Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Cum se vinde pământul în alte state UE?

Publicat: 24 august 2016 - 11:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Premierul Dacian Cioloș spune că există un grup de lucru care caută soluții prin care „vânzarea de terenuri să se facă în așa fel încât să fie favorizate comunitățile locale în utilizarea terenurilor”. 

Click pe poza pentru galerie!

„Terenul agricol este într-adevăr un bun care se comercializează după niște reguli europene, dar este și un patrimoniu național, un patrimoniu local pentru comunitățile respective și, așa cum fac și alte state membre, respectând regulamentele europene, introduc reguli prin care să se asigure că de această resursă beneficiază în primul rând comunitățile locale și (...) fermele familiale”, a afirmat Cioloș, la finalul întâlnirii cu reprezentanții Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Ce condiții impun alte state UE la achiziția de terenuri agricole? Iată câteva exemple, din datele oferite fermierilor români de MADR. O parte dintre acestea au fost prezentate în cadrul întâlnirii organizate la Budapesta pe 16 iunie 2015, la invitația Ministerului Agriculturii din Ungaria.

Bulgaria. NU pot dobândi drept de proprietate asupra terenurilor agricole societățile în care partenerii sau acționarii sunt companii direct sau indirect înregistrate în jurisdicții cu fiscalitate redusă (off-shore). Atât persoanele fizice, cât și cele juridice, trebuie să aibă rezidență mai mult de 5 ani. La încheierea tranzacției trebuie să declare la notar sursa fondurilor.

Estonia. Pentru achiziția terenurilor peste 10 ha se cere rezidență permanentă cel puțin 3 ani și angajarea în activități agricole cel puțin 3 ani financiari.

Franța. Cumpărarea terenului se poate face fără restricții, în conformitate cu legea, indiferent de naționalitatea cumpărătorului (cetățean UE/SEE sau țări terțe). Cu toate acestea, există SAFER (Sociétés d'Aménagement Foncier et d'Établissement Rurale) al cărei scop este înființarea (fermieri tineri și noi) și consolidarea fermelor, precum și lupta împotriva speculațiilor cu terenuri.

SAFER are dreptul primului cumpărător, inclusiv cu preț revizuit. De acest drept beneficiază și fermierul care deține o fermă sau care are terenul închiriat și folosit pentru producție agricolă. Folosirea terenului pentru producția agricolă este supusă controlului de către autoritățile statului. Controalele vizează inclusiv o examinare a capacității profesionale a noului proprietar, indiferent de forma juridică a exploatației.

Germania. Tranzacțiile sunt supravegheate de o autoritate națională, care se pronunță în cel mult trei luni de la primirea cererii de avizare. În principiu, oricine este îndreptățit să achiziționeze teren. „Definitoriu pentru calitatea de agricultor nu este nici deținerea în proprietate a unor terenuri agricole și nici înregistrarea oficială a exploatației agricole, ci este nevoie de exercitarea unei activități antreprenoriale al cărei obiect este cultivarea planificată de plante sau creșterea de animale. Cei care nu fac agricultură trebuie să facă dovada unor intenții concrete legate de demararea unei activități agricole performante”, a comunicat Ambasada Germaniei la București.

Letonia. Atât persoanele fizice, cât și cele juridice trebuie să fie înregistrate în Letonia, să fi primit plăți pe suprafață cel puțin un an pe parcursul a trei ani anteriori, să primească plăți directe, cel puțin trei ani consecutivi să fi obținut venituri din producția agricolă de cel puțin o treime din veniturile totale, să aibă calificare în domeniul agricol (cel puțin un proprietar sau angajat permanent, în cazul persoanelor juridice), să NU aibă datorii fiscale. De asemenea, trebuie să confirme în scris că va începe utilizarea terenurilor cumpărate pentru producția agricolă nu mai târziu de trei ani de la achiziționare.

Lituania. Suprafața maximă este de 500 ha, atât pentru persoane fizice, cât și juridice. Au drept de preempțiune, în ordine, co-proprietarii, statul, persoana care utilizează terenul, pe baza unui contract pe cel puțin un an, și vecinii. Printre cerințe sunt competențe profesionale, experiență 3 ani și 50% din venituri să fie din activități agricole (pentru persoane juridice), utilizarea terenurilor dobândite pentru agricultură pentru 5 ani.

Polonia. Până la liberalizarea pieței funciare în 2016, străinii puteau cumpăra teren dacă erau căsătoriți cu un cetățean polonez, care devenea, din start, coproprietar la pământ și aveau rezidență cel puțin doi ani. Statul poate interveni, în baza dreptului de preempțiune, în cazul tranzacțiilor cu suprafețe peste 500 ha.

Ungaria. Terenul agricol sau forestier poate fi deținut doar de fermieri și poate fi utilizat numai de către agricultori sau întreprinderi agricole înregistrate în Ungaria, cu calificare profesională în agricultură sau silvicultură certificate și cel puțin trei ani de experiență agricolă. Suprafața maximă permisă pe o exploatație este 300 ha. Se poate ajunge la 1.200 ha, cu drept de proprietate și drept de folosință. Ca excepție, se pot dobândi 1.800 ha pentru producția de furaje pentru zootehnie, pentru stabilirea unei zone de izolare pentru a asigura producția de semințe și pentru cooperative, dacă închiriază terenul de la membri.

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr.14(175) 15 - 31 august 2016

Vizualizat: 466 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Vest Tract la Agromalim 2019 Vaderstad la Agromalim 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?