Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Calendar negocieri PNDR 2014-2020

Publicat: 12 octombrie 2014 - 11:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 ar putea fi aprobat până la începutul lunii decembrie 2014, a declarat George Turtoi.

Click pe poza pentru galerie!

Potrivit acestuia, CE transmite României observaţiile oficiale pe noul PNDR în prima săptămână din octombrie. „După ce vom regla sau negocia anumite măsuri, pentru că nu suntem obligaţi să acceptăm toate comentariile Comisiei, vom trimite oficial răspunsurile. Pe anumite puncte pe care le consideri de interes strategic poţi să negociezi cu Comisia sau să le menţii şi să le argumentezi de ce îţi trebuie o anumită valoare a finanţării europene. (...) Dacă vine săptămâna viitoare (29 sept. - 5 oct. 2014 – n.red.) pachetul de observaţii oficiale, noi sperăm ca în 2-3 săptămâni să dăm răspunsul oficial şi undeva la sfârşitul lunii noiembrie sau cel târziu la începutul lunii decembrie să avem programul aprobat oficial", a spus Turtoi.

Acesta a precizat că reprezentanţii MADR au deja stabilită o întâlnire, la Bruxelles, cu reprezentanţii CE, pentru sfârşitul lunii octombrie, iar la începutul lunii noiembrie reprezentanţii CE vor veni în ţară pentru discuţii cu Comitetul de Monitorizare pe actualul PNDR.

Turtoi a mai spus că România se află „în primul val de aprobare cu statele mari, cu ţări grele precum Germania, Franţa sau Italia”, însă „un termen realist pentru începerea efectivă a PNDR este 2015”.

Vizualizat: 425 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?