Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

5 puncte de sprijin pentru producătorul local

Publicat: 23 iunie 2020 - 12:10
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Cine nu ne dă voie să fim mai performanţi? În nici un caz Bruxelles-ul! De noi depinde cum ne organizăm şi cum ne mobilizăm pentru a aduce producătorii locali în zona de profit!

Analizând imaginea rurală a României, vom constata câteva realităţi care, de cele mai multe ori, nu sunt percepute ca un plus sau un punct de plecare în dezvoltarea sectorului agricol şi a mediului sătesc.

Paradoxuri agro-rurale

  • În ţara în care suprafaţa agricolă ocupă două treimi din teritoriul total, peste 3 milioane de ferme au sub 5 hectare.
  • Există o cerere semnificativă pentru carne, legume, fructe şi produse lactate, dar necesarul intern nu poate fi acoperit într-o proporţie mare din producţia locală.
  • Dispunem de resursă umană specializată, dar care lucrează în ferme din afara ţării, iar ca stat suntem printre ultimii din Uniunea Europeană la productivitatea muncii în agricultură. Avem şi situaţii în care agricultura românească este fruntaşă, dar şi aici apar paradoxurile...
  • În sectorul vegetal ne situăm în topul producătorilor de grâu, porumb şi floarea-soarelui, în unele situaţii, izolate, cu recolte chiar peste media europenă. Însă producţiile agricole fac obiectul exportului ca materie brută.
  • În zootehnie, sectorul ovin, de câţiva ani, îşi păstrează poziţia printre fruntaşi la numărul de animale, însă are un punctaj mult mai slab la valoarea exportată.


productie locala 1_b

Foto 1: www.canva.com

Putem fi mai performanţi

În ciuda acestor neajunsuri, cu un plan de dezvoltare conectat la realitate şi ţinând cont de experienţa din perioada CoVid-19, putem regândi sectorul agricol pe principii de perfomanţă şi rentabilitate. Iată cinci propuneri de luat în calcul la conturarea unei strategii pentru producătorul local.

1. Organizarea şi încurajarea fermierilor să intre în forme asociative eficiente, cu rol de prestator de servicii, nu de organ de control al membrilor lor. Este important ca aceste structuri să fie ale fermierilor şi să nu devină „accesorii” pentru organizaţiile politice.
Pentru cei care nu sunt organizaţi profesional, este nevoie de stimulare pentru a intra în zona de fiscalizare şi de profesionalizare. Totodată, alături de o politică fiscală, sunt necesare şi reguli de funcţionare a pieţei, de norme sanitar-veterinare adaptate acestora şi de autorităţi care să înţeleagă că producătorii locali au nevoie de susţinere.

2. Valoare adăugată producţiei brute prin majorarea investiţiilor în procesare şi comercializarea agro-alimentară, precum şi simplificarea procedurilor de acces la finanţare pentru investiţii, cu facilităţi particulare pentru fiecare sector prioritar: legume-fructe, carne, lapte etc. Aici trebuie luat în serios faptul că rata de profit, în cele mai multe cazuri, este mai mare în rândul comercianţilor faţă de producător.

3. Încurajarea consumului de produse locale şi a lanţurilor scurte de comercializare. În momentul de faţă, cadrul proiectat şi mult discutat este acela că produsele româneşti sunt în competiţie cu cele din import pe o piaţă liberă. De fapt, strategia noastră trebuie să se concentreze pe produsele locale, care aduc cele mai mari avantaje în ambele tabere: producători - consumatori. Accentul trebuie pus pe producţia locală. Cum să facem acest canal de comercializare simplu şi funcţional am experimentat în perioada pandemiei de CoVid-19.
Este nevoie ca „foodhub-ul” să treacă rapid din faza de concept la soluţie şi să recunoaştem rolul de punte pe care îl au aceste structuri între producător şi consumator, între rural şi urban, precum şi rolul educativ în rândul producătorilor şi al consumatorilor. Ținând cont şi de contextul Uniunii Europene, viziunea noastră trebuie construită în jurul produsului local.

4. Tehnologizarea fermelor şi dezvoltarea sistemului de irigaţii vor contribui la creşterea producţiilor pe unitatea de suprafaţă cu aceleaşi resurse. Aici ajutoarele financiare ar trebui direcţionate prioritar spre cei care fac investiţii în această direcţie.

5. Calitate înainte de cantitate prin conştientizarea producătorilor (excluzând agricultura mare) că scopul lor nu este să realizeze performanţe cantitative, ci calitative. Putem oferi exemple de ferme cu câteva hectare, bine organizate, care din punct de vedere economic sunt mai perfomante decât cele cu zeci sau chiar sute de hectare.

În încheiere, din experienţa dobândită în perioada pandemiei, pot afirma că lozinca „Bruxelles-ul nu ne lasă” este doar un mesaj utilizat de cei care nu vor să facă nimic pentru ca fermele şi fermierii să evolueze.

 _ferma Cățean_b

Foto 2: Facebook - Ferma Căţean

 

FLOARE DIN BANAT
Producătorii de lapte din Cooperativa TimLact Agro din judeţul Timiş au propriul brand de lactate şi magazin cu produse realizate în propria fabrică de procesare a laptelui.
Click AICI şi vezi cum au reuşit membrii TimLact Agro să se asocieze pentru a ajunge cu produsele lactate din fermă direct pe raft!

un articol de
GEORGE CĂŢEAN
fermier din Rotbav,
judeţul Braşov

Vizualizat: 1048 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
reclama art afetr lead

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sistemul de ghidare Trimble GFX-750 testat la Soc. agricola AgroSlavia Cum își gestionează drenarea cei de la Campo d'Oro cu ajutorul sistemelor Trimble de la Vantage
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?