Autorităţile de la Beijing au anunţat că vor aprofunda reformele sectorului agricol pentru a promova economia rurală, urmărind astfel să stimuleze creşterea economică şi să contracareze provocările comerciale.
Aceste măsuri vin după ce cea de-a doua mare economie a lumii a înregistrat în 2018 cea mai slabă creştere din ultimii 28 de ani şi rămâne încurcată într-un război comercial cu Statele Unite ale Americii. "În situaţia complicată a creşterii presiunii asupra economiei şi a schimbărilor profunde în mediul politic extern, este deosebit de important să se facă o treabă bună în agricultură şi în zonele rurale", a anunţat guvernul de la Beijing într-un comunicat publicat pe site-ul agenţiei oficiale de ştiri Xinhua.
China şi-a revizuit structura culturilor în ultimii ani, reducând sprijinul acordat cultivatorilor de porumb, decizie influenţată şi de creşterea stocurilor, încercând în schimb să promoveze extinderea suprafeţelor însămânţate cu oleaginoase, pe care le importă cel mai mult. Acest obiectiv a devenit din ce în ce mai important după declanşarea războiului comercial cu administraţia americană, care a determinat China să reducă tarifele la importurile de soia. Beijingul îşi propune, de asemenea, să sprijine producţia de rapiţă în bazinul râului Yangtze, potrivit documentului.
Documentul descrie, de asemenea, planurile de accelerare a dezvoltării unui nou sistem al politicii de subvenţionare a fermelor şi de reducere suplimentară a contrabandei cu produse agricole. Alte planuri includ continuarea abordării poluării rurale şi promovarea reciclării deşeurilor agricole, cum ar fi gunoiul de grajd şi foliile utilizate pentru suprafeţele protejate.