Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Legea vânzării terenurilor, amânată și modificată

Publicat: 03 februarie 2014 - 17:00
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

MADR a modificat deja legea vânzării terenurilor agricole, după ce președintele Traian Băsescu a trimis documentul spre reexaminare Parlamentului

Click pe poza pentru galerie!

Legea ar putea intra în vigoare înainte de finalul lunii februarie 2014.

Potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, textul modificat va fi avizat la sfârșitul lunii ianuarie, înainte de începerea sesiunii parlamentare, în comisia de Agricultură a Senatului, urmând ca în prima săptămână din februarie să fie avizat de către plenul Senatului, în a doua săptămână din februarie - de către Comisia de Agricultură și de plenul Camerei Deputaților, urmând ca în 12 februarie să fie transmis spre promulgare președintelui României. Constatin a mai precizat că timpul pentru elaborarea normelor metodologice de aplicare a legii va fi redus de la 30 la 7 zile, pentru ca legea să intre în vigoare cât mai repede.


Legea: și pentru persoane fizice, și pentru persoane juridice

Prima modificare adusă actului normativ este titlul legii, după ce președintele a criticat neconcordanțele între titlu și conținut, ce ar fi putut crea confuzie cu privire la sfera de aplicare a legii. „A existat o dezbatere dacă legea aceasta se referă numai la persoanele fizice sau și persoane juridice, atât române, cât și străine. Cred că acum textul este foarte clar, este o lege care se referă la terenurile aflate în extravilanul localităților, cu regim aplicabil atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice”, a spus ministrul Agriculturii.


Două agenții pentru piața funciară: ADS va vinde și va cumpăra terenuri

Cea de-a doua modificare importantă vizează Agenția Domeniilor Statului. ADS nu se mai transformă într-o agenție de reglementare a pieței funciare. Agenția își va păstra denumirea, va trece în subordinea primului ministru, se va ocupa de concesionarea și de vânzarea de terenuri agricole, dar va avea și rol de preemptor și de cumpărător pe piața funciară. „Subliniez de cumpărător, pentru că, în primă fază, din punctul nostru de vedere, nu credem că va avea și rolul de vânzător și nu trebuie să aibă și rolul de vânzător pe piață (...)”, a explicat ministrul Agriculturii.

„ADS poate să cumpere teren. Nu bugetăm nici un fel de sumă. Probabil că din redevențele pe care le încasează, vom discuta cu Ministerul de Finanțe, vor avea la dispoziție, eventual, sume pentru a cumpăra terenuri. Vreau să vă spun că deși cred că se știa, nimeni nu a accentuat foarte mult acest lucru, rolul statului ca preemptor este acela de a proteja interesul național, dacă situația o va cere. Nu are o intenție imediată statul să cumpere terenuri, decât în acest caz, sau în cazul în care intenționăm și există oportunitate de comasare a terenurilor agricole”, a precizat Daniel Constantin.

 

MADR va avea o nouă direcție de reglementare a pieței funciare

În același timp, în cadrul MADR, la nivel central, va fi înființată o direcție specială de reglementare a pieței funciare, care va aviza doar vânzările de terenuri care depășesc 30 de hectare. Vânzările de suprafețe până la 30 de hectare vor fi vizate de structurile teritoriale ale Ministerului Agriculturii, în speță direcțiile agricole sau, dacă va fi cazul, și alte structuri, a explicat ministrul Agriculturii. „Cred că este o clarificare care răspunde solicitării, pe care a făcut-o președintele, de a nu avea și jucător, și arbitru pe piața funciară în rolul unei singure agenții”, a spus Constatin.

„Autoritatea pentru Administrarea și Reglementarea Pieței Funciare, înființată prin lege, are, pe de o parte, drept de preempțiune din partea statului, iar pe de altă parte, verifică și îndeplinirea procedurii referitoare la exercitarea dreptului de preempțiune. Consider oportun ca această verificare a procedurii să fie conferită prin lege unei alte autorități, iar nu celei implicate efectiv în desfășurarea procedurii, în calitate de beneficiar al dreptului de preempțiune”, preciza președintele țării în cererea de reexaminare a legii transmisă Parlamentului.

 

Vânzarea la alt preț decât cel din ofertă va fi nulă

Alte modificări aduse legii vizează procedura de vânzare a terenurilor agricole. „Legea trebuie să prevadă și procedura de urmat în cazul în care dreptul de preempțiune nu este exercitat de către beneficiarii legali (coproprietarii, arendașii, proprietarii vecini, persoanele care desfășoară activități agricole pe raza administrativ-teritorială a localității, precum și statul român), iar vânzătorul terenului, pe piața liberă, primește o ofertă de preț mai mică decât cea din oferta de vânzare a terenului agricol extravilan făcută la momentul declanșării procedurii de vânzare”, a cerut președintele în cererea de reexaminare a legii.

