Eticheta: plati agricultura

Subvenţia, mai încâlcită ca lâna oii
Dezvoltare rurala, 01 Sep 2010 - 10:00, comentarii

Când a apărut Ordinul 230 din 16 aprilie 2009, privind acordarea de plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, cu referire la ovine,  căci asupra lor ne vom opri în cele ce urmează, am zis că este un lucru bun implicarea asociaţiilor profesionale în acest demers.

Plăţile pe suprafaţă
Actualitate, 18 Feb 2011 - 16:00, comentarii

SAPS 2011: Identificare electronică pentru toţi fermierii

Crescătorii de bovine pot cere CNDP între 1 iulie şi 15 august
Actualitate, 06 Jul 2011 - 15:00, comentarii

Cererile pentru sprijinul naţional complementar pe cap de animal (CNDP) la specia bovină vor putea fi depuse în perioada 1 iulie - 15 august 2011, ne-a declarat Mircea Ciurea, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), după întâlnirea din 6 iunie a.c. cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii, cei ai APIA şi cei ai ANARZ pentru a definitiva modalitatea de acordare a sprijinului pentru anul acesta

CE nu vrea să renunţe la plafonarea plăţilor directe
Actualitate, 05 Sep 2011 - 15:00, comentarii

Comisia Europeană (CE) va dezbate plafonarea progresivă a plăţilor directe către exploataţiile mari, propunerea fiind cuprinsă într-un nou proiect de reformă a Politicii Agricole Comune (PAC), au dezvăluit, la începutul lunii august, surse europene, citate de Agerpres

 
Pagina 1 din 1 1

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
CULTURA ANULUI 2012

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?






VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Plantaţii de salcie energetică, în practică

Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă



Sistemele GPS pentru agricultură

Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern



Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice




Mai multe Tehnologii Agricole