Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

106 euro/ha din SAPS şi promisiuni din bugetul naţional

Publicat: 08 octombrie 2012 - 16:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Sprijinul direct pe suprafaţă din bugetul de stat va fi de 50,75 euro/ha în 2012, maxim-ul permis de Comisia Europeană, a spus ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la întâlnirea cu reprezentanţii LAPAR, ai Agrostar şi ai crescătorilor de bovine din 28 septembrie 2012

Click pe poza pentru galerie!

Contribuţia europeană (SAPS) va fi 119 euro/ha în acest an. Per total, fermierii români vor primi în jur de 170 euro/ha, înmulţit cu 4,5223 lei/euro, cotaţia stabilită de Banca Centrală Europeană în 30 septembrie 2012. „Noi acordăm valoare maximă, dar având în vedere că suprafeţele solicitate sunt ceva mai mari se aplică, evident, ca în fiecare an, un coeficient de reducere în conformitate cu suprafeţele solicitate la plată”, a recunoscut, totuşi, Ministrul Agriculturii.

Acesta a precizat că Hotărârea de Guvern privind aprobarea cuantumului subvenţiei pe suprafaţă din bani europeni va fi aprobată în prima săptămână din octombrie, urmând ca valoarea plăţii naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul vegetal să fie stabilită „undeva la sfârşitul lunii octombrie”.

 

LAPAR iese în stradă pentru 220 euro/ha

Reprezentanţii Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) sunt nemulţumiţi de sprijinul pe suprafaţă promis de Ministerul Agriculturii pentru 2012 şi ameninţă cu proteste. Bani siguri sunt doar cei europeni. Cei de la buget sunt deocamdată doar promisiuni, iar totalul va fi mai mic decât anunţă ministrul Agriculturii, afirmă preşedintele LAPAR, Laurenţiu Baciu.

„SAPS-ul va fi diminuat cu 13 euro pe hectar, ceea ce înseamnă 106 euro pe hectar. Să spunem că adaugă 50 de euro pe care promit că îi dau din PNDC. Dacă luăm în calcul că în momentul următor îşi iau impozitele pe subvenţie, mai rămâne fabuloasa sumă de 130 de euro pe hectar. Asta este subvenţia reală, dacă, subliniez, dacă, vor da acei 50 de euro din PNDC. Restul sunt vorbe”, ne-a spus preşedintele LAPAR, la finalul întâlnirii de la Ministerul Agriculturii.

„Noi am cerut 220 euro pe hectar, motivat, argumentat profesional, tehnic. De fiecare dată răspunsul a fost nu şi nu. Eu atâta vă dau, ieşiţi în stradă, răcniţi cât vreţi voi! Deocamdată aşteptăm Hotărârea de Guvern, după care vom ieşi în stradă şi vom pleca din Bucureşti doar când vom avea problemele rezolvate”, a adăugat acesta.

Singurii mulţumiţi după întâlnirea din 28 septembrie au fost reprezentanţii Agrostar. „După ultimele săptămâni de negocieri, Federaţia noastră a ajuns la un acord cu conducerea Ministerului Agriculturii şi se va acorda plafonul maxim la plata pe suprafaţă, respectiv 170 de euro pe hectar”, a declarat preşedintele Federaţiei Agrostar, Nicolae Ştefan, citat de Agerpres.

 

Avansul din SAPS ar putea creşte la 80%

Avansul din SAPS ar putea creşte de la 50% la 80%, a declarat, recent, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. „Una dintre propunerile făcute de mai multe state membre în Consiliul Uniunii Europene a vizat mărirea avansului din plata pe suprafaţă de la 50% la 80%, solicitare la care s-a raliat şi România. Comisia Europeană studiază posibilitatea şi în câteva săptămâni va da un răspuns, dacă va exista această posibilitate”, a precizat Constantin.

Plata avansului din fonduri UE începe din 16 octombrie 2012, iar restul banilor europeni pe hectar vor fi plătiţi după 1 decembrie.


Cereri pentru ajutorul de minimis, şi la Primării

Agricultorii pot depune cererile pentru ajutorul de minimis acordat pentru compensarea efectelor secetei din anul agricol 2011- 2012 şi la Primării, care vor trimite documentele către direcţiile agricole judeţene, precizează Ministerul Agriculturii. În situaţia în care solicitanţii nu deţin copia cererii unice de plată pe suprafaţă pentru 2012 eliberată de APIA, Primăriile transmit tabelul cu solicitanţi la APIA, care eliberează documentele şi le transmite direcţiilor agricole judeţene.

Acestea vor centraliza atât cererile depuse de solicitanţi la Primării, cât şi documentele de la APIA, astfel încât să fie respectat termenul limită de 15 octombrie 2012 pentru depunerea documentelor la direcţiile agricole.

Producătorii agricoli care exploatează suprafeţe de teren arabil în mai multe judeţe trebuie să depună documentaţia pentru sprijin în fiecare judeţ.

Deşi o bună parte dintre fermierii care exploatează mai mult de 10 ha s-au gândit că şi ei ar putea solicita ajutorul de minimis, dar vor primi bani pentru maxim 10 ha, Ministerului Agriculturii lămureşte faptul că sprijinul se acordă doar celor care exploatează culturi agricole în teren arabil de minim 1 ha şi maxim 10 ha.

Vor primi ajutorul de minimis atât agricultorii înregistraţi la APIA cu cereri de plată pe suprafaţă pentru 2012, cât şi cei care nu au cerut plata pe suprafaţă în acest an, dar respectă restul condiţiilor.
De asemenea, vor primi sprijinul şi cei care au culturi agricole în teren dobândit ulterior depunerii formularului de cerere la APIA în anul 2012 (1 ha constituit din parcele mai mici de 0,3 ha).


Pentru a primi ajutorul de minimis, agricultorii trebuie să exploateze suprafeţele de teren pentru care primesc sprijinul în următorii trei ani. Nu sunt eligibili pentru plata ajutorului fermierii care au mai primit alte tipuri de ajutoare de minimis în ultimii trei ani, dacă sumele adunate depăşesc 7.500 euro/exploataţie.

Vizualizat: 425 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?