Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

De ce spun tinerii „pas” Agriculturii?

Publicat: 03 decembrie 2020 - 11:15
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Agricultura românească îmbătrânită şi anchilozată în politici dezarticulate trebuie să se reseteze şi să primească o infuzie de resursă umană tânără. Aproape jumătate dintre românii care trăiesc din cultivarea pământului sau creşterea animalelor sunt trecuţi de 50 de ani (de patru ori mai mulţi decât cei până în 30 de ani). 

În România, schimbul de generaţii se face destul de greu. De ce? Pentru că aşa cum se prezintă, sectorul agricol nu este atractiv pentru tineri: lipsesc resursele de finanţare şi oportunităţile de dezvoltare. Tinerii au condiţii mai dificile în lansarea unui business agricol, în accesarea de credite, de tehnologie inovativă sau pentru achiziţia de teren agricol şi găsesc cu greu mână de lucru calificată.

Trebuie subliniată această criză a resursei umane. În 2019, ONU anticipa că România ar pierde până în anul 2050 peste 30% din populaţia ţării (raportat la anul 1990). În 2017, circa 220.000 de braţe de muncă, având vârste între 20 şi 40 de ani, au părăsit România. Aşadar, problema forţei de muncă în agricultură este legată de criza demografică, de îmbătrânirea populaţiei, de migrarea resursei umane active, fiind amplificată de plecarea tinerilor din ţară şi de interesul scăzut al acestora pentru munca de fermier sau “viaţa la ţară”.
Succesiunea în fermă se face, de asemenea, greoi. Sunt prea puţini tinerii care preiau din mers o afacere de familie şi care au instrucţia necesară de a fi buni manageri. Unii învaţă în dinamică rosturile unei agriculturi moderne.

Alţii, după ani lucraţi în străinătate, au venit acasă şi s-au stabilit la vatra satului ca să-şi investească toată agoneala. Dar condiţiile vitrege şi potrivnice agriculturii din România, de cele mai multe ori, le-au irosit banii şi le-au tăiat avântul.
Statul a încercat să întinerească agricultura prin diverse programe. Dar acestea au avut o rată mică de succes! În cazul rentei viagere, de exemplu, tinerii se feresc să se înhame la o muncă grea şi fără perspective, iar bătrânii renunţă greu la pământ!
“Instalarea tânărului fermier” a adus destui tineri în agricultură, dar nu li s-au asigurat şi resursele financiare pentru a merge mai departe.

Iar programele destinate eşecului continuă... ADS a iniţiat prima sesiune de concesionare a terenurilor agricole către tineri. Însă din cele peste 50.000 ha libere de contract, doar 10.662 ha sunt arabile, iar 4000 ha reprezintă teren neproductiv! Insuficient! În ceea ce priveşte redevenţa anuală, cele 1.222 kg de grâu/ha pretinse tinerilor faţă de nivelul mediu al redevenţelor ADS de 480 şi 600 kg/ha în cazul altor contracte este o bătaie de joc pe faţă!
Observăm că România nu le oferă prea multe şanse tinerilor, nici măcar un salariu de 1000 euro, la pachet cu bonificaţii, sisteme de sănătate şi de pensii performante, o legislaţie a muncii îmbunătăţită sau o protecţie socială sporită.

În acest context, fenomene precum migrarea tinerilor din mediul rural în cel urban şi plecarea lor din ţară par a fi ireversibile.

Nicolae Labiş spunea că "Nu se pierde nimic, câştigând viitorul"! Noi facem tocmai invers, întorcându-i spatele!

MARIAN MUŞAT
Redactor Ferma Media Grup

Vizualizat: 3544 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Tehnologia aplicată la tomate de Florin Pop

Tehnologia aplicată la tomate de Florin Pop

Află care este tehnologia folosită pentru cultivarea tomatelor în solar de Florin Pop, în Seleuş, judeţul Arad. Fermierul cultivă cultivă legume pe două hectare (din care 60 de arii solarii) şi de peste 10 ani foloşte programul tehnologic Syngenta pentru protecţia plantelor şi combaterea dăunătorilor.

Reporter: Gheorghe Ghișe

Video: Zsolt Tamássy

Semințe și tehnilogie Syngenta pentru cultura de pepene – Edina Uifalusi, Piscolt, jud. Satu Mare Branislav Giurici, despre cum și-a asigurat plantația de portaltoi de viță-de-vie Cum au combătut cei de la Cramele Recaș bolile și dăunătorii viței-de-vie cu Syngenta
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?