Tragicomedia numită agricultură
În rolurile principale: primarul războinic, veterinarul corupt, samsarul şi oierul ciomăgit
Nimic mai palpitant decât începutul de an în agricultură! Dacă la capitolul vegetal lucrurile sunt clare, adică nu sunt bani pentru lucrările de sezon şi fiecare se descurcă pe cont propriu, dacă i-a mai rămas ceva de investit după recoltele de anul trecut, în zootehnie mişună problemele precum apar ciupercile otrăvitoare după o ploaie bună.
De vreo lună de zile ne sună crescători de animale din toată ţara ca să ne spună cam ce minunăţii se mai întâmplă pe la ei prin comune. Te cruceşti şi tot nu-ţi vine să crezi că în România zilelor noastre, la foarte multe primării domneşte legea pumnului şi a şantajului de cea mai joasă speţă.
Şi pentru ce? Pentru că primarii şi consilierii locali (nu toţi!), aleşi pe multe promisiuni - a se citi minciuni electorale - s-au declarat stăpâni absoluţi ai păşunilor comunale şi nu le mai ajung taxele de păşunat pe care le-au încasat de-atâta amar de timp şi n-au făcut nimic pentru păşune. Acuma vor şi banii pe suprafaţă, iar dacă legislaţia naţională are mari scăpări care îi favorizează, cu atât mai bine!
Dar de aici până la a aplica ciomagul pe spatele unor crescători care s-au dus să depună cererile pentru concesionarea păşunii... e deja prea mult! Da ce, te pomeni că o fi şi primăria tot proprietatea edilului absolut? Mergeţi oameni buni la APIA şi la minister, la asociaţiile care vă reprezintă, şi spuneţi-vă problemele, pentru că oficialii de la agricultură ne declară că la ei nu ajunge nimic...
Totul e roz bombon în agricultură! Să nu mai punem la socoteală şi faptul că au prins brusc unii primari dragul de animale şi îşi fac asociaţii ca să poată încasa plăţile directe din postura de mari reprezentanţi ai crescătorilor...
Dar pentru că e plin sezon de miei, să trecem la actul cu numărul 2. Crotalierea şi vânzarea mieilor de Paşte. Aici se bat pentru supremaţie medicul concesionar şi samsarul, între cei doi existând, de multe ori, o relaţie de sprijin reciproc avantajoasă.
Dacă în ţară sunt la ora asta foarte mulţi miei necrotaliaţi, şi chiar tineret de anul trecut neidentificat, comercianţii au în traistă crotaliile (de unde oare?!) şi merg din poartă în poartă să-şi impună preţurile care, ca în fiecare an, vor strica piaţa şi vor atinge inevitabil buzunarul şi aşa cam gol al oierilor.
Sunt zone unde crescătorii au înţeles foarte clar că anul ăsta e criză de miei şi pot să hotărască ei un preţ mai mare, dar la fel de bine sunt foarte mulţi cei care preferă 7-8 lei pe kilogram, sau chiar mai puţin, de teamă că trece Paştele şi rămân cu mieii nevânduţi.
În multe cazuri, problema cea mai mare este că, în lipsa crotaliilor, nici nu prea au de ales... Iar cârdăşia mizerabilă dintre unii medici concesionari şi comercianţii de miei bate toate limitele legale. Mulţi "oficiali" cunosc problema, cei mai mulţi o ignoră dar, şi asta e cel mai grav, sunt mulţi cei care o încurajează.
Calendar
Cele mai citite azi
- ProCredit Bank sprijină agricultura şi în 2011
- „Vrem să găsim cea mai bună soluţie de finanţare”
- Ferma piscicolă - riscuri şi oportunităţi
- Agricultura în Olanda
- Creditul “RĂDĂCINI”, oferit de Banca Comercială Carpatica
- Tehnologii Knoche pentru revigorarea solului
- Fiţi independent energetic!
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Contaminarea laptelui cu poluanţi
- Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cele mai comentate azi
- Altfel de calcule în ferma de scroafe
- Metode alternative de combatere a varoozei
- MĂSURA 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă”
- Sindromul cu tulburări de reproducţie şi respiratorii la suine
- Semănătorile Gaspardo garantează siguranţa şi eficienţa în exploatare
Etichete populare
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Bovine de carne(8/2/2012 19:37:41)
- Cultura cartofi(8/2/2012 16:39:20)
- Subventii(8/2/2012 13:38:29)
- O tara fara guvern(6/2/2012 20:33:0)
- PEDIGRIU.RO - REGISTRE GENEALOGIGE online(5/2/2012 20:15:2)
- Romania poate exporta carne de porc si produse(5/2/2012 11:38:49)
- ASOCIATIA CRESCATORILOR - BOVINE PENTRU CARNE(4/2/2012 20:50:5)
- Merita o investitie in cresterea bovinelor(2/2/2012 14:32:35)
- PREZENTARE MEMBRI(31/1/2012 18:13:15)
- Poze din ferma(31/1/2012 7:47:27)
Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul
Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali
Fiţi independent energetic!
Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum
Tractor în zăpadă