Eticheta: cultivare cartof
Intensivizarea agriculturii moderne în Europa, America şi în România ultimilor ani a creat premisele obţinerii unor producţii ridicate, rentabile din punct de vedere economic, cu impact direct asupra aprovizionării populaţiei. De cele mai multe ori însă, calitatea producţiei este vizată doar ca aspect comercial şi mai puţin ca valoare intrinsecă, respectiv ca nivel ecologic şi nutritiv.
Cartoful are un consum ridicat de apă, însă aprovizionarea trebuie să fie uniformă, moderată şi permanentă. Ceea ce s-a întâmplat în lunile mai şi iunie a.c. în Moldova şi în Transilvania a depăşit practic orice limită.
Cartoful este un aliment de bază, alături de pâine, sau complementar cu aceasta. Datorită gustului plăcut, a digestibilităţii ridicate şi a valorii nutritive deosebite, preparatele din cartofi satisfac exigenţele tuturor categoriilor populaţiei.
Cartoful, banalitate sau miracol? Când există suficient şi ieftin e banal. Însă, anul acesta pentru fermierii profesionişti şi credincioşi a fost un miracol, iar pentru consumatori e ceva care se caută. Târziu, în iarnă - sper să nu am dreptate! va deveni şi pentru ei un miracol!
Până să-şi înregistreze brandul la OSIM, producătorii din comuna timişeană Belinţ se luptă cu samsarii din pieţe
Cultivarea unei specii de plante pe aceeaşi suprafaţă timp de mai mulţi ani poate avea efecte dăunătoare la toate culturile, în primul rând din cauza scăderii fertilităţii solului prin epuizare, a infestării cu buruieni şi, în special, din cauza dezvoltării rezervei de boli şi dăunători specifici. Dacă există totuşi un număr restrâns de specii care suportă monocultura, ei bine, cartoful face parte din categoria acelor plante care sunt cele mai sensibile la rotaţie
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Infiintare asociatie pentru cresterea ovinelor(24/5/2012 10:58:24)
- Ciobanescul de Bucovina o MINCIUNA imensa(19/5/2012 8:12:49)
- Expozitie internationala de ciobanesti romanesti Targoviste 20.05.2012(19/5/2012 8:1:2)
- Bovine de carne - generalitati(17/5/2012 7:21:27)
- Subventii bovine - situatia actuala si perspective(9/5/2012 2:55:13)
- REVISTA MOLDA MAGAZIN(1/5/2012 9:34:24)
- Stefanescu Cristian ACHR president(1/5/2012 9:30:16)
- Anunturi- Cumparari bovine(22/4/2012 23:31:11)
- Poze din ferma(20/4/2012 12:37:32)
- Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania(13/4/2012 13:37:15)
Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă
Sistemele GPS pentru agricultură
Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern
Acoperiri eficiente cu costuri minime
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum
Flori de primăvară