Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

FCBR și-a stabilit obiectivele pentru 2013

Publicat: 21 februarie 2013 - 16:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Membrii Federației Crescătorilor de Bovine din România (FCBR) vor să determine Ministerul Agriculturii să stabilească valoarea subvențiilor naționale acordate în acest an crescătorilor de bovine până cel târziu la finalul lunii aprilie, dar și să reintroducă viza asociațiilor pe cererile de plată pentru CNDP

Click pe poza pentru galerie!

Aceste obiective au fost cuprinse în Programul de activități al FCBR, aprobat la Adunarea Generală din 7 februarie a.c., care a reunit, la Târgu Mureș, crescători de bovine din toată țara.

Alături de membrii FCBR, la Adunarea Generală au fost invitați și reprezentanți ai AGCTR, ai Holstein Ro și ai Asociației Crescătorilor de Bovine pentru Carne. Cele patru organizații reprezentative ale crescătorilor de bovine au hotărât să semneze împreună un protocol de colaborare pentru a forma o voce comună în toate discuțiile și negocierile purtate cu instituțiile statului privind sectorul de creștere a bovinelor din România.

„Avem un acord din discuțiile anterioare, iar în 11 februarie ne întâlnim la ANARZ și sperăm să semnăm un protocol prin care să nu mai meargă nici o asociație la nici o întâlnire cu nici o instituție a statului fără a ne consulta toți patru președinții între noi”, ne-a spus Claudiu Frânc, președintele FCBR, după Adunarea Generală.

Tot în cadrul AG din 7 februarie, membrii FCBR au hotărât ca echipa de conducere a Federației să rămână aceeași și în 2013.

În cele cinci ore ale întâlnirii de la Târgu Mureș au fost prezentate și realizările, dar și problemele nerezolvate în 2012. O parte dintre acestea, precum aprobarea unor reglementări speciale privind sectorul laptelui („pachetul lapte”), pentru care actul normativ a fost finalizat de grupul de lucru în mai 2012, adoptarea legii pajiștilor, înființarea camerelor agricole sau înființarea punctelor locale de sacrificare a animalelor se regăsesc și în Programul de activități al FCBR pe 2013.

 

Program de activități al FCBR pe 2013

În relația cu Ministerul Agriculturii:

1. Stabilirea cuantumului CNDP pentru anul 2013 și elaborarea ordinului MADR până la 30.04.2012. Nedepunerea de cereri până la elaborarea HG cu suma aferentă pentru anul 2013, pentru a putea avea predictibilitatea bugetului fermelor în acest an;

2. Finalizarea actului normativ cu privire la „pachetul lapte”, inclusiv etapa a doua, privind etichetarea, prin Ordonanță de Urgență și nu trimiterea în Parlament pentru a deveni lege;

3. Adoptarea legii pajiștilor și elaborarea normelor metodologice în forma propusă de asociațiile profesionale;

4. Elaborarea legislației de înființare a punctelor de sacrificare pentru a putea fi operaționale la nivel local sau în ferme;

5. Elaborarea criteriilor de eligibilitate pentru bunăstarea la viței;

6. Notificarea de urgență a UE pentru a putea beneficia de acciză la motorină la un nivel de 50% din prețul de la pompă;

7. Introducerea vizei asociațiilor funcționale pe cererile de subvenție;

8. Elaborarea și susținerea normelor de modificare a regulamentelor europene pentru PAC 2014 - 2020, un capitol foarte amplu care va fi dezvoltat în prima întâlnire la MADR;

9. Înființarea camerelor agricole până în luna aprilie 2013;

10. Modificarea prevederilor din Codul Fiscal cu privire la modul de impozitare a fermierilor conform propunerilor AG din februarie 2013;

11. Schimbarea ponderii în Comitetul de Monitorizare a PNDR a asociațiilor profesionale de la 20% la 50%, pentru a putea decide cu privire la fondurile alocate pentru membrii lor;

12. Redefinirea zonelor cu deficit economic agricol (defavorizate) conform Regulamentului 73 al UE, pe cele 8 criterii de eligibilitate pentru plata ajutoarelor specifice;

13. Elaborarea strategiei creșterii bovinelor pentru lapte sau pentru carne, în vederea interzicerii comercializării laptelui neconform din 01.01.2014.

