Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Cu tractorul la „păscut”!

Publicat: 08 decembrie 2014 - 10:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Câțiva crescători de animale din comuna Topolog, județul Tulcea, ne-au sesizat că o parte din izlazul comunal a fost pusă în posesia unor cetățeni care au intrat, peste noapte, cu tractoarele la arat. Ne-am deplasat în comuna cu pricina să aflăm care este, de fapt, situația. 

Click pe poza pentru galerie!

Nicolae Băncilă, cel care a făcut sesizarea, este crescător de animale din generație în generație. Înainte vreme, în comunele dobrogene, cine nu avea animale nu era bine văzut în comunitate, păstorii având un statut mai ridicat și o stare materială înfloritoare. 

Pășunea cu pricina de pe dealurile costelive ale Topologului, situată undeva spre Măcin, hrănea mii de oi, capre și vaci. Acum, numărul animalelor s-a împuținat. „Izlazul comunal a fost din vechime «cu certificat de naștere», bătrânii noștri pășteau acolo peste 4.000 de oi, sute de capre și două cirezi de vaci. Pe vremea comuniștilor a fost arat și cultivat, iar imediat după Revoluție și-a recăpătat destinația și a trecut la Primărie. La început, izlazul avea cam 93 ha, acum dacă au mai rămas vreo 75 ha. Aici suntem noi cu 300 de oi și o sută și ceva de capre și un vecin care are până în 200 de oi. Vara mai vin și căprăriile din sat!”, ne-a declarat Vasile Băncilă, tatăl lui Nicolae.

Primăria a îngrijit partea asta de izlaz așa cum numai o primărie știe! Vreo câțiva ani a aruncat cu îngrășăminte, a luat subvenția și cam atâtica! Oamenii îmi spun că ar fi putut să repare și cișmeaua din subvențiile de la APIA. Și nu puțini bani, calculați la peste 3.000 ha de pășune cât are comuna Topolog! 

„Acolo, pe izlaz, avem o cișmea paradită, cândva a venit o firmă de construcții de la Babadag, tocmită de primărie s-o repare, dar a făcut lucru de mântuială. Băiatul meu i-a refăcut ulucii din azbociment. Acum e într-o stare deplorabilă. Vara, cișmeaua, dacă se mai poate numi așa, nu are suficientă apă pentru animale”, a susținut Vasile Băncilă.

Din discuțiile cu oamenii, aflăm că în Topolog lumea e lacomă după pământ, hectarul costă peste 100 de milioane vechi și unii localnici au și pus ochii pe acest izlaz. „Dascălul bisericii chiar a primit două hectare. Și se pare că ar mai vrea”, afirmă Băncilă. 

Topologenii mai susțin că pe pășune există un loc de trecere pentru animale care pe vremuri avea lățimea de 16 m. Cu timpul, trecătoarea a fost arată pe ambele margini și s-a cam îngustat, iar acum de-abia mai pot trece două căruțe una pe lângă cealaltă. Apoi, arătura stingherește accesul turmelor de oi și cârdurile de capre către izlaz. „Suntem nevoiți să intrăm prin pădure, dar abia așteaptă pădurarii să ne amendeze, legea ne interzice”, spun fermierii. 

 

Cu mare tevatură, direct la Prefectură 

„Noi suntem cu animalele aici din 14 mai 1992. Timp de 22 de ani nu ne-a deranjat nimeni. Într-o bună zi din luna septembrie 2014 ne-am trezit cu tractoarele la... «pășunat!» Cineva a tras două brazde la o distanță la 60 m, iar între brazdele astea a intrat cu un scarificator. Sigur vrea să cultive la primăvară. Nu am fost la primar să avem o discuție lămuritoare...”, a precizat Vasile Băncilă.

În schimb, pe 18 septembrie a.c., crescătorul de animale, împreună cu un vecin - Constantin Fulga - care are și el oile pe izlaz, a reclamat cazul, cu mare tevatură, direct la Prefectură! Dar, fără a obține vreun rezultat concret, favorabil petenților; acestora li s-a spus că litigiul trebuie soluționat de către autoritatea publică locală de la Topolog la fața locului. 

 

A greși este omenește!

