Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Banii rămași din fostul PNDR se duc la primării

Publicat: 01 iunie 2015 - 20:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Într-o întâlnire cu 130 de primari la Palatul Victoria, în 20 mai 2015, ministrul Daniel Constantin a anunțat suplimentarea fondurilor europene nerambursabile pentru măsurile 125 Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii agricole și silvice și 322 Renovarea și dezvoltarea satelor din PNDR 2007-2013. La întâlnire a participat și premierul Victor Ponta.

Click pe poza pentru galerie!

Potrivit MADR, cererea de fonduri pe Măsura 125 a depășit alocarea (526,1 mil. euro) de aproximativ 3,5 ori, iar pe Măsura 322, solicitările au depășit de peste 4 ori alocarea (1,61 mld. euro).

Transferul banilor rămași din fostul PNDR 2007-2013 către alte măsuri de finanțare trebuie însă aprobat de membrii Comitetului de Monitorizare PNDR 2007-2013, spun surse din MADR.

MADR a precizat că ar fi vorba de 144 de proiecte aflate în așteptare pe Măsura 322, care vor primi peste 167 mil. euro. „Am obținut acordul Comisiei Europene de a transfera o parte din fondurile europene nerambursabile. Am semnat cu autoritățile locale 144 de contracte, pentru că erau foarte multe solicitări cu privire la proiecte de infrastructură rutieră, sisteme de alimentare cu apă și canalizare. (...) În plus, România a solicitat deja Comisiei Europene prelungirea termenului de efectuare a plăților către beneficiari cu șase luni, astfel încât primarii să aibă timp să implementeze proiectele cu succes (electoral, probabil - n.red)”, a spus Daniel Constantin.

 

17 state sunt de acord cu prelungirea plăților pe PNDR 2007-2013

Secretarul de stat în MADR George Turtoi declara, recent, că 17 din 27 de țări au fost deja de acord cu prelungirea termenului de rambursare a plăților în cazul proiectelor din PNDR 2007-2013 până la jumătatea lui 2016, dar „trebuie să fie un acord multifond din partea comisarilor care dispun de fonduri europene.” „Comisarul nostru (Phil Hogan - comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală - n. r.) este de acord, dar mai este nevoie de încă doi comisari”, a explicat Turtoi.

În prezent, proiectele prin PNDR 2007-2013 mai pot fi implementate până la 31 decembrie 2015, după regula n+2.

Vizualizat: 461 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?