Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Marius-Viorel, un performer al agriculturii conservative

Publicat: 17 octombrie 2022 - 17:35
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

În ultimii ani, s-a dovedit că cele mai bune investiţii din ferme au fost în sistemele de irigaţii şi în utilajele care te ajută să păstrezi rezerva de apă din sol. Cultivatorul Kuhn Performer este un astfel de echipament, aşa cum ne-a relatat Marius-Viorel Filip, fermier din Vlădeni, jud. Ialomiţa.

"Cultivăm din toate câte puţin. Anul acesta am avut 120 hectare cu grâu, 100 ha de orz, 80 ha cu rapiţă, 40 ha cu floarea-soarelui şi 130 ha de porumb. La păioase, producţiile au fost bune (7 t/ha la orz, 5,5 t/ha la grâu şi 2,2 t/ha la floarea-soarelui). Floarea neirigată, în condiţiile de anul aceasta, a dat o recoltă bună", ne-a declarat Marius-Viorel.

 

Circa 2 tone/ha la neirigat!


În schimb, cultura de porumb a fost grav afectată de secetă. La neirigat, fermierul a recoltat doar 2,5 tone/ha. "Cu totul alta este situaţia în parcelele irigate, unde sperăm să obţinem circa 12 tone/ha. Avem 100 ha cu porumb irigate, 60 ha la pivot şi 40 ha cu tamburi", a adăugat fermierul.

Alături de culturile de bază, mai cultivă circa 40 ha cu soia şi câteva hectare cu lucernă. Anul trecut producţia de soia a fost de 3,5 t/ha în cultură irigată, iar preţul a fost bun, 1,7 lei/kg. Anul acesta cultura arată mai bine şi fermierul se aşteaptă să recolteze 4 tone/ha, în condiţiile în care a irigat (cu tamburi) trei "ape" a câte 45 de litri/mp la fiecare.

Foto 1 de impact HOE_8305_b 

Floarea în cultură dublă


Marius-Viorel a încercat anul trecut să cultive floarea-soarelui în cultură dublă, după orz, într-o parcelă irigată. "Am sămănat 10 ha după orz şi am recoltat 1500 kg/ha. În toamnă nu a plouat şi a trebuit să dăm foarte multă apă, am făcut două udări; cu cheltuielile mari şi preţul mic (pe floarea-soarelui), nu a fost rentabil. Avem colegi fermieri care au semănat anul trecut câte 50-60 ha de floarea-soarelui şi porumb în cultură dublă, irigat. Anul acesta nu au mai pus... Probabil nu au fost mulţumiţi de rezultate. În plus, la porumbul în cultură dublă recoltarea se face târziu şi cu umiditate mare. Sunt cheltuieli suplimentare. Trebuie uscat, în plus trebuie să păzim culturile până toamna târziu", a explicat Marius-Viorel.

În zona de sud a ţării seceta este tot mai "agresivă", an de an. Nu se ştie cum va fi iarna şi ce precipitaţii vor fi anul viitor. În aceste condiţii, fermierul reduce suprafaţa cultivată cu porumb, semănând mai multă rapiţă (140 ha) în această toamnă.

marius viorel j deere 06_b 

”Încercăm să păstrăm apa în sol”


În zonă era un deficit uriaş de apă încă din toamna trecută, iar de la începutul anului au "căzut" doar 200 litri/mp. Ploile locale din septembrie au adus aproape 60 litri/mp, dar încă este nevoie de apă. "Vântul usucă tot, apa nu ajunge să se înmagazineze în sol. Unde am avut ploaie mai multă, am reuşit să semănăm rapiţa, ne-am grăbit, a răsărit şi arată bine. Avem mare nevoie de apă şi ne dorim o iarnă cu zăpezi", speră fermierul ialomiţean.

marius viorel j deere 03_b 

Investiţii în teren şi în irigaţii


Fermierul şi-a investit câştigurile din ultimii ani în irigaţii şi în teren. "Degeaba investeşti în utilaje dacă nu ai teren. În acelaşi timp, nu se mai poate fără irigaţii. Acum se lucrează la refacerea canalelor, avem promisiuni că se vor da în folosinţă în 2024. Acum irigăm din puţuri forate şi este costisitor", mărturiseşte agricultorul.

 

Ce investiţii recente în tehnica agricolă a făcut Marius-Viorel şi cum le finanţează?

 

un reportaj de

GHEORGHE GHIŞE

Vizualizat: 1359 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

Metripond - cântare de precizie cu dozare gravitaţională şi sistem de autoînvăţare

Metripond - cântare de precizie cu dozare gravitaţională şi sistem de autoînvăţare

Metripond - cântare de precizie cu dozare gravitaţională şi sistem de autoînvăţare

Malagrow - soluţii inovatoare pentru combaterea dăunătorilor Optigép îşi consolidează prezenţa în Transilvania Curiozități despre cerbi, ciute, căprioare și COARNELE DE CERB!
Preţul îngrăşămintelor

Preţul îngrăşămintelor a crescut, ce veţi face?