În legătură cu acest litigiu, am cerut și părerea primarului comunei Topolog. Iată ce ne-a declarat Ion Olteanu, aflat la al cincilea mandat: „A fost o greșeală, cei de la Cadastru de la Tulcea în loc să măsoare în altă parte, s-au dus pe izlaz; mi se pare că s-a intrat cam cu un hectar, dacă nu și mai bine! Dar, s-a revenit, nu este nici o problemă; efectiv, oamenii cred că eu am făcut-o! Nu am nici o treabă, din moment ce eu am dat izlazul la asociațiile crescătorilor de animale; asta a fost, cei de Cadastru au greșit!” 

Așadar, cine muncește greșește sau eroarea face parte din legile omenești?!

Primarul Ion Olteanu a continuat spunând că: „Cei care au nemulțumiri ar fi trebuit să vină mai întâi la mine, să-mi spună care este situația, așa, eu am aflat de la alții despre această problemă. M-au reclamat și la Prefectură; dacă veneau la mine, se rezolva cazul fără a mai lua atâta amploare; vorba ceia, am atâta experiență în administrația publică locală. Eu le-am dat izlazul să beneficieze și ei! Au ceva la adresa mea. Eu am probleme cu ceilalți crescători de animale care vor și ei să intre pe izlaz, dar cei doi sunt singuri acolo și nu-i lasă și pe alții, de parcă s-ar fi împroprietărit pe izlaz. Cu două cârduri de oi, au 70 de hectare sau câte sunt acolo!” 

Aici, primarul comunei Topolog are dreptate, Consiliul Local și Primăria sunt chemate și îndrituite de lege să gestioneze și să rezolve problemele apărute, în fond chestiunea ține indubitabil de resortul administrației locale. 

 

Rezervă de teren pentru situații de extremă urgență

Întreaga pășune a comunei Topolog, de aproximativ 3.300 ha, a fost închiriată celor opt asociații ale crescătorilor de animale legal constituite. Cea mai reprezentativă - cu 100 de membri și 730 ha primite - este condusă de Adrian Monea. Acesta ne-a declarat că: „în acea zi, câțiva oameni din comună, care sunt puși în posesie cu documente, cu cadastru, s-au dus să are suprafața din acte. Proprietarii cu animale care pasc în zonă s-au opus. Atunci, am fost și eu contactat, am ajuns la primărie, au pus oamenii hârtiile pe masă și le-am văzut. Din punctul meu de vedere e în regulă, cred că se va ajunge la Tribunal - mă gândesc că singura rezolvare asta va fi - și o să aibă câștig de cauză cei care au documentele. Trebuie să precizez că bucata de izlaz de aproape 7 ha care urma să fie arată, aflată în litigiu, nu a fost dată în închiriere de primărie asociației mele, în anexa contractului ea nu este trecută. APIA, în schimb, mi-a digitizat o suprafață de vreo 75 de hectare, însă eu am preluat doar 69, ha, deci Primăria ținea 6-7 hectare ca rezervă!”

Acesta a continuat: „Însă, din ce pricep eu, Primăria are dreptul să-și oprească niște rezerve de teren pentru situații de extremă urgență. Acum așa s-a întâmplat; oamenii au fost puși în posesie după Revoluție. Și cum nu se regăsește terenul pe care l-au solicitat, Primăria a fost obligată să-i pună în posesie în altă parte. Și atunci s-a apelat la rezervă, asta este explicația Primăriei, clar. Oamenii cu animalele au dreptatea lor; ei știu că legea spune clar că nu este voie să se are suprafețele de pășuni, în schimb, pe partea cealaltă, Primăria vine și spune că oricum era rezerva noastră de teren”, a opinat șeful asociației. 

Adrian Monea susține că acei crescători de animale care se opun locuiesc în partea de sat din apropierea izlazului și își pasc de 50 de ani animalele acolo - acesta este singurul lor argument.

 

În Topolog e nevoie de dialog

Cazul de la Topolog pare a fi rezolvat. Deocamdată, este liniște pe izlaz. Dacă s-a făcut o greșeală, s-a reparat, potrivit afirmațiilor primarului Ion Olteanu. Izlazul trebuie să rămână izlaz, nu poate fi transformat în teren cultivabil, decât în urma respectării unor proceduri legale. 

Mai mult decât atât, în comuna Topolog este nevoie de dialog între cetățeni și administrația publică locală.

Vizualizat: 583 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agromalim 12 - 15 septembrie 2019 Case IH - Sistemul AFS Harvest Command
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?