 

În relația cu ANARZ:

1. Distribuția de MSC în județe să se facă prin asociațiile funcționale și în concordanță cu solicitările acestora;
2. Elaborarea regulamentului de funcționare a operatorilor însămânțători;
3. Atribuirea spațiilor din județe către asociațiile reprezentative și funcționale;
4. Înființarea stațiilor de azot cu mijloacele din dotare, pentru a corecta prețul pe piața de azot.

 

În relația cu ANSVSA:

1. Aprobarea solicitărilor depuse de FCBR la Programul Strategic 2013;
2. Stabilirea de tarife cu Colegiul Medicilor Veterinari aplicabile la nivel național;
4. Elaborarea acreditării punctelor de sacrificare pentru a putea fi operaționale la nivel local sau ferme.

 

PFA-urile nu pot face parte din cooperative

Mircea Ciurea, administratorul Cooperativei Someș-Arieș, s-a întâlnit la începutul lunii februarie a.c., la Ministerul Agriculturii, cu secretarii de stat Daniel Botănoiu și Achim Irimescu, pentru a găsi soluții la o serie probleme cu care se confruntă fermierii organizați în cooperative agricole.

Una dintre problemele semnalate de Ciurea este legată de organizarea juridică a ,,cooperativei agricole” în baza legii 566/2004. „Există niște nereguli în legislația actuală, în sensul că dintr-o cooperativă pot să facă parte întreprinderi individuale sau persoane fizice, dar persoanele fizice autorizate (PFA), care sunt și fiscalizate, nu pot face parte”, ne-a spus Mircea Ciurea.

Discuțiile au mai vizat crearea fondurilor mutuale în agricultură, accesul cooperativelor la credite, punctajele acordate acestora pentru proiectele cu fonduri europene, impozitarea persoanelor fizice, noile certificate de producător, dar și înființarea organizațiilor interprofesionale. „Am solicitat să se medieze o întâlnire între cooperative și bănci, pentru că în prezent, noi, cooperativele, în momentul în care vrem să accesăm un credit pentru investiții, nu prea avem acces la credite, deoarece nu suntem societăți comerciale, deși avem un rulaj mare.

Această situație este o anomalie, pentru că oriunde în Europa cooperativa girează pentru fermierii care sunt membri. O altă problemă este că noi, ca și cooperative, nu beneficiem de acel punctaj în plus în accesarea fondurilor europene de care beneficiază persoanele juridice, ceea ce este, din start, un handicap”, a mai spus administratorul Cooperativei Someș-Arieș.


Samos Lact, o nouă cooperativă a producătorilor de lapte

O nouă cooperativă a crescătorilor de vaci cu lapte a fost înființată la începutul acestui an în județul Satu Mare. Cooperativa Samos Lact a luat ființă în 27 ianuarie 2013 și are șapte membri fondatori ce dețin, în total, în jur de 500 de vaci în lactație (din peste 1.000 capete în total) și care realizează o producție de cca. 9.000 litri de lapte pe zi.

Cea mai mare fermă din cooperativă produce 2.000 litri de lapte pe zi, iar cel mai mic dintre membrii cooperativei realizează 450 litri de lapte pe zi. Membrii cooperativei Samos Lact își vor comercializa împreună producția de lapte începând cu 1 martie 2013, fiind în prezent în negocieri cu patru procesatori, pentru a obține un preț cât mai bun. Președintele cooperativei este Eva Frei.

„Dacă nu făceam pasul ăsta, să formăm cooperativa, riscam în foarte scurt timp să fim obligați să renunțăm la animale. În județul Satu Mare, în ultimii doi ani s-au închis șase ferme, din care 3-4 au făcut chiar și investiții cu fonduri europene și tot nu au reușit să reziste pe piață”, ne-a spus Daniel Frei, a cărui fermă, cu 54 de vaci în lactație, este unul dintre membrii cooperativei Samos Lact.

