Eticheta: piata agricola

Revista Ferma, în juriu la Agritechnica 2009
Expozitii, 08 Dec 2009 - 10:00, comentarii

Deschisă jurnaliştilor şi vizitatorilor VIP încă din data de 8 noiembrie, Agritechnica, cea mai mare expoziţie de maşini agricole din lume s-a bucurat şi la această ediţie de o participare de excepţie. Astfel, în ciuda crizei, anul acesta au fost peste 2.300 expozanţi (din 46 de ţări), cu 7% mai mult decât la ediţia precendetă din 2007.

Legi ca ale noastre, nimeni n-are!
Managementul fermei, 21 Apr 2010 - 16:00, comentarii

Odată cu venirea primăverii, se simte prin pieţe miros îmbietor de ceapă şi usturoi verde... Mă apropii să iau câteva legături. Sunt cam pipernicite, ce-i drept, dar îmi spun că asta e marfă de-a noastră sută la sută, crescută în grădină de român.

Curat tradiţional!
Managementul fermei, 22 Dec 2010 - 16:00, comentarii

Am ştiut că se va ajunge aici. Mă refer la produsele tradiţionale şi la atacul fără echivoc la care sunt supuse în ultima vreme. Păcatul generalizării, cu privire la acest subiect, este cu atât mai mare cu cât declaraţiile necontrolate vin din partea unor oameni care nu-s nici neştiutori de carte, nici habarnişti într-ale naţiunii şi nici străini de agricultură.

Primul număr al revistei Recolte bogate
Actualitate, 11 Nov 2010 - 16:00, comentarii

Revista Recolte bogate vă dezvăluie Secretul marilor recolte. Citiţi în primul număr interviuri cu românii care ştiu să facă agricultură!

Volum scăzut al tranzacţiilor, îngrijorare privind producţia viitoare
Preturi si piete, 28 Jan 2011 - 15:00, comentarii

În perioada premergătoare Crăciunului, piaţa internaţională a cerealelor s-a menţinut la un nivel ridicat al preţurilor, principala preocupare fiind legată de condiţiile meteo. Astfel, analiştii continuă să se concentreze pe modul în care seceta ar putea să afecteze culturile de porumb şi soia din Argentina, precum şi recolta de grâu de iarnă din Statele Unite

Australia - Producţie bună de grâu
Agronomie, 26 Jan 2011 - 16:00, comentarii

În Australia, analiştii de la Australian Crop Forecasters (ACF) consideră campania de recoltare încheiată în proporţie de cca 75%

Revista Recolte Bogate din martie 2011
Actualitate, 23 Mar 2011 - 8:00, comentarii

Revista Recolte Bogate din martie 2011 are cuprinsul:

Cine poate opri scumpirea hranei?
Horticultura, 11 Apr 2011 - 16:00, comentarii

În ultima vreme am fost bombardaţi cu ştiri alarmante despre scumpirea alimentelor fără foarte multe explicaţii privind cauzele

LUAIR vrea curent de la producător şi apă gratuită până la staţii
Masini Agricole, 11 Apr 2011 - 15:00, comentarii

Membriii Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România (LUAIR) cer să plătească energia electrică utilizată pentru irigaţii la preţ de producător şi apă gratuită până la staţiile pe care membrii OUAI-urilor le adminstrează, a declarat preşedintele LUAIR, Viorel Nica, în cadrul unei conferinţe de presă organizată de Agrostar şi FNPAR în luna februarie a.c.

Revista Recolte Bogate din iunie 2011
Actualitate, 23 Jun 2011 - 16:00, comentarii

Revista Recolte Bogate din iunie 2011 are următorul cuprins:

 
Pagina 1 din 3 1 2 3

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
Recolta grau 2011

Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?





VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice



Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul

Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali



Fiţi independent energetic!

Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?




Mai multe Tehnologii Agricole