Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Acord asupra PAC 2014-2020

Publicat: 10 iulie 2013 - 16:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Negociatorii Parlamentului European, ai Consiliului de Miniştri ai Agriculturii din UE şi ai Comisiei Europene au anunţat, în 26 iunie 2013, că au ajuns la un acord privind reforma Politicii Agricole Comune (PAC) pentru perioada 2014-2020

Click pe poza pentru galerie!

Ce a obţinut România?

În 24-25 iunie 2013, la Luxemburg, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, şi secretarul de stat Achim Irimescu au participat la reuniunea Consiliului UE AGRIFISH pentru renegocierea mandatului acordat Preşedinţiei în vederea trialogului final cu Parlamentul European şi cu Comisia Europeană din 26 iunie a.c.

România a reuşit să obţină o definiţie a fermierului activ mai puţin restrictivă, care, deşi exclude beneficiarii care nu practică preponderent activităţi agricole, lasă statelor membre posibilitatea adaptării la specificul naţional, informează Ministerul Agriculturii.

Plafonarea plăţilor directe va fi aplicată voluntar, cu obligativitatea aplicării unor reduceri pentru sumele de peste 300.000 euro. La plăţile naţionale tranzitorii s-a obţinut o creştere de 39%, prin aplicarea noilor procente: 75% în 2015, la 50% în 2020. Procentul pentru sprijinul cuplat a crescut de la 10% la 13%, la care se pot adăuga încă 2% pentru culturile proteice. Un rezultat considerabil este şi posibilitatea aplicării plăţii redistributive pentru primele hectare şi de către SM SAPS, ceea ce presupune că se va putea acorda o plată suplimentară pentru primele 30 ha.

Sprijinul pentru tinerii fermieri va fi obligatoriu în cadrul pilonului I (plăţi directe) şi va fi aplicat între 25 şi 90 ha. Pentru componente de înverzire, România a obţinut aplicarea a două praguri pentru diversificarea culturilor, în funcţie de mărimea fermei: între 10-30 ha - diversificarea a doar două culturi şi peste 30 ha - trei culturi. Păşunile permanente vor fi raportate în continuare la nivel naţional, iar zonele de interes ecologic vor trebui observate doar la fermele de peste 15 ha.

Cel mai important obiectiv pentru România a fost obţinerea a 238,5 mil. euro pentru Programul viticol 2014-2018, respectiv 47,7 mil. euro/an, mai precizează Mnisterul Agriculturii.

 

„Referinţele istorice” vor fi eliminate

Plăţile directe vor fi distribuite în mod mai echitabil atât între statele membre, cât şi între regiuni şi între agricultori, iar „referinţele istorice” iau sfârşit. Repartizarea bugetului PAC va garanta că nici un stat membru nu primeşte mai puţin de 75% din media UE, până în 2019, punct ce trebuie aprobat în cadrul negocierilor privind bugetul multianul al UE.

La nivelul statelor membre sau al regiunilor, se vor reduce decalajele dintre valorile sprijinului acordat exploataţiilor: sprijinul pe hectar nu va putea coborî sub 60% din media ajutoarelor plătite până în 2019 într-o anumită zonă administrativă sau agronomică, se arată într-o informare a Comisiei Europene.

Tinerii fermieri vor primi sprijin suplimentar de 25% în primii 5 ani, în toate statele membre, pe lângă măsurile de investiţii în favoarea tinerilor.
Statele membre vor putea acorda şi un sprijin mai consistent zonelor defavorizate şi plăţi cuplate pentru un număr limitat de culturi.

Cel puţin 30% din bugetul programelor de dezvoltare rurală vor trebui alocate măsurilor de agromediu, agriculturii ecologice sau unor proiecte de investiţii/măsuri de inovare în favoarea mediului.

 

Măsuri de piaţă

Ca măsuri de piaţă, pentru anumite sectoare (lapte, carne de vită şi mânzat, ulei de măsline, cereale) se vor institui norme specifice în materie de dreptul concurenţei, iar organizaţiile vor putea negocia contracte de vânzare în numele propriilor membri.

Cotele de zahăr vor fi eliminate în 2017, iar sistemul drepturilor de plantare din sectorul vitivinicol va fi înlocuit, din 2016, de un mecanism dinamic de gestionare a autorizaţiilor de plantare implicând mai mult organizaţiile profesionale, cu o limită de plantare de 1% din vie pe an, aplicabil până în 2030.
Toate ajutoarele din cadrul PAC vor fi publice, cu excepţia sumelor foarte mici, alocate micilor agricultori.

 

Noul model de plăţi directe, din 2015

Toate elementele noii PAC vor fi aplicate de la 1 ianuarie 2014, cu excepţia noii structuri a plăţilor directe (plăţi „verzi”, sprijin suplimentar pentru tineri etc.), care va intra în vigoare din 2015, mai precizează Comisia.

România este prima ţară în care comisarul european pentru Agricultură Dacian Cioloş a prezentat, în 28 iunie a.c., rezultatele negocierilor privind reforma PAC. Prezent la Bucureşti, Cioloş a prezentat noutăţile PAC 2014-2020 şi senatorilor şi deputaţilor din Comisiile de Agricultură din Parlamentul României.

 

PRO AGRO, în COPA-COGECA

În 27 iunie 2013, PRO AGRO a fost primită oficial, cu statut de membru deplin, în COGECA (Comitetul General al Cooperativelor Agricole din UE), iar în 28 iunie 2013, în cadrul şedinţei Prezidiului COPA (Comitetul Organizaţiilor Profesionale Agricole), a avut loc ceremonia intrării oficiale a PRO AGRO în organizaţia fermierilor europeni, anunţă Federaţia.

Candidatura PRO AGRO a fost prezentată de secretarul general al COPA-COGECA, Pekka Pesonen. Delegaţia PRO AGRO prezentă la Bruxelles a fost condusă de preşedintele Federaţiei, Alexandru Jurconi. Din delegaţie au mai făcut parte Gheorghe Nedelcu, vicepreşedintele Asociaţiei Fermierilor din România (AFR), Florin Tiutiu, preşedintele Olt a AFR, Gheorghe Stoian, preşedintele filialei Ialomiţa a BIO România şi Florentin Bercu, director executiv PRO AGRO.

Cotizaţia României, calculată în funcţie de suprafaţa şi potenţialul agricol şi populaţia ocupată în agricultură, este de cca. 500.000 euro anual, afirmă PRO AGRO, fără a preciza din ce fonduri va fi plătită.

Vizualizat: 615 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?