Eticheta: dezvoltare rurala
Cele mai noi informaţii agricole, sfaturi utile pentru sezonul ce urmează, ce se mai întâmplă în actualitatea agricolă europeană şi mondială, tehnologii agricole vegetale şi animale... toate acestea le puteţi citi în primul număr al revistei Ferma din 2010!
Salvarea satelor de la degradarea continuă actuală şi intrarea lor pe spirala unei evoluţii care duce la modernizare, poate fi făcută prin accesarea fondurilor europene destinate programului de dezvoltare rurală.
Scriam în numărul trecut despre ferma de vaci cu lapte a familiei Cristolovean din Stupini, de lângă Braşov. O afacere de familie, în care se investeşte în permanenţă pentru rentabilizarea producţiei. Dar nu e singura investiţie...
Sectorul de creştere a animalelor şi absorbţia fondurilor europene sunt două dintre priorităţile anunţate public, cu diverse ocazii, de actualul ministru al Agriculturii, Mihail Dumitru. Mai că l-am crede, dacă realitatea nu ar contrazice intenţiile bune ale înaltului oficial al agriculturii româneşti.
“O fermă nu poţi s-o duci fără bani: muncitorii aşteaptă salariile, vacile aşteaptă mâncare. Pentru o asociaţie familială cum suntem noi, cred că 200 de vaci cu lapte este suficient ca să fii rentabil. Cu condiţia să investeşti ca să obţii calitate", spune Ioan Cristolovean, crescător de vaci cu lapte din judeţul Braşov.
Scriam în numărul trecut despre ferma de vaci de la Institutul Cartofului din Braşov, singura fermă de elită din judeţ şi principalul rezervor de material biologic de Bălţată Românească pentru această zonă.
Când a apărut Ordinul 230 din 16 aprilie 2009, privind acordarea de plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, cu referire la ovine, căci asupra lor ne vom opri în cele ce urmează, am zis că este un lucru bun implicarea asociaţiilor profesionale în acest demers.
Aflat în goana nebună de la o instituţie la alta, de la un program la altul, pentru a accesa nişte fonduri ca să-şi dezvolte sau să înfiinţeze o fermă de animale, crescătorul se loveşte, mai devreme sau mai târziu, de obscuritatea şi absurditatea unor norme impuse ba de ministerul sănătăţii, ba de cel al mediului sau de prevederile sanitar-veterinare.
„La ProCredit Bank am găsit produsele potrivite pentru investiţii în agricultură şi oameni flexibili care ştiu ce înseamnă agricultura”, spune cu mulţumire Daniel Ţonea, un întreprinzător din oraşul Băileşti, judeţul Dolj, care a ales ProCredit Bank pentru a-şi finanţa şi dezvolta activitatea în agricultură.
Majoritatea naţiunilor lumii au avut la activ cuceriri teritoriale dintre care cele mai cunoscute sunt conquista ibericilor şi western-ul anglo-saxonilor în cele două Americi.
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Informatii pentru incepatori(10/2/2012 14:15:39)
- Bovine de carne(10/2/2012 11:59:3)
- PREZENTARE MEMBRI(9/2/2012 22:27:9)
- Cultura cartofi(8/2/2012 16:39:20)
- Subventii(8/2/2012 13:38:29)
- O tara fara guvern(6/2/2012 20:33:0)
- PEDIGRIU.RO - REGISTRE GENEALOGIGE online(5/2/2012 20:15:2)
- Romania poate exporta carne de porc si produse(5/2/2012 11:38:49)
- ASOCIATIA CRESCATORILOR - BOVINE PENTRU CARNE(4/2/2012 20:50:5)
- Merita o investitie in cresterea bovinelor(2/2/2012 14:32:35)
Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul
Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali
Fiţi independent energetic!
Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum
Tractor în zăpadă