 

Bugetul ANSVSA pe 2013: 448 mil. Lei

Bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) pentru anul 2013 a fost votat, în 7 februarie a.c., de plenul reunit al Parlamentului, cu 123 voturi pentru și 22 împotrivă. „Bugetul ANSVSA este mai mic cu cel puțin 3% față de anul trecut, iar obiectivele principale ale acestui buget sunt în primul rând programul de supraveghere, prevenire și control pentru eradicarea bolilor la animale, identificarea animalelor și protecția mediului și a animalelor, identificarea ovinelor, caprinelor, bovinelor, suinelor.

(...) Am mai avea nevoie de cel puțin 40.000 de lei pentru a putea duce la îndeplinire obiectivele privind eradicarea bolilor la animale”, a declarat, citat de Agerpres, președintele ANSVSA, Mihai }urcanu, în comisiile de specialitate ale Parlamentului, înainte de votul în plen.

Bugetul a fost votat de Parlament fără amendamente. Bugetul de stat al ANSVSA pe 2013 se ridică la 448,08 mil. lei, cu 2,98% mai mic decât execuția preliminată a anului 2012, de 461,84 mil. lei și cu 11,24% mai puțin față de programul inițial din 2012, de 504,83 mil. lei.

 

Tarife mai mari pentru activitățile supuse controlului sanitar veterinar

ANSVSA propune majorarea cu 2,18% a tarifelor stabilite pentru activitățile supuse controlului sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, în funcție de rata inflației din perioada mai - decembrie 2012, a anunțat, la începutul lunii februarie a.c., Autoritatea.

În acest scop, Autoritatea Veterinară a elaborat și a propus spre dezbatere publică, în vederea promovării, mai multe acte normative, care au ca scop actualizarea tarifelor stabilite și percepute pentru activitățile de control sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor.

Activitățile vizate de actualizarea tarifelor sunt cele privind autorizarea laboratoarelor supuse controlului sanitar - veterinar și pentru siguranța alimentelor; procedura de introducere pe piață și de utilizare a reagenților și a seturilor de diagnostic de uz veterinar; procedura de autorizare/înregistrare sanitară veterinară a unităților ce desfășoară activități în domeniul hranei pentru animale de fermă și a mijloacelor de transport al hranei pentru animale de fermă.

De asemenea, modificările mai vizează procedura de autorizare sanitară veterinară a unităților care produc, procesează, depozitează, transportă și/sau distribuie produse de origine animală, procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităților/centrelor de colectare/exploatațiilor de origine și a mijloacelor de transport din domeniul sănătății și al bunăstării animalelor, a unităților implicate în depozitarea și neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman și a produselor procesate, procedura de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor a activităților de obținere și de vânzare directă și/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum și a activităților de producție, procesare, depozitare, transport și comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală.

Proiectele actelor normative pot fi consultate pe pagina de internet a instituției: www.ansvsa.ro, la secțiunea Transparență decizională.

 

Comerțul cu animale între România și Ucraina, blocat din motive tehnice

Schimburile comerciale de animale și produse de origine animală între România și Ucraina sunt, în prezent, blocate din cauza incompatibilității certificatelor sanitar-veterinare, a declarat președintele Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Mihai Țurcanu. „Nici un import sau export de animale sau produse nu se poate face pentru că nu sunt agreate certificatele sanitar-veterinare. Noi funcționăm și emitem certificate după legislația Uniunii Europene, iar Ucraina după legile proprii”, a explicat Țurcanu, citat de Agerpres.

Acesta susține că redeschiderea piețelor ucrainene se poate face doar în urma unui dialog între ANSVSA și structura similară din Ucraina, pentru a permite „ajungerea la un numitor comun din punct de vedere tehnic”.

Potrivit Agerpres, deputatul liberal Costel Șoptică a solicitat, la începutul lunii februarie a.c., consulului general al Ucrainei la Suceava, Vasyl Boechko, să intervină la nivel guvernamental pentru a debloca în special importurile de animale vii și de carcase de bovine, porcine sau ovine necesare procesatorilor de carne din Ucraina și România.

Vizualizat: 494 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agromalim 12 - 15 septembrie 2019 Case IH - Sistemul AFS Harvest Command
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?