Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Curent subvenționat pentru irigații

Publicat: 01 iulie 2015 - 11:30
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Ministerul Agriculturii propune subvenționarea energiei electrice pentru irigații în 2015 și promite ajutoare de minimis pentru fermierii ale căror recolte sunt afectate de secetă.

Click pe poza pentru galerie!

Ministrul Agriculturii a anunțat că fermierii păgubiți de secetă vor primi ajutoare de minimis. Daniel Constantin a mai spus că, de asemenea, se va aduce apa mai aproape de cei care au acces la infrastructura secundară de irigații și că se caută și soluția unui preț mai mic la metrul cub de apă și la energia electrică utilizată pentru irigații.

MADR a elaborat un proiect de Ordonanță de urgență prin care ar urma să subvenționeze integral energia electrică pentru irigații pe toată suprafața contractată în 2015, de 350.000 ha. Costurile pentru bugetul de stat ar fi de 29,3 mil. lei.

Potrivit ANIF, până în 15 iunie 2015 au fost irigate cca. 68.400 ha, din 304.452 ha contractate.

 

Turtoi: Despăgubirile pentru secetă vor fi plătite în 2016

Ajutoarele de minimis vor veni spre finalul anului, dacă nu chiar începutul anului viitor, a spus secretarul de stat George Turtoi, prezent, în 19 iunie 2015, la întâlnirea anuală a membrilor Clubului Fermierilor Agralim, la SCDA Secuieni, jud. Neamț. „Ne-a fost sesizat de către LAPAR imediat cum a apărut seceta. Din păcate, e foarte gravă, din fericire, e doar zona Moldovei afectată de secetă, dar, cu toate acestea, e o suprafață agricolă foarte importantă pentru România. Am contactat imediat direcțiile agricole, direcțiile agricole au luat legătura cu prefecturile și au constituit comisiile de constatare a pagubelor. Fermierii vor trebui să sesizeze prefectura pentru a veni comisia să constate paguba respectivă. După ce se constată în toată zona care este impactul și care este necesarul de despăgubire, Ministerul va merge la Comisia Europeană, pentru că nu poți să cheltui nici un ban ca subvenție, indiferent că este europeană, indiferent că este din buget național, fără să ai aprobarea Comisiei. Vom ridica problema în Consiliul de miniștri, sigur va fi aprobată, pentru că este un caz de forță majoră și avem toate motivațiile necesare, urmând ca spre finalul anului, dacă nu chiar începutul anului viitor, pentru că durează perioada de aprobare, să dăm despăgubiri pentru secetă pentru toți fermierii afectați”, a explicat Turtoi, la întâlnirea cu fermierii din zona Moldovei.

Acesta a mai spus că MADR va încerca însă și în acest an să plătească un avans de 50% din subvenția europeană pe suprafață (SAPS) și să dea adeverințe de credit fermierilor. „În mod special, anul acesta, cu adeverințele puteți să mergeți nu doar la bănci, ci și la instituțiile financiare nebancare, deci la toate instituțiile care pot da credite”, a adăugat Turtoi.

 

Constatarea pagubelor merge foarte greu

Deși ministrul Agriculturii a declarat că „prefecturile sunt mobilizate și facem o evaluare la nivel național”, în fapt, în teritoriu constatarea pagubelor merge foarte greu: direcțiile agricole au personal puțin și posibilități financiare restrânse și le este aproape imposibil să ajungă în toate localitățile și la toate fermele de producție vegetală afectate, astfel că fermierii, care trebuie să recolteze, sperând să mai salveze o parte din producție, se tem că vor rămâne fără despăgubiri.

Doar în Galați, Direcția Agricolă este asaltată de mii de sesizări de la fermieri. „Suntem disperați și nu mai putem aștepta. (...) Avem nevoie să se constate pagubele. Să ni se elibereze acte de calamitate, pentru că nu vrem să fim acuzați că am vândut cereale la negru sau că ne ocupăm cu afaceri dubioase. Anul trecut, am avut noroc că am făcut sesizare la Direcția Agricolă despre valul de secetă care ne-a lovit culturile. Când am mers la ANAF, funcționarii m-au luat la rost. Păi cum, domnule, de aveți o producție așa mică la hectar?! Ați primit subvenții, statul vă ajută și veniți cu producția asta! Le-am prezentat actul de calamitate și au încetat cu bănuielile”, spune fermierul Vasile Stanciu. Acesta are 402 ha cu grâu, floarea soarelui și porumb: „Am investit 2.500 de lei pe hectarul de grâu și în proporție de aproape 80% este calamitat.”

 

Secetă prelungită și caniculă, în următoarele trei luni

Potrivit președintelui LAPAR Laurențiu Baciu, 40% din culturile agricole erau deja afectate de secetă la jumătatea lunii iunie. Pierderile vor fi însă și mai mari. Meteorologii au anunțat deja o vară de foc, cu precipitații insuficiente în aproape toată țara. În plus, nu vor lipsi fenomenele extreme. Oficialii MADR văd secetă doar în Moldova, însă nici celelalte regiuni nu stau prea bine.

Datele Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) arată că urmează trei luni cu temperaturi caniculare și ploi extrem de puține. „Pentru luna iulie așteptăm temperaturi peste normalul perioadei în cea mai mare parte a țării, cu cele mai ridicate valori în sud, sud-est și vest, care pot depăși 40 de grade”, a declarat Florinela Georgescu, director executiv ANM, într-o emisiune TV. Aceasta a precizat că recordul lunii iulie este de 44,3 grade Celsius, înregistrat la Calafat, în 2007. Directorul executiv al ANM a mai spus că în iulie va ploua mai puțin decât este normal în toate regiunile țării, dar mai ales în sud și sud-est.

În august, temperaturile vor fi apropiate de mediile multianuale doar în nordul și centrul țării, iar în restul teritoriului vor fi valori termice peste norme. „Acest peste normal înseamnă, din nou, valori care se pot apropia sau pot depăși 40 de grade Celsius. (...) Pentru august, veștile de asemenea sunt îngrijorătoare în ceea ce privește regimul precipitațiilor, pentru că acestea, în continuare, se pot situa sub normalul perioadei, adică un deficit în toate regiunile, dar mai ales pe partea de sud și sud-est a teritoriului, unde estimarea Centrului European pentru prognoze de la Reading arată că este posibil ca în unele zone să nu se înregistreze mai mult de 20 l/mp cumulat în toată luna august”, a explicat directorul executiv al ANM.

Și în septembrie va fi neobișnuit de cald în sudul și estul țării și doar local în celelalte regiuni, în timp precipitațiile vor fi în continuare deficitare în aproape toată țara, cu excepția regiunilor nord și centru.

Vizualizat: 511 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agromalim 12 - 15 septembrie 2019 Case IH - Sistemul AFS Harvest Command
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?