Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Ce se schimbă la sprijinul cuplat în zootehnie?

Publicat: 01 aprilie 2016 - 14:30
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Ordinul 619/2015 va fi modificat din nou, iar proiectul MADR prevede că documentul specific pentru sprijinul cuplat la ovine/caprine este adeverința eliberată de asociația/agenția acreditată pentru înființarea și menținerea Registrului Genealogic (RG) al rasei, prin care se confirmă înscrierea femelelor ovine/caprine și/sau a berbecilor/țapilor de reproducție pentru care se solicită SCZ în RG al rasei, avizată de către Agenția Națională pentru Zootehnie.

Click pe poza pentru galerie!

Crescătorii de ovine și caprine care solicită sprijinul în acest an au timp până pe 1 septembrie 2016 să depună la APIA adeverința de înscriere a animalelor în RG.
Adeverința de la asociația crescătorilor de animale a fost deja eliminată dintre actele obligatorii ce însoțesc cererea unică pe 2016 atât pentru crescătorii de ovine, cât și pentru cei de bovine, și nu va mai fi nevoie nici de adeverința de la medicul veterinar. Rubricile aferente nu vor mai trebui completate nici în anexele la formularul cererii de plată.

Perioada de reținere: 8 luni pentru tineret, 6 luni pentru vaci de carne
Pentru crescătorii de bovine, noua variantă a Ordinului 619/2015 mai prevede că tineretul mascul și/sau femel din rase de carne și/sau metis cu rase de carne, precum și taurii din rase de carne pentru care se solicită SCZ trebuie deținute în aceeași exploatație cel puțin 8 luni de la data intrării în exploatație și până în momentul ieșirii/până la data depunerii
cererii unice de plată, după caz; momentul ieșirii animalelor trebuie să fie cuprins între ziua următoare închiderii perioadei de depunere a cererii unice de plată pentru anul precedent și data depunerii cererii unice de plată pentru anul curent.
Pentru vacile din rase de carne și metise cu rase de carne, perioada de reținere în fermă este de 6 luni de la data limită de depunere a cererii unice de plată.
Sunt eligibile la plată inclusiv animalele care în perioada de 8 luni, respectiv 6 luni au suferit intrări, respectiv ieșiri în/din exploatațiile cu cod ANSVSA deținute de același beneficiar.



Articol publicat in revista Ferma nr.6(167) 1 - 14 aprilie 2016

Vizualizat: 279 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?