Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

LAPAR: „Adevăratele despăgubiri” sau ieşim cu toţii în stradă

Publicat: 28 septembrie 2012 - 16:00
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) va iniţia demersuri susţinute la Ministerul Agriculturii şi chiar la primul ministru, pentru a interveni în problema subvenţiilor pe hectar, dar şi a ajutorului de minimis acordat agricultorilor, a declarat Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii, la Ziua Porumbului desfăşurată la ferma sa, în jud. Ialomiţa, unde s-a reunit şi Consiliul Director al LAPAR

Click pe poza pentru galerie!

Baciu a afirmat că cei 100 de lei pe hectar acordaţi drept ajutor de minimis nu reprezintă o despăgubire adevărată, ci sunt, mai degrabă, propagandă electorală.

Totodată a avertizat că ar fi posibil ca producătorii agricoli români să iasă în stradă în această toamnă pentru a-şi cere drepturile, în opinia sa, egale cu ale agricultorilor din alte state europene, care au avut aceleaşi condiţii climatice şi aceleaşi pagube, dar care primesc despăgubiri între 100 şi 150 de euro pe hectar şi nu 100 de lei pe hectar.

„În şedinţa Consiliului Director am decis să facem demersuri la Ministerul Agriculturii şi chiar la primul ministru pentru a interveni în această situaţie dificilă pentru agricultura românească, să se facă un efort bugetar, aşa cum se fac şi în alte domenii, pentru că este vorba de viitorul siguranţei alimentare din România şi nu ne este indiferent.

În situaţia în care nu vom găsi un sprijin, un răspuns pe măsură, atunci, nu numai LAPAR, ci toate formele asociative din România vor organiza acţiuni de protest, mai bine zis vom ieşi în stradă”, a mai spus preşedintele LAPAR.

 

România vrea 12 mil. ha la plata pe suprafaţă

România va susţine creşterea suprafeţei agricole pentru care se acordă plăţi directe pe suprafaţă la 12 milioane ha începând din 2014, în condiţiile în care în momentul aderării a fost luată în calcul o suprafaţă de referinţă de 7 milioane ha, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

„La momentul aderării a fost luată în calcul o suprafaţă de 7 milioane de hectare, dar anual am plătit între 8,6 şi 9,6 milioane hectare. Având în vedere potenţialul României, intenţia noastră este să se calculeze o suprafaţă de referinţă de 12 milioane de hectare din 2014. Aceasta este poziţia României, susţinută în cadrului Consiliului de Miniştri”, a spus ministrul Agriculturii, citat de Agerpres.

Acesta a mai precizat că România va susţine şi creşterea plăţilor la hectar, întrucât în momentul de faţă sunt la un nivel de 75%, respectiv de 180 euro/ha, din media UE de 270 euro/ha. „Sper să avem argumente să negociem creşterea acestor plăţi cu două treimi, în condiţiile în care în 2016 vom ajunge abia la 90% din media UE”, a mai precizat Daniel Constantin.

 

Proiectul de irigaţii pe Canalul Siret-Bărăgan

Proiectul care vizează amenajările de irigaţii ce pot fi realizate pe canalul Siret - Bărăgan va fi finalizat din punct de vedere tehnic într-o lună sau două, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, în faţa membrilor comisiilor de agricultură reunite din Camera Deputaţilor şi Senat.

Programul la care lucrează în prezent Ministerul Agriculturii a fost agreat la nivel de principiu de reprezentanţii Comisiei Europene şi de comisarul european pentru Agricultură Dacian Cioloş şi ar urma să fie finanţat din bani europeni, din alocarea financiară a perioadei 2014 - 2020.

Potrivit lui Daniel Constantin, programul are două linii principale: reabilitarea sectorului de irigaţii din proprietatea ANIF, care poate să deservească cca. 800.000 ha, precum şi  investiţii în asigurarea sursei de apă. Principala sursă la care specialiştii s-au gândit vizează Canalul Siret - Bărăgan, care nu este, însă, un proiect exclusiv al Ministerului Agriculturii, ci un proiect pe care îl gestionează Ministerul Mediului şi Pădurilor, la care lucrează atât specialiştii de la Agricultură, cât şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

„Lucrul acesta se datorează faptului că acest canal ar trebui să aibă trei funcţii principale: una de combatere a inundaţiilor, cealaltă de transport - să devină navigabil , iar cea de-a treia vizează sistemul de îmbunătăţiri funciare. Din punct de vedere al MADR, lucrăm în această perioadă cu experţi de la ISPIF şi cred că într-o lună sau două vom avea finalizat din punct de vedere tehnic proiectul care vizează amenajările de irigaţii ce se pot face pe acest canal”, a explicat ministrul Agriculturii, citat de Agerpres.

 

MADR vrea o nouă strategie agricolă

Ministerul Agriculturii lucrează la o strategie multianuală în domeniul agricol, care va fi trimisă spre asumare viitorului Parlament, până la sfârşitul acestui an. „Lucrăm la o strategie multianuală în domeniul agricol care va fi trimisă spre asumare viitorului Parlament şi care va cuprinde toată legislaţia specifică din sectorul agricol, cu investiţii, priorităţi şi buget multianual.

Vrem să fie ca un Cod agricol. Dacă va fi bugetată corespunzător şi va fi asumată de noul Parlament, automat ea va trebui respectată, indiferent de ce partid va veni la putere. Până acum, a venit fiecare minister cu câte o strategie, cu câte o idee, dar care nu erau asumate”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, citat de Agerpres.

Secretarul de stat susţine că pachetul legislativ va fi unul complet care va conţine, printre altele, o Lege a irigaţiilor, Legea arealelor irigabile, Legea păşunilor, Legea certificatelor de producător şi legislaţia privind creditul ipotecar funciar şi comasarea.

 „Important este să găsim la un loc toate domeniile din agricultură şi tot ceea ce vrem să facem în următorii ani, să le prezentăm şi pe urmă să înceapă discuţiile pe tema aceasta. Asta nu înseamnă că în decembrie va fi aprobată.

Este important acest lucru pentru că în ultimii 20 de ani nu a mai fost asumată în Parlament o astfel de strategie pe agricultură, ci doar anumite lucruri punctuale, cum ar fi Ordonanţa 82 privind modificarea Legii irigaţiilor, care deşi a fost asumată în Parlament, deocamdată este blocată”, a adăugat Botănoiu.

Vizualizat: 467 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
IRIGATII
|
02. 13, 2013. Wednesday 13:12
Domnule Ministru Una este sa finalizati un proiect pe hirtie, si cu totul alceva este finalizarea pe teren. Hirtii s-au produs cu zecile de mii de tone de la '89 incoace dar agricultura n-a fost vazuta cu adevarat si nici acum nu este vazuta.
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga A inceput INDAGRA! Semănat în sistem No-till
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?