Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Fermierii vor plăti doar apa pentru irigaţii

Publicat: 22 august 2012 - 15:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Fermierii vor avea posibilitatea să plătească apa pentru irigaţii fără pierderile înregistrate în sistem, ceea ce înseamnă o reducere a costurilor cu 10-15%, a anunţat, în 8 august a.c., ministrul Agriculturii, Daniel Constantin

Click pe poza pentru galerie!

„A fost elaborat şi va fi semnat un Ordin de Ministru prin care Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare va factura Organizaţiilor de udători costul de apă fără pierderile pe care le plăteau şi le suportau fermierii până acum pe canalele de distribuţie.

Am ajuns la un acord cu Apele Române şi astfel fermierii nu vor suporta pierderile pe care le avem pe acest traseu al irigaţiilor din cauza faptului că acele canale nu sunt suficient de bine impermeabilizate sau lucrările nu sunt aşa cum ar fi trebuit. Estimăm că va exista, astfel, o reducere a costurilor de 10-15 %”, a precizat Constantin.

Potrivit acestuia, volumul de apă care s-a pierdut până la data de 7 august a.c. pe aceste canale este estimat la aproximativ 29 milioane mc de apă.


22.000 ha irigate în plus într-o săptămână

Aplicarea tarifului Tip B la energia electrică la staţiile de pompare ale Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), conform Ordinului MADR 146/2012, a dus la scăderea, în medie, cu 20% a preţului pentru 1.000 mc apă pompată pentru LUAIR, susţine Ministerul Agriculturii.

Reducerea costurilor de irigaţii a crescut suprafaţa irigată cu 22.000 ha într-o săptămână, a afirmat ministrul Agriculturii. Potrivit acestuia, o suprafaţă de 258.000 ha a fost contractată pentru irigaţii în 2012, iar până la data de 7 august a.c. au fost udate 254.000 ha, cu 22.000 ha mai mult decât suprafaţa  irigată în săptămâna precedentă, iar la udarea întâi sunt 120.000 ha.

„Acesta este şi efectul primei măsuri pe care am luat-o, prin care fermierii, în loc să plătească 250 de lei pe mia de metri cubi de apă, plătesc astăzi doar 200 de lei, o reducere pentru cei care beneficiază de sistemul de irigaţii”, a spus Daniel Constantin.

 

Porumb: Jumătate din suprafaţă este afectată de secetă

„Circa 47% din suprafaţa cultivată cu porumb este afectată de secetă în diferite grade, iar dintre toate culturile, aceasta va avea cel mai mult de suferit”, a declarat, în 8 august, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, care a precizat că nu poate estima deocamdată care va fi producţia totală de porumb în acest an.

„La porumb situaţia este dezastruoasă, peste 50% din cultură fiind compromisă din cauza secetei. Sunt zone cu suprafeţe calamitate chiar şi 100%”, afirmă, însă, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu, citat de Agerpres.

Anul trecut, România a fost pe primul loc în UE după suprafaţa cultivată cu porumb, şi pe locul doi la producţie, după Franţa, din cauza unui randament inferior. În 2011, România a cultivat 2,63 milioane ha cu porumb şi a obţinut o producţie de 11,66 milioane tone, iar anul acesta au fost însămânţate 2,67 milioane ha cu porumb.

 

Floarea soarelui: 1.500 kg/ha şi conţinut mai redus de ulei

Recolta de floarea soarelui va avea un conţinut de ulei mai redus decât cea de anul trecut, iar productivitatea medie este estimată de reprezentanţii Ministerului Agriculturii la 1.500 kg/ha. „Din punct de vedere al conţinutului de ulei nu stăm foarte bine, ca anul trecut, nici la floarea soarelui. Este o diminuare de 2-3%, dar vom vedea balanţa finală.

La un milion de hectare semănate şi la o producţie medie estimată de 1.500 kg la hectar, vom merge pe acoperirea balanţei interne la ulei, dar cred că va fi un minus pe cantitatea totală de ulei obţinut”, a declarat secretarul de stat Daniel Botănoiu.

„Şi floarea soarelui riscă să piardă 40-45% din producţie”, afirmă preşedintele LAPAR, care susţine că producţia de grâu, porumb şi floarea soarelui se va înjumătăţi în acest an faţă de anul trecut, din cauza secetei care a compromis cea mai mare parte a culturilor agricole.

 

Olt: 700 kg de floarea soarelui pe ha

În judeţul Olt, producătorii agricoli au început să recolteze floarea-soarelui încă dinainte de jumătatea lunii august, însă producţia medie recoltată de pe un hectar era sub 700 kg. Potrivit datelor DADR Olt, citate de Agerpres, din cele 63.000 ha cultivate cu floarea soarelui în judeţ, aproximativ 53.000 ha sunt afectate de secetă în proporţii între 30% şi 100%.


Grâu: „În grafic” pentru asigurarea consumului intern

Producţia de grâu obţinută în acest an, de 4,78 milioane tone, este „în grafic” pentru asigurarea consumului intern., consideră secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu. „Am obţinut în total o producţie de 4,93 milioane de tone de grâu, triticalele şi secară, iar numai la grâu avem o producţie de 4,78 milioane de tone.

Dacă luăm balanţa de consum la intern, aceasta este de 3,3 milioane de tone, plus sămânţa de 500.000 de tone şi cu stocul de rezervă, de 700.000 de tone, consider că suntem în grafic cu grâul. Probleme mari cred că le vom avea însă la porumb”, a detaliat Botănoiu.


CONCURS EURALIS

1.000 euro pentru cel mai frumos câmp Euralis

Fermierii care au cultivat hibrizi Euralis de porumb, floarea-soarelui, sorg sau rapiţă de primavară se pot înscrie până la 31 august 2012 în concursul „Cel mai frumos câmp Euralis”, având şansa să câştige Marele Premiu în valoare de 1.000 euro sau una dintre cele 25 de doze cu cel mai nou hibrid de rapiţă de toamnă.

Pentru înscriere, fermierii trebuie să acceseze rubrica „Concurs” de pe site-ul www.euralis.ro, să completeze datele din formularul de înscriere şi să încarce o fotografie a câmpului pe care vor să-l introducă în concurs. Câmpul comercial sau demonstrativ introdus în concurs trebuie să aibă un aspect agronomic corect şi să fie amplasat pe marginea unui drum judeţean, naţional sau pe marginea unei autostrăzi.

Vizualizat: 503 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga A inceput INDAGRA! Semănat în sistem No-till
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?