Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

FCBR şi AGCTR vor forma o confederaţie naţională

Publicat: 25 septembrie 2012 - 16:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Federaţia Crescătorilor de Bovine din România (FCBR) şi Asociaţia Generală a Crescătorilor de Taurine din România (AGCTR) se vor uni şi vor forma o confederaţie naţională a crescătorilor de bovine

Click pe poza pentru galerie!

„Avem aprobată prin hotărârea Adunării Generale înfiinţarea confederaţiei naţionale prin unirea celor două organizaţii în una singură, în vederea reprezentării intereselor fermierilor crescători de vaci”, a anunţat preşedintele FCBR, Claudiu Frânc, la Arad, la începutul lunii septembrie, unde s-au întâlnit 11 dintre membrii FCBR şi unde din partea AGCTR a fost mandatat să participe şi Emil Găină, şeful filialei AGCTR Giurgiu.

Ce vor să realizeze membrii celor două organizaţii prin această unire? „Vom lămuri inclusiv partea de Carte de Rasă şi de control al performanţelor (COP), pentru că cei de la AGCTR sunt acreditaţi pe Holstein. Vom lua acreditarea şi pe Bălţată Românească şi ne mutăm cu efectivele de la asociaţiile noastre, care la ora actuală sunt la asociaţii din afara Federaţiei.

Cei de la Braşov vor deja să vină şi ei la discuţii, pentru că şi-au dat seama că dacă noi, membrii Federaţiei, ne retragem animalele de la ei, rămân fără efective şi nu mai pot să-şi continue activitatea. Plus că avem deja reprezentativitate la nivel naţional în lupta asta surdă cu autorităţile”, a explicat preşedintele FCBR.

„Am conceput deja împreună un statut al confederaţiei, care va fi trimis fiecărei asociaţii membre de la care aşteptăm propuneri despre cum va funcţiona confederaţia, la nivel naţional şi la nivel local. Fiecare va studia aceast statut şi ne va trasmite puncte de vedere privind statutul şi modul de organizare şi de funcţionare a noii confederaţii”, a mai spus Claudiu Frânc.

„Noi am hotărât aşa în Adunarea Generală: Noi venim cu asociaţiile noastre, le cerem bilanţ contabil, statut, copie după CUI şi venim în acea confederaţie sau cum se va numi cu identitatea proprie. Nu ne pierdem identitatea. Fiecare îşi păstrează identitatea, dar la reprezentare merg cei doi preşedinţi împreună”, a precizat Emil Găină, reprezentantul AGCTR.


Vor Cartea de Rasă pentru toate trei rasele

„Fiecare trebuie să îşi stabilească asociaţiile active şi efectivele de animale pe rase. Nu contează câte animale are fiecare, e important să se adune suficiente pentru deschiderea Cărţii De Rasă”, a spus Dorel Secară, vicepreşedinte al FCBR.

„Ţinta este să avem 7.000 de capete pe fiecare rasă ca să putem deschide Cartea de Rasă, să putem funcţiona cu aceasta într-un singur loc pe toate cele trei rase (Holstein, Bălţată Românească şi Brună de Maramureş - n.red.)”, a completat Claudiu Frânc, preşedintele FCBR.

Nicolae Băcanu, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Bovine ASVAC Arad a atras însă atenţia că „pe de o parte, vorbim de liste efective total vaci, iar pe de altă parte, vorbim de Cartea de Rasă. Noi ne confruntăm cu mari probleme de a înscrie crescătorii în Cartea de Rasă. Când vom face confederaţia şi vom vedea listele cu membri şi efective, asta nu înseamnă că toţi intră în Cartea de Rasă”.

Cu aceleaşi dificultăţi se confruntă şi asociaţiile membre AGCTR, a afirmat Emil Găină. Principalul motiv, recunsocut de toţi cei prezenţi, este faptul că persoanele fizice nu beneficiază de subvenţie pentru COP şi Cartea de Rasă şi nu sunt interesaţe să-şi înscrie animalele pe cheltuiala proprie.

 

Probleme în teritoriu

Dacă la nivel naţional liderii FCBR şi ai AGCTR se înţeleg bine, în teritoriu sunt probleme. În unele judeţe, membrii asociaţiilor membre FCBR colaborează bine cu cei ai filialelor AGCTR. În altele, însă, e dezastru. „AGCTR mai are filiale active doar în 21 de judeţe”, a subliniat Emil Găină.

Deşi filiale AGCTR există în fiecare judeţ încă din 1990, când a fost înfiinţată Asociaţia, jumătate dintre acestea funcţionează în prezent fără nici o legătură cu activitatea AGCTR, fără să participe la întâlnirile Asociaţiei şi fără să fie recunoscute (unele nici măcar cunoscute) de actualii lideri ai AGCTR, care au preluat conducerea la începutul anului trecut, a explicat Emil Găină. „Aceste asociaţii judeţene au acte constituive legale, dar nu mai colaborează cu noi, nu vin la întâlnirile AGCTR”, a subliniat acesta.

„O să fie în fiecare judeţ câte două moaşe şi rămâne copilul cu buricul netăiat”, se teme Viorel Hapenciuc, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Vaci cu Lapte din jud. Timiş.

În aceste condiţii, este cu atât mai important ca membrii celor două organizaţii să stabilească foarte clar, în statutul noii confederaţii, modul de organizare şi funcţionare în judeţe, au fost de acord cei prezenţi la Arad. Unii dintre aceştia au sugerat că ar fi bine să se realizeze un protocol scris între FCBR şi AGCTR la nivel local, dar şi ca în judeţele unde filialele celor două organizaţii colaborează bine, să păstreze buna colaborare, dar fără să se amestece una în activitatea celeilalte.

„Când eram preşedintele Federaţiei şi încercam să ne apropiem de AGCTR, atunci la conducere erau nişte talibani din garda veche cu care nu se putea discuta. Trebuie să recunoaşteţi că acum la AGCTR există oameni, cum sunt şi domnul Neaţă (Toader Neaţă, preşedintele AGCTR - n.red.) şi domnul Găină (Emil Găină, AGCTR Giurgiu - n.red.) şi de alţii, cu care se poate discuta. Exact situaţia de la Timiş a fost şi la Cluj, unde preşedinte AGCTR era fostul director al direcţiei agricole.

Aşa s-au băgat peste tot. Dar noi nu trebuie să trăim cu resentimentul acelor vremuri şi să nu realizăm această confederaţie. Aici este vorba strict de acest serviciu - COP şi Cartea de Rasă pentru Holstein - pentru care ei au acreditare şi e un plus. Confederaţia asta ne întăreşte şi ne face asociaţia reprezentativă numărul unu din România”, a spus Dorel Secară, fost preşedinte şi actual vicepreşedinte al FCBR.

Vizualizat: 916 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?