Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

În Piața Obor, în căutarea unui fermier adevărat

Publicat: 21 septembrie 2016 - 10:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Mai ușor faci un interviu cu ministrul Agriculturii, ca să nu mai spun cu un lider de organizație agricolă, decât un reportaj despre producătorii agricoli ajunși cu marfa pe tarabele dintr-o mare piață bucureșteană. De ce spun asta?

Click pe poza pentru galerie!

Ministrul și liderii fermierilor au în fișa postului obligația de a comunica. Mai mult, au interesul să comunice. Pregătești câteva întrebări, obții răspunsurile și, gata, ți-ai scos articolul pentru revistă sau site. Piețarii, în schimb sunt secretoși ca niște membri ai unor organizații oculte. Pe ei nu-i obligă legea accesului la informațiile publice să răspundă și nici nu au interesul să transmită răspicat vreun mesaj autorităților centrale. Când se trezesc în fața tarabei cu un ins care îi întreabă altceva decât prețul mărfii, producătorii agricoli devin suspicioși. În secunda următoare, trag „fermoarul” la gură. Cârdășia ardeilor și tomatelor, a castraveților, prunelor și strugurilor domnește prin marile piețe.

 

Omul din județul cu nume indescifrabil

2 septembrie 2016, piața Obor, București. Mii de tone de legume și fructe au fost aduse de dimineață și împărțite în grămăjoare și mormane pe tarabe. Ceapa stă alături de banane, strugurii se înfrățesc cu castraveții, afinele transmit bezele unor mere Ionathan, iar peste toate plutește fumul albicios al grătarelor cu mici și pulpe de pui, fum care învăluie și un steag tricolor urcat în vârful unui catarg. Forfotă multă, priviri care se încrucișează, mâini care strâng toarta sacoșei, altele care aranjează și șterg fructele să arate cât mai lucioase, mâini care trag cărucioare încărcate cu lăzi cu struguri. Mă uit atent să descopăr elementele de identificare ale tarabelor. Multe dintre acestea nu oferă nici o informație clienților. Altele au tăblițe goale, iar câteva conțin numele producătorului, localitatea și seria și numărul certificatului de producător. Desigur, astfel de informații nu oferă nici o garanție că în spatele tarabei se află adevăratul producător care vinde recolta adusă din ferma lui. Știți vorba aia: ”Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”. 

Ochesc o tarabă plină cu prune. În vârful movilelor de fructe, se află câte o bucată de carton cu numele soiului (Brumării, Tuleu gras, Anașpet) și prețul unui kilogram, dar și mesajul publicitar: ”exagerat de bune”. Vânzătorul, un bărbat în jur de 40 de ani, având pe cap o pălărie de paie țuguiată, susține că e producător, că deține o livadă de cinci hectare cultivată cu cireșe, prune și mere. ”Sunt din comuna Periețeni, județul...”, dar numele județului nu îmi este foarte clar. Îl rog să repete, dar nici a doua oară nu reușesc să înțeleg. Pronunță neinteligibil în mod intenționat. Numele? Dobrin Puiu. Tipul refuză să fie fotografiat. Câteva tarabe mai la vale, dau de masă cu o plăcuță pe care scrie ”Dobrin Puiu”. E din Breaza, nu din Periețeni. În spatele mesei pline cu prune, se află un tinerel creol cu bărbuță și mustață și cu pălărie de oraș. ”Sunteți producător?”, întreb. ”Nu, - îmi răspunde - ajut un prieten să vândă”.

Oborul e plin cu mistere contemporane. Cum intri în hala mare, cea modernă, dai peste tot soiul de plăcuțe care te încredințează că ești așteptat de producători să-ți vândă fructe și legume. Unele plăcuțe atârnă de tavan, altele, de dimensiuni reduse, sunt aplicate în exteriorul tarabei. Observ o masă plină cu ardei iuți de diferite forme și culori. ”Sunteți producător?” ”Da”, vine răspunsul prompt. ”Sunt de la revista Ferma, m-ar interesa să știu cum a fost anul agricol și cum merge piața”, mă prezint. Tipul bate în retragere. Refuză să vorbească. După o incursiune prin incinta pieței, îl regăsesc vânzând la o altă tarabă, plină cu castraveți. Un altul, alături, vinde vinete de la Dridu. Întreb și aici: ”Sunteți producător?” ”Nu, proprietarul e pe aici”, aveam să aflu. Probabil la mici și bere, pe terasa de afară. 

 

Un pomicultor din Dâmbovița

Să ies din incinta pieței până nu găsesc un fermier adevărat? Desigur, nu am nimic împotriva comercianților. Meseria lor e una străveche și, se vede treaba, utilă. Interesele fermierilor și ale comercianților sunt convergente și amândouă categoriile contribuie la aprovizionarea populației cu fructe și legume proaspete. Caut însă un producător care-și vinde singur recolta în Obor, fiindcă vreau să aflu și informații despre ferma lui, despre zbaterile sale, de-a lungul sezonului, ca să-și vadă fructele sau legumele în camion și apoi pe tarabă. ”Sunteți producător?” ”Da, sunt din Cândești, județul Dâmbovița”, primesc replica. Produce și vinde mere, prune și pere, dar are și cireși, care, din păcate, au dat recoltă slabă anul acesta, din cauza ploilor frecvente. Îl cheamă Nicolae Tăichiță (foto) și are 50 de ani. A muncit până în 2004 la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare în Pomicultură din Voinești. Acolo, s-a ocupat multă vreme cu apicultura. Stațiunea deținea 500 de stupi. ”Mai avea și 800 de vaci cu lapte, porci, cai pe care-i folosea la transport”, completează fermierul. Nicu Tăchiță lucrează 4,5 ha de livadă. ”60% din plantație se află în pantă. Nu pot lucra cu utilaje. Sap manual, stropesc manual”, îmi explică pomicultorul cum stau lucrurile. 

