Potrivit ministrului bulgar al Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, Desislava Taneva, numărul fermierilor ecologici din ţara vecină a crescut de douăzeci ori între 2008 și 2018.
Făcând referire la statisticile oficiale, aceasta a remarcat că la sud de Dunăre există în prezent 6.600 de fermieri care cultivă în sistem ecologic, acoperind o suprafaţă totală de 162.000 hectare, în condiţiile în care în 2011 suprafaţa dedicată culturilor ecologice era de numai 26.000 hectare!
"Bulgaria este în fruntea țărilor europene când vine vorba de volumul de produse ecologice", a menționat Desislava Taneva. În opinia sa, sistemul de control trebuie îmbunătățit, astfel încât consumatorii să fie încrezători în produsul ales. Aceasta a subliniat că autorităţile de la Sofia caută o oportunitate de a implementa Programul de Dezvoltare Rurală cu accent pe măsuri pentru agroecologie și climă.