oficial, Ministerul Agriculturii acuză conducerea Asociaţiei Prodlact din Satu Mare, citată de cotidianul menţionat, că „nu cunoaşte legislaţia în domeniul în care activează şi face declaraţii în totală necunoştinţă de cauză”, precizând că „termenul de 15 octombrie invocat (...) ca fiind data de la care trebuia acordată subvenţia pe cap de animal, nu este real”, ci „conform Ordinului 215/2010, până la 31 octombrie 2011, APIA efectuează controlul administrativ şi stabileşte numărul de animale pentru care se poate acorda Plata Naţională Directă Complementară (CNDP) pentru bovine” şi „numai după data de 31 octombrie 2011, când se va încheia controlul administrativ, MADR poate iniţia actul normativ care va stabili suma ce va fi acordată pe cap de animal”.

„Totodată, reamintim că ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, are dese întâlniri cu reprezentanţii crescătorilor de animale, fiind întotdeauna deschis pentru dialogul cu aceştia”, se mai precizează în dreptul la replică al ministerului.

„Actele şi hotărârile se pot face de la începutul anului şi toate plăţile pentru toate formele de sprijin se fac, în toată Uniunea Europeană, începând cu 1 octombrie. Numai că ei încep în 1 octombrie şi până în 30 octombrie au terminat, în timp ce noi ne întindem până în 30 iunie, când e ultima zi”, spune, în replică, luând apărarea cresătorilor de bovine, preşedintele FCBR.

Vizualizat: 558 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agromalim 12 - 15 septembrie 2019 Case IH - Sistemul AFS Harvest Command
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?