 

Mere pe datorie

Fermierul e în prima zi de piață din anul acesta. Își transportă fructele cu un autoturism Dacia Break. Plătește pentru tarabă o taxă lunară de 900 de lei. E mulțumit că își poate lăsa fructele în piață, nu se atinge nimeni de ele, fiindcă piața este păzită. ”Nu se mai fură, sunt în siguranță”, îmi spune. Taxei pentru tarabă i se mai adaugă și taxa de parcare, 200 de lei lunar. ”Chirie plătiți?”, sunt curios. ”Anul trecut am avut o gazdă, dar a plecat în străinătate. Azi-noapte am dormit în mașină”, mă lămurește. Vânzarea merge mai prost decât în anii precedenți. ”Înainte vindeam 400 de kg în două ore. Acum, ca să vând aceeași cantitate, am nevoie de toată săptămâna. Asta e piață de pensionari. Le dau fructe pe datorie și ei îmi plătesc când primesc pensia”, explică pomicultorul. 

Nicu Tăichiță a aplicat în trecut pentru măsura 141. A încasat bani în primul an, apoi proiectul a fost stopat, fiindcă a cumpărat între timp o bucată de teren care figura în proiect ca fiind arendată. După un timp, funcționarii AFIR l-au înștiințat că poate continua proiectul, după actualizarea datelor, dar fermierul își desființase PFA-ul, fiindcă plătise la Fisc o mie de lei. Cu un nou PFA nu ar mai fi avut dreptul să ducă proiectul mai departe, așa că a rămas numai cu banii încasați în primul an. Subvenții de la APIA încasează, dar nu știe sau poate evită să îmi spună suma primită. ”Vin banii și pentru fânețe, nu numai pentru livadă. Îi las în cont și toamna îmi plătesc datoriile”, îmi expune pomicultorul planul său financiar. 

 

Mustul dulce bani aduce

Alături de hala mare, a fost ridicat un cort pentru mustării. Teascurile au fost deja instalate, primii ciorchini storși, astfel încât mustul dulce curge în găleți. Ionuț Iorga e un tânăr din Focșani și mă asigură că deține vie în Odobești și Jariștea: 20 ha sunt proprietatea sa, 17 ha arendate. ”E primul an când vin aici. Strugurii nu sunt ai mei. I-am cumpărat din piață. 2800 de kg. Ai mei sunt pe drum”, mă informează. Nu știe încă la ce sumă se va ridica taxa pentru o zi de piață. Se zvonește că anul acesta ar fi 180 de lei. Mustul costă 8 lei litrul. Primii 22 de litri vânduți aduc banii pentru taxă. Ionuț se scuză că are treabă și pleacă. 

Un alt vrâncean nici nu vrea să audă de interviuri. Trebăluiește continuu. ”Sunt în prima zi aici, trebuie să mă instalez”, îmi răspunde. E din Odobești și spune că sunt strugurii lui. Vrea să stea o lună-două să facă must în piață. 

Oborul geme sub povara fructelor și legumelor, dar e enigmatic în ce privește statutul celor care vând la tarabe. În România, nimeni nu urmărește efectele unei legi după publicarea sa în Monitorul Oficial. Am îndoieli că Legea 145/2015 a deschis micilor producători agricoli accesul către piețele agro-alimentare, după cum susținea fosta conducere a MADR. Micii producători, aceia care nu dețin o entitate juridică, PFA sau ÎI, sau chiar SRL, își vând recolta direct din livadă, de pe câmp sau din solar. Dacă au o piață de gross prin preajmă, își duc recolta acolo. Puțini, dacă au un mijloc de transport personal, vin cu producția la București, în marea piață de gross din Rahova, cunsocută sub numele de piața Pucheni. La tarabele piețelor bucureștene vin și mai puțini mici producători să vândă. Nu au timp sau nu găsesc loc. La drept vorbind, nu s-au dat la o parte 40% din tagma comercianților, ca să facă loc micilor producători de frica unei legi ticluite la MADR. 

 

 

 

LA CE O FI FOLOSIT LEGEA PIEȚELOR AGROALIMENTARE?!

O lege fără legătură cu realitatea. A reușit legea 145/2015, emisă de fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, să-i aducă pe micii producători în piețe? Din păcate, lucrurile au rămas ca înainte, iar legea a avut un caracter populist, să sune bine pentru marele public. Comercianții au rămas în piață, iar administrațiile au avut grijă să dea un lustru de legalitate, cu ajutorul unor plăcuțe. Piețele sunt dominate de forțe care nu se sperie de legile ticluite prin ministere. La ceva a folosit, totuși, legea cu pricina: a adus niște bani în bugetul Imprimeriei Naționale, care a primit prin lege dreptul exclusiv de a tipări atestatele și carnetele de producător, a mai adus niște bănuți și în bugetele locale, fiindcă documentele respective au fost vândute micilor producători cu sume care au ajuns, în unele localități, și la 80 de lei. Cât despre săteni, s-au ales cu teama că Fiscul îi va impozita de două ori: o dată pentru norma de venit declarată la primărie, a doua oară pentru marfa consemnată în carnetul de producător. 



 

 

 

 

 

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr.16(177) 15 - 30 septembrie 2016

Vizualizat: 520 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Lexion 670 Montana, o combina pentru zone colinare IPSO Agricultura, desfasurare de forte la Jucu
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?