Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

MADR vrea să înnoiască 35.000 ha de livezi

Publicat: 01 decembrie 2014 - 10:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

MADR vrea să reabiliteze cel puțin 35.000 ha de livezi prin PNDR 2014-2020, a declarat, recent, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la o conferință de presă la Bistrița.

Click pe poza pentru galerie!

Avem alocate prin PNDR 260 de milioane de euro. Intenționăm să reabilităm cel puțin 35.000 de hectare de livezi în perioada 2015-2020, pentru că avem o situație nedorită în România: din 170.000 de hectare de livezi, cam jumătate sunt în declin, îmbătrânite, nu mai produc așa cum ar trebui să producă. (...) De asemenea, avem o măsură dedicată, în cadrul acestui subprogram de pomicultură, părții de procesare - 40 de milioane de euro pentru procesarea separată de celelalte procesări numai în pomicultură”, a spus ministrul Agriculturii, citat de Agerpres.

Programul de reconversie în pomicultură începe în 2015. Aici, pentru că suntem la Bistrița, trebuie să spun că mă bazez foarte tare pe Stațiunea pomicolă de aici. Am discutat și cu cei din zonă, și cu cei de la Iași, și cu cei de la Mărăcineni. Aș vrea ca Bistrița să fie principalul furnizor pentru pepinierele din zona Ardealului, aș vrea ca cei de la Iași să se capitalizeze și să fie principalul furnizor pentru Moldova, și Stefănești pentru zona de sud”, a adăugat Daniel Constantin.

Vizualizat: 423 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Lexion 670 Montana, o combina pentru zone colinare IPSO Agricultura, desfasurare de forte la Jucu
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?