Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Bugetul Agriculturii în 2013: 3,8 mld. euro

Publicat: 29 ianuarie 2013 - 15:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Agricultura va primi în acest an 3,8 miliarde euro de la bugetul de stat, potrivit proiectului de buget prezentat de premierul Victor Ponta în 10 ianuarie a.c.

Click pe poza pentru galerie!

Potrivit datelor prezentate de Ponta, România va avea, în 2013, un buget de 46 miliarde euro și cheltuieli totale în valoare de 49 miliarde euro, pentru bugetul pe anul 2013 fiind luată în calcul o creștere economică în jur de 2% din PIB, în timp ce deficitul bugetar trebuie să scadă în continuare până la 1,8% - 1,7% din PIB.

Pe domenii, cheltuielile bugetare din 2013 vor fi următoarele: Asigurări și asistență socială: 16,5 miliarde euro; Sănătate: 6,2 miliarde euro; Transporturi: 4,9 miliarde euro; Educație și cercetare: 4,4 miliarde euro; Agricultură: 3,8 miliarde euro; Administrație publică: 2 miliarde euro; Ordine publică și siguranță națională: 2,7 miliarde euro; Apărare: 1 miliard euro; Locuințe, servicii și dezvoltare publică: 1,5 miliarde euro; Mediu: 1 miliard euro; Alte domenii bugetare (datorie publică, alte servicii generale): 5 miliarde euro.

Din totalul bugetului pe 2013, 7,8 miliarde euro vor fi alocați pentru investiții, 1,1 miliarde euro pentru subvenții, însă „aici vorbim de diverse tipuri de subvenții”, a precizat Victor Ponta, iar 1,4 miliarde euro pentru plata contribuției României la UE.

Proiectul de buget va fi discutat și trebuie aprobat de partenerii externi ai României, respectiv Fondul Monetar Internațional (FMI), Comisia Europeană și Banca Mondială. Ulterior, proiectul de buget trebuie votat în Parlament și aprobat de președintele Traian Băsescu.

 

TVA redus la alimentele de bază - doar cu acordul FMI

Pentru reducerea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) la alimentele de bază este nevoie de „un acord fin” între tot ceea ce ține de buget și de acordurile cu FMI, a declarat premierul Victor Ponta la începutul acestui an. Potrivit lui Ponta, măsura va fi discutată cu delegația FMI care se va afla la București în perioada 15 - 29 ianuarie 2013, urmând ca după aceasta să se poată da un răspuns referitor la aplicarea acestei măsuri din 2013.

„Reducerea TVA la alimente (...) nu este un compromis, ci este o măsură economică pe care eu o susțin în totalitate, pentru că are ca bază rațională faptul că în acest moment în agricultură avem un grad uriaș de evaziune fiscală și faptul că producătorii români sunt net dezavantajați față de producătorii europeni, deoarece avem încă un nivel al subvențiilor europene mult redus.

Când? Eu aș vrea să reușim anul acesta să facem acest lucru și cred în continuare că acest tip de taxare diferențiată la acel TVA redus pentru producătorul autohton, într-un timp ce se va dovedi că va aduce la buget mai mulți bani. Este o măsură în care eu cred foarte mult, care are logică economică și pe care o vom aplica imediat ce reușim să acordăm, repet, fin, tot ceea ce ține de acordurile noastre cu FMI și cu obligațiile care țin de disciplina bugetară”, a spus Victor Ponta, citat de Agerpres.


Reorganizare: ANSVSA la Agricultură, pescuitul la Mediu

Guvernul a aprobat în 11 ianuarie 2013 o serie de măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii. Potrivit acestor măsuri, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), care s-a aflat până acum în subordinea Guvernului și în coordonarea primului ministru, va trece înapoi în subordinea Ministerului Agriculturii.

O altă modificare vizează trecerea activității de pescuit și acvacultură la Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice. Personalul și bunurile Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură (ANPA) vor fi preluate de către Ministerul Mediului, iar personalul transferat își va menține drepturile salariale, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.

În aceste condiții, numărul de posturi din Ministerul Agriculturii și instituțiile subordonate, finanțate de la bugetul de stat, scade cu 97 de posturi, rămânând de 7.392.
Alte modificări vizează eficientizarea managementului Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) și obținerea unui randament crescut al absorbției fondurilor europene (FEADR) pentru agricultură și dezvoltare rurală.

 

Agricultura ar putea rămâne cu 3 secretari de stat

Ministrul Agriculturii ar putea rămâne în continuare cu trei secretari de stat, chiar și după adoptarea de către Guvern a Ordonanței privind reducerea numărului de posturi de la cabinetele demnitarilor, a anunțat vicepremierul Liviu Dragnea. „Vor fi de regulă câte doi secretari de stat pe minister, dar s-au făcut și excepții în sus sau în jos”, a spus Dragnea, citat de Agerpres.

Acesta a mai precizat că premierul Victor Ponta le-a solicitat miniștrilor ca până la finalul lunii martie 2013 să vină cu noi propuneri pentru reducerea numărului de personal din ministere.

 

Cereri pe Măsurile 121 și 123, până la 1 februarie

Termenul limită pentru depunerea de proiecte aferente Măsurilor 121 “Modernizarea exploatațiilor agricole” și 123 „Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere” a fost prelungit până la data de 1 februarie 2013, anunță Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP).
Solicitanții de fonduri europene nerambursabile pot depune cererile de finanțare la sediile Oficiilor Județene ale APDRP, zilnic, între orele 9 și 14.00, ultima zi pentru depunere fiind vineri, 1 februarie 2013, ora 12.00.

Pentru Măsura 121, fondurile nerambursabile disponibile în această sesiune sunt de 150 milioane de euro, defalcate pe patru domenii prioritare. „Sectorul vegetal va beneficia de 48 de milioane de euro, iar cel de creștere a animalelor de 72 de milioane de euro. De asemenea, pentru implementarea standardelor pentru lapte crud și protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole, beneficiarii vor avea la dispoziție 20 de milioane de euro.

Totodată,10 milioane de euro sunt destinați beneficiarilor Măsurii 141 - Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență, care au semnat decizia de finanțare și aplică acum pentru modernizarea exploatațiilor agricole”, precizează APDRP.

 

M 123: Clarificare pentru IMM-urile producătoare/procesatoare

Pentru Măsura 123 APDRP transmite și o notă de clarificare privind criteriul de selecție nr. 7 din Ghidul Solicitantului aferent Măsurii. Astfel, „pentru punctarea criteriului de selecție nr. 7 din cadrul Măsurii 123, IMM-uri care sunt atât producătoare de materie primă cât și procesatoare, precizăm că la materia primă procesată și/ sau depozitată provenită din producția proprie a IMM-ului se ia în considerare și producția asociaților/acționarilor” se arată în informarea Agenției.

Vizualizat: 411 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Lexion 670 Montana, o combina pentru zone colinare IPSO Agricultura, desfasurare de forte la Jucu
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?