Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Avem oi, n-avem subvenţii

Publicat: 22 noiembrie 2011 - 15:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

45 lei/cap de animal: atât vor primi, pentru anul acesta, crescătorii de ovine şi caprine din România de la bugetul de stat, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Agriculturii şi publicat în data de 7 noiembrie

Click pe poza pentru galerie!

Cuantumul CNDP s-a stabilit în baza situaţiei cu animalele eligibile, întocmită de APIA în urma centralizării datelor obţinute la controalele efectuate în teren pe un eşantion de zece la sută din efectivul total solicitat la plată - 7,7 milioane animale.

Alocarea totală bugetară pentru acest sprijin, prevăzută în nota de fundamentare a legii, este de 336.491.415 lei şi a fost stabilită în limita plafonului maxim de 78.129.000 euro aferent CNDP la ovine şi caprine pentru 2011, scrie în actul normativ.

 

Promisiunea e doar... o promisiune

Reprezentanţii crescătorilor de ovine şi caprine sunt nemulţumiţi, în parte, de această alocare, deoarece însuşi Ministrul Agriculturii le-a promis în nenumărate rânduri, deşi neoficial, că la aceste specii cuantumul subvenţiei va fi de 50 sau chiar de 60 de lei. Reprezentanţii oierilor spun că din bugetul alocat ovinelor s-au tăiat circa 100 milioane de lei.

„Am fi preferat ca Ministrul Tabără să ne spună de la început că aceştia sunt banii, decât să ne ducă cu preşul şi să ne amăgească tot anul cu promisiuni fără acoperire. Potrivit unui document intern al MADR, iniţial pentru ovine a fost prevăzută o sumă totală de 400 milioane de lei, între timp se pare că au picat o sută de milioane. Unde sunt banii?”, se întreabă Ionică Nechifor, secretar general al Federaţiei Romovis.

Conform negocierilor României cu Comisia Europeană, ţara noastră are stabilit pentru plata naţională directă complementară la specia ovine/caprine un efectiv total eligibil de aproape 6 milioane capete. În ceea ce priveşte prima per animal, reprezentanţii crescătorilor de oi şi capre spun că, în acest an, conform negocierilor cu CE, aceasta ar valora circa 20 euro, adică aproape dublu faţă de cât prevede Hotărârea de Guvern.

Dar cum efectivul solicitat la plată a crescut cu circa 800 mii capete faţă de 2010, iar suma totală se împarte la numărul total eligibil, e normal ca subvenţia să fie mai mică. „Nu am avut pretenţii la întreaga sumă cuvenită acestui sector, dar măcar 60 de lei ni s-ar fi putut aloca. Consider că în efectivul eligibil au rămas multe animale declarate fictiv şi am sperat ca în urma controalelor APIA să ne apropiem de numărul real de animale şi să avem o subvenţie cât mai mare”, ne-a declarat Nechifor.

Speranţe le-a dat chiar Valeriu Tabără, când a declarat, în septembrie la Agromalim, că primele evaluări au scos în evidenţă o eroare de 16% la ovine, lăsând să se înţeleagă că efectivul final s-ar reduce la cel din 2010. Ori, se pare că în urma controalelor APIA, la plată au rămas 7.477.587 animale.


Efectivele cresc din pix şi din ambiţii politice

Reprezentantul Federaţiei Romovis spune că de la cel mai înalt nivel se urmăreşte creşterea efectivului de ovine, astfel încât în 2013 să ajungem la 9 milioane capete eligibile, ceea ce ne-ar plasa pe un loc fruntaş în Europa. Potrivit acestuia, scopul urmărit este acela ca România să obţină dreptul mai multor voturi în forurile legislative europene.

„Nu am înţeles de ce, cel puţin la nivel de MADR, România trebuie să aibă, în 2012, 9 milioane ovine eligibile la plată şi să ocupe unul din primele două locuri în Europa la acest sector?! Atunci e normal ca în fiecare an să figurăm cu mai multe animale, fără a ţine seama de realitatea din teren”, explică Nechifor.


CÂND ŞI CUM VIN BANII?

Potrivit lui Dumitru Andreşoi, vicepreşedinte Romovis, actul normativ se dezbate în şedinţa de Guvern din 16 noiembrie. După publicarea legii în Monitor, MADR va elabora ordinul pentru eliberarea adeverinţelor, astfel încât beneficiarii să poată lua credite de la bănci în contul subvenţiei. „Fonduri la buget nu sunt.

Modalitatea de plată va fi ca şi în anii trecuţi, cu credite. Deşi banii sunt puţini, dacă băncile ne vor elibera adeverinţele mai repede, vom putea cumpăra furajele la preţurile de acuma şi atunci ceea ce pierdem prin dobânzile şi comisioanele la aceste credite vom compensa prin preţul bun al furajelor. Din păcate, procedurile sunt întârziate şi furajele se scumpesc”, ne-a precizat Marcel Andrei, preşedintele Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine.

La nivel de Federaţie şi de Sindicat al crescătorilor de ovine, încă nu s-a luat o decizie în ceea ce priveşte declanşarea unor măsuri de protest sau participarea la acţiunile din Capitală, organizate de crescătorii de bovine în zilele de 16-18 noiembrie a.c.

Vizualizat: 425 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Lexion 670 Montana, o combina pentru zone colinare IPSO Agricultura, desfasurare de forte la Jucu
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?