Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Autoritate pentru însămânțarea... cerului!

Publicat: 29 ianuarie 2015 - 10:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Am trăit s-o văd și p’asta! Avem autoritate pentru... creșterea precipitațiilor! Unde? Taman la Ministerul Agriculturii! Pentru că Uniunea Europeană stă atințită cu ochii asupra noastră, Ministerul Agriculturii s-a precipitat așa de tare cu reorganizarea - a se citi brambureala -, încât a înlocuit sistemul de control al precipitațiilor cu... cel pentru creșterea lor! 

Click pe poza pentru galerie!

S-a terminat cu controlul. Se purcede la creștere! De fapt, este aceeași Mărie, dar cu altă pălărie! De parcă am trăi intens epoca lui Farfuridi, personajul lui Nenea Iancu, din capodopera “O scrisoare pierdută!” (a se citi “Un minister pierdut!”): “Ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! Dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele... esențiale!

Așadar, prin osârdia guvernamentală, iacătă, avem o nouă entitate - și anume: Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor. De-acum înainte fii ploii sunt în subordinea ministerului. Nici că se putea mai bine! 

Oare nu era mai inspirat - mă întreb cartezian, firește - ca această Autoritate pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor - vai! ce pompos (și găunos!) sună! - să fie în altă parohie, bunăoară la Mediu, unde avem un Minister al Mediului și al Schimbărilor Climatice?

Acuma, odată cu creșterea autoritară a precipitațiilor, să vezi inundații, tataie! In curând, Bărăganul va fi sub ape, calamitat, nu altceva! Ca și Dobrogea, nisipurile Olteniei, iar țara noastră va fi cu adevărat Grădina Raiului pe Pâmânt! 

 

Și gata cu sistemele de irigații! A apus vremea lor! Imi amintesc că prin anii ‘80, într-o localitate din nordul județului Galați căzuse un proiectil special construit de Uniunea Sovietică pentru a dispersa norii care se adunaseră deasupra Cahulului, unde erau amenajate mai multe orezării. Ei bine, de atunci... noua revoluție tehnico-științifică a făcut destule progrese. ~n zilele noastre, pentru “comanda” ploilor, la modă este însâmânțarea norilor, o tehnică prin care se încearcă modificarea cantității de precipitații care sunt produse de anumiți nori prin dispersarea în spațiul atmosferic a anumitor substanțe care servesc ca nuclee de condensare. De obicei, se folosește zăpada carbonică, iodura de argint sau unele nuclee de condensare hidroscopice, care să favorizeze formarea cristalelor de gheață sau a picăturilor de ploaie. Procesul de însămânțare se poate face atât din avioane, cât și de la sol, iar rezultate semnificative s-au obținut în sud-estul Australiei, unde din 35 de însămânțări de nori cumulus și stratocumulus cu iodură de argint, în 22 de cazuri s-au produs ploi în circa 20 de minute. De asemenea, SUA, China, Rusia și Israel și alte state europene utilizează „ploaia artificială“ (clouds seeding) de zeci de ani.

 

Revenind la Autoritatea noastră pentru apă de ploaie, credeți că funcționarii guvernamentali - cu capul în nori - vor aplica aceste tehnici? Da de unde! Ni se spune franc: nu-s fonduri suficient bugetate și nici suport tehnic. Și atunci cu ce se va ocupa Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor? Păi, iată ce spune Hotărârea Guvernului României, adoptată în ședința din data de 29 decembrie 2014: “Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor va prelua personalul Direcției Generale Sistemul Național Antigrindină și Controlul Precipitațiilor”. Și mai la vale actul normativ prevede că Autoritatea va avea în structura sa Centre Zonale de Coordonare, cu statut de sucursale, unități de combatere a căderilor de grindină, unități de creștere a precipitațiilor, grupuri de combatere independente, precum și alte unități din domeniu „ce se vor construi ca urmare a progresului tehnico-științific”. 

Ei bine, aici este chichirezul! Intr-un viitor mai puțin sau mai mult îndepărtat, progresul tehnico-științific - de fapt corect ar fi științific și tehnic, deoarece știința are rolul primordial - va „insemina” în Autoritate germenii viitorului și ai unor unități speciale. Și să vezi atunci cum însămânțează norii și cum își aranjează ploile funcționarii Autorității și cei din Ministerul Agriculturii! 

Vizualizat: 470 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Lexion 670 Montana, o combina pentru zone colinare IPSO Agricultura, desfasurare de forte la Jucu
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?