Pentru clarificare, în textul modificat, MADR a introdus prevedera că „vânzarea terenului la un preț mai mic ori în condiții mai avantajoase decât cele arătate în oferta de vânzare atrage anulabilitatea vânzării”. „Cred că în felul acesta pentru toată lumea este foarte clar (...).

Esența acestei legi, și mă întorc la prima formă de lege, rămâne aceeași în sensul că prin instituirea și extinderea dreptului de preemțiune, în primul rând către arendaș, în al doilea rând către vecini și în al treilea rând către stat putem să răspundem, în primul rând, interesului național și, în al doilea rând, interesului local, pe care îl au cetățenii din comunitățile locale. Ne asigurăm, în felul acesta, că în condiții egale de preț, cetățenii români, cetățenii din comunități, cei care lucrează în agricultură au un drept de preemțiune și pot să-și exercite acest drept de preemțiune”, a precizat Daniel Constantin.

„Printre persoanele titulare ale dreptului de preempțiune sunt menționate și persoanele care desfășoară activități agricole pe raza administrativ-teritorială a localității. În această situație, legea nu oferă criteriile prin care aceste persoane pot face dovada calității de agricultor, Art. 25 din lege prevăzând că se vor elabora norme metodologice pentru aplicarea legii. Apreciez oportun ca aceste criterii să fie prevăzute în cuprinsul legii, iar nu într-un act normativ inferior legii”, mai motiva Traian Băsescu întoarcerea legii în Parlament.

„În ceea ce privește birocrația și solicitarea președintelui de a include normele metodologice în această lege, (...) majoritatea procedeelor sunt totuși cuprinse în această lege, în sensul că birocrația este și mai redusă prin această formă, vânzătorul, cel care are o ofertă concretă de vânzare a terenului, nu trebuie să meargă decât la primărie, urmând ca primăria să afișeze la avizierul primăriei, dar în egală măsură, să transmită direcției din cadrul Ministerului Agriculturii sau direcțiilor deconcentrate oferta de vânzare pe care o are acel vânzător.

Dacă cei care au drept de preemțiune, arendași, vecini sau stat, își exercită dreptul, atunci aceștia notifică agenția, direcția special creată și primăria cu privire la acest lucru, urmând ca după aceea să se facă vânzarea respectivă”, a explicat Daniel Constantin.

 

Tinerii până în 40 de ani nu mai au drept de preemțiune

Proiectul de lege inițiat de MADR a fost aprobat de Parlament în 17 decembrie 2013, dar cu anumite modificări, una dintre ele vizând eliminarea dreptului de preemțiune pentru tinerii până în 40 de ani. Astfel, în cazul vânzării terenurilor agricole extravilane, începând din 2014, proprietarii pot să își vândă terenurile extravilane cu respectarea dreptului de preempțiune coproprietarilor persoane fizice, arendașilor, vecinilor persoane fizice și statului român.

„Rămâne să discutăm și reglementările legate de dreptul de preemțiune la cumpărarea terenurilor agricole în fața persoanelor fizice străine, pentru tinerii până în 40 de ani și pentru arendașii persoane juridice”, a declarat secretarul de stat în MADR Daniel Botănoiu.


Cum au procedat alte țări europene cu liberalizarea pieței funciare?

Polonia: Statul polonez a limitat cumpărarea terenurilor la 100 km de graniță, iar în Franța se menționează că proprietarul nu poate face ce vrea pe teren, pentru că acesta face parte din patrimoniul național.

Bulgaria: Parlamentul bulgar a votat pentru extinderea până în 2020 a interdicției de vânzare de terenuri agricole către străini. Comisia Europeană a avertizat că aceasta reprezintă o încălcare a angajamentelor internaționale ale Bulgariei și că Sofia ar putea fi pasibilă de sancțiuni financiare. În perspectiva aderării la UE în 2007, Bulgaria a modificat Constituția, ridicând interdicția impusă străinilor de a achiziționa terenuri agricole. Un moratoriu care a expirat la 1 ianuarie 2014 a fost totuși introdus și parlamentarii bulgari au decis să-l prelungească până la 1 ianuarie 2020, o decizie care contravine, potrivit experților, Tratatului de aderare la UE.

