Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Credite pentru teren, garantate de stat

Publicat: 10 decembrie 2013 - 17:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) a încheiat deja, cu CEC Bank, Banca Transilvania SA, OTP Bank, ProCredit Bank, Intesa Sanpaulo Bank, Libra Bank şi Banca Italo Romena, convenţii pentru a garanta, în condiţiile OUG 43/2013, creditele acordate fermierilor pentru achiziţia de terenuri agricole. Negocieri în stadiu avansat sunt şi cu Banca Comercială Carpatica, Patria Credit, Alpha Bank şi BRD - GSG

Click pe poza pentru galerie!

„Practic, odată cu existenţa acestor convenţii, orice cetăţean, până la 1 ianuarie 2014, poate şi după 1 ianuarie 2014, poate să acceseze un credit în condiţii mult mai bune, cu o dobândă mult mai bună, dar în condiţii avantajoase, doar cu un avans de 10%”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la finalul şedinței de Guvern din 20 noiembrie 2013.

OUG 43/15.05.2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor (M.Of. 364/19.06.2013) prevede garantarea până la maximum 50% din valoarea creditului acordat de către instituţiile finanţatoare pentru achiziţia de terenuri agricole.

 

Beneficiarii

Pot beneficia de garantarea creditului persoanele fizice sau juridice care au calitatea de arendaş şi care cumpără de la proprietar terenul aflat în arendă, cu excepţia terenurilor ADS, până la atingerea unui plafon de maximum 1.000 ha în proprietate/exploataţie, precum şi persoanele fizice sau juridice care au în exploatare teren agricol, conform declaraţiilor APIA, şi care cumpără teren în vederea extinderii suprafeţei agricole exploatate în scopul înfiinţării/rentabilizării fermelor de familie (2-50 UDE).

 

Terenul, maxim 50% din garanţie

Cumpărătorii terenurilor agricole pot obţine credit de maximum 90% din valoarea suprafeţelor achiziţionate, minimum 10% fiind contribuţia proprie. Maxim 50% din credit poate fi garantat de stat, prin FGCR. Terenul cumpărat va constitui garanţie pentru credit, însă băncile pot cere şi alte garanţii imobiliare: diferenţa de garanţii necesare pentru acoperirea integrală a creditului şi a dobânzilor aferente va fi asigurată de către împrumutaţi cu terenurile achiziţionate şi/sau alte bunuri aflate în proprietate, prevede OUG 43/2013.

Beneficiarii garanţiilor de stat persoane juridice plătesc anual un comision de garantare stabilit conform Comunicării CE nr. 2008/C155/02. Pentru beneficiarii persoane fizice, comisionul anual de garantare este de 3,8%, stabilit prin OMADR 1139/17 octombrie 2013.

 

Pasul 1: Adeverinţă de la APIA

Normele metodologice pentru aplicarea OUG 43/2013, aprobate prin HG 682/2013 (M.Of. 584/16.09.2013), prevăd că beneficiarii garanţiilor nu au voie să înstrăineze terenurile cumpărate cu credite garantate de stat pe durata rambursării creditului şi mai devreme de 5 ani de la momentul tranzacţiei.

Documentul mai prevede că cei care solicită credite pentru achiziţia de teren agricol pot beneficia de garanţia FGCR pentru credite pe baza adeverinţelor emise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Adeverinţa, în forma prevăzută în OMADR 1139/2013, certifică faptul că fermierul a depus la APIA documente din care rezultă că va cumpăra din suprafeţele arendate anterior şi că prin cumpărare nu va depăşi 1.000/ha în proprietate/exploatare, sau, în cazul fermelor de familie, că prin cumpărarea terenului, exploataţia nu va depăşi 50 UDE.

Conform Legii 289/2013 pentru aprobarea OUG 43/2013 (M.Of. 691/12.11.2013), terenurile ce pot fi cumpărate cu credite garantate de stat sunt terenuri agricole productive - terenuri arabile, vii, livezi, pepiniere viticole, pomicole, plantaţii de hamei şi duzi, păşuni, fâneţe, sere, solarii, răsadniţe ş.a. -,  terenuri cu vegetaţie forestieră, dacă nu fac parte din amenajamentele silvice, păşuni împădurite cu consistenţa mai mică de 0,4, terenuri ocupate cu construcţii şi instalaţii agrozootehnice, amenajări piscicole şi de îmbunătăţiri funciare, drumuri tehnologice şi de exploatare agricolă, platforme şi spaţii de depozitare care servesc nevoilor producţiei agricole, precum şi terenuri neproductive, amenajate şi folosite pentru producţia agricolă.


Alte prevederi

OUG 43/2013 mai prevede acordarea de microcredite între 15.000 şi 75.000 euro fermelor de familie. MADR avea obligaţia ca în 30 de zile de la intrarea în vigoare a normelor metodologice de aplicare a OUG 43/2013 să stabilească tipurile de investiţii care pot beneficia de microcreditare, plafonul maxim de microcredite aferent acestora şi condiţiile tehnice de acordare, precum şi suma totala alocată anul 2013.


Mai multe informaţii despre acest subiect citiţi în revista Ferma, ediţia din decembrie 2013, precum şi pe portalul nostru de ştiri www.agroinfo.ro.

Vizualizat: 696 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agromalim 12 - 15 septembrie 2019 Case IH - Sistemul AFS Harvest Command
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?