Eticheta: omg
Printre regulile impuse de Uniunea Europeană privind producerea şi comercializarea produselor agro-alimentare se numără şi un pachet de legi privind producerea şi comercializarea produselor care conţin organisme modificate genetic (OMG).
Biotehnologiile agricole reprezintă un domeniu foarte controversat în unele zone ale lumii şi mai ales în Europa.
Statele UE vor putea invoca inclusiv argumente privind protecţia mediului atunci când decid dacă permit sau nu cultivarea OMG, a hotârât Parlamentul European (PE), în 5 iulie a.c., deşi Comisia propusese o oarecare libertate de decizie a statelor, fără însă permite folosirea motivelor legate de mediu
Există suficiente îndoieli sub aspect ştiinţific asupra lipsei de nocivitate a unor OMG, dar şi interese politice, atât în favoarea extinderii cultivării plantelor MG, cât şi împotriva acestei măsuri. În acest context, cred că întrebarea „De ce în ţara noastră nu a existat şi NU se desfăşoară nici o cercetare aprofundată asupra siguranţei produselor alimentare derivate din OMG?” este foarte legitimă!
În perioada 1 septembrie - 17 octombrie 2011, inclusiv, agricultorii pot depune la centrele APIA cererile de solicitare a ajutorului specific acordat pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică
Agricultorii europeni pierd anual aproape un miliard de euro din cauza restricţiilor impuse în ceea ce priveşte culturile biotehnologice. Dacă, spre exemplu, porumbul Bt rezistent la dăunători ar fi adoptat la scară largă, ar rezulta un beneficiu de aproape 350 milioane euro. În cazul României, câştigul estimat ar fi de 21,5 milioane euro, în fiecare an
Şansele de a bloca vânzarea terenurilor către cetăţenii străini nerezidenţi după 2013 sunt aproape de zero, a declarat ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, la Forumul Naţional de Agricultură
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Infiintare asociatie pentru cresterea ovinelor(24/5/2012 10:58:24)
- Ciobanescul de Bucovina o MINCIUNA imensa(19/5/2012 8:12:49)
- Expozitie internationala de ciobanesti romanesti Targoviste 20.05.2012(19/5/2012 8:1:2)
- Bovine de carne - generalitati(17/5/2012 7:21:27)
- Subventii bovine - situatia actuala si perspective(9/5/2012 2:55:13)
- REVISTA MOLDA MAGAZIN(1/5/2012 9:34:24)
- Stefanescu Cristian ACHR president(1/5/2012 9:30:16)
- Anunturi- Cumparari bovine(22/4/2012 23:31:11)
- Poze din ferma(20/4/2012 12:37:32)
- Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania(13/4/2012 13:37:15)
Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă
Sistemele GPS pentru agricultură
Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern
Acoperiri eficiente cu costuri minime
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum
Flori de primăvară