Ucraina: Parlamentul ucrainean a decis, în noiembrie 2012, prelungirea interdicției asupra vânzării terenurilor agricole până la 1 ianuarie 2016. Ucraina are o suprafață agricolă de 41,6 milioane de hectare, din care terenul arabil reprezintă 32,48 milioane de hectare. Aproximativ șapte milioane de loturi sunt deținute de persoane fizice. Interdicția asupra vânzării de terenuri agricole în Ucraina există din 1996 și urma să expire la 1 ianuarie 2013.

Ungaria: Noile norme europene privind vânzarea fără restricții a terenurilor agricole ar trebui să fie aplicate începând cu 15 iunie 2014, însă Guvernul ungar încearcă să-și protejeze terenurile agricole prin câteva măsuri drastice. Astfel, persoanele din Ungaria despre care se constată că sunt implicate în vânzarea de teren agricol ungar către străini vor fi pasibile de până la cinci ani de închisoare, a declarat Gyula Budai, secretar de stat în Ministerul dezvoltării regionale din Ungaria.

„Terenurile agricole ungare vor fi deținute de unguri”, a afirmat și primul ministru Viktor Orban, după semnarea unui acord, la Budapesta, cu șeful Camerei agricole ungare. Guvernul ungar a decis, încă din aprilie 2013, să ofere spre concesionare 200.000 ha de teren arabil către agricultori, în cadrul unui nou program care se aplică parcelelor de teren care sunt în prezent închiriate prin contracte ce expiră până la 31 mai 2017. Scopul programului este consolidarea fermelor de familie, precum și a celor mici și mijlocii.

Ungaria intenționează să reducă ponderea fermelor mari la 20% din terenul arabil total, față de 50% în prezent. Prin aceste măsuri, legislația ungară încearcă să apere agricultura de speculații și de „capital străin”. Se consideră însă că până la 1 milion ha de teren agricol din Ungaria au fost vândute deja în mod disimulat unor străini, menționează publicația MTI, citată de Agerpes.


TERENUL AGRICOL, VÂNDUT LA LIBER

Valeriu Steriu, președintele Comisiei prezidențiale pentru Agricultură, susține că începând cu 1 ianuarie 2014 România are vid legislativ, mai precis se poate cumpăra oricât teren și de către oricine.
Ministrul Agriculturii a precizat, la jumătatea lunii ianuarie a.c., că nu există evidențe cu privire la suprafețele de teren care au fost cumpărate de cetățenii străini de la începutul acestui an.

„Probabil că după ce vom forma Direcția specială de control al Pieței Funciare în Ministerul Agriculturii vom avea și evidențe mai clare cu privire la vânzarea de terenuri către persoane fizice străine sau persoane juridice străine”, a spus Constantin.


CIOLOȘ: O POLITICĂ FUNCIARĂ ETNICĂ ESTE PROFUND NEEUROPEANĂ

O politică funciară bazată pe discriminare etnică pe teritoriul unui alt stat membru este profund neeuropeană, a declarat comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloș, după ce Szabo Jozsef Andor, atașatul pe probleme de agricultură din cadrul Ambasadei Ungariei de la București, a declarat că Guvernul de la Budapesta are o strategie cu privire la achiziționare a terenurilor agricole din Ardeal de către cetățenii maghiari.

Potrivit acestuia, programul prevede ca cetățenii maghiari să cumpere teren agricol din Ardeal, apoi să încheie un contract cu statul ungar, în baza căruia vor primi o rentă viageră pentru suprafața deținută. Înainte de semnarea contractului, un funcționar maghiar se va deplasa la fața locului, unde va face o evaluare a terenului și va face o ofertă cumpărătorului. Dacă acesta va accepta, atunci va beneficia de renta viageră, iar terenul agricol și dreptul de folosință vor rămâne pe numele lui pe durata vieții.

„Este puțin probabil ca Ungaria să materializeze în plan legislativ, și cu atât mai mult în practică, intenția declarată de un funcționar de rang inferior de la Ambasada ungară de la București”, dar dacă se va ajunge până acolo, atât legislația europeană, cât și cea națională pot fi utilizate pentru a bloca orice formă de abuz sau discriminare, a mai spus Cioloș.

Vizualizat: 518 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
Publicarea NUMELOR PERS. FIZICE si FIRME cumparatoare de teren=OBLIGATORIE. LISTELE JUDETENE trebuiesc ...
|
02. 28, 2014. Friday 02:19
Publicarea NUMELOR PERS. FIZICE si FIRME cumparatoare de teren=OBLIGATORIE. LISTELE JUDETENE trebuiesc publicate, prezentate populatiei de prefecturi si directiile agricole regionale
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Vest Tract la Agromalim 2019 Vaderstad la Agromalim 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?