Anul 2020 a supus agricultura României unor provocări cărora şi cei mai pregătiţi dintre fermieri le-au făcut, cu greu, faţă.
În ţara împărţită în două de uscăciune, unii agricultori râd cu un ochi şi plâng amarnic cu celălalt. Dobrogea şi Moldova au plătit cel mai scump preţ al lipsei de investiţii în irigaţii şi al măsurilor luate pe genunchi sau deloc de către aleşii neamului, tocmiţi să facă şi să aplice strategii pentru agricultură. Chiar şi în zonele irigate, exploataţiile agricole sunt la limita profitabilităţii iar când vine vorba de zootehnie, creşterea costurilor pune la mare încercare supravieţuirea fermelor.
La vest de Carpaţi majoritatea fermierilor au răsuflat uşuraţi. Porumbul a dat producţii bune şi foarte bune iar preţurile în creştere compensează pierderile acumulate la culturile de toamnă.
Speranţa tuturor vine de la noul sezon agricol. Dar provocările continuă. Sunt cele dintotdeauna cărora fermierii trebuie să le răspundă cum şi cu ce pot:
Numai la noi unii sunt preocupaţi să işte aşa-zise războaie pentru supremaţia într-un top inexistent al potenţei în agricultură! Poate ca să distragă atenţia de la adevăratele probleme?
Dar, cine să-i şi ajute pe fermieri? În primul rând, să se ajute singuri. Să devină o forţă prin unitate şi asociere, nu prin dezbinare, aşa cum şi-au dorit şi îşi doresc mai toţi cei care s-au perindat pe la guvernare. O voce unitară şi hotărâtă poate pune presiune pe decidenţi. La Bruxelles se scriu acum politicile agricole. Oare cât de bine reprezentat este fermierul român?
Mai apoi, e de datoria noastră să le fim de ajutor celor care ne hrănesc. Cum? Cumpărându-le produsele. Alegând fermierii locali, cerinţa pentru legumele, fructele şi produsele procesate din import va scădea direct proporţional. Parcă depinde mai mult de noi, şi nu de alţii, să înclinăm puţin balanţa comercială în favoarea noastră, nu-i aşa?
NICOLETA DRAGOMIR
Senior editor
Ferma Media Grup
nicoleta@revista-ferma.ro