Măsuri de sezon în creşterea găinilor
Aşa cum ne-am obişnuit deja, în ultima vreme, am fost adesea bombardaţi de numeroase informaţii privind apariţia gripei aviare, în diverse localităţi în judeţele din sudul ţării.
Caracteristica comună a focarelor de gripă aviară de la noi este localizarea acestora în zonele învecinate Dunării, unde palmipedele sălbatice, aflate în trecere, au vehiculat virusul cauzator al bolii, care apoi a fost preluat de păsările crescute în gospodăriile populaţiei.
Cu toate că pericolul gripei aviare încă nu a trecut, totuşi aş vrea să vă reţin atenţia cu unele măsuri de sezon, care trebuie aplicate în creşterea păsărilor, mai ales că, în ceea ce priveşte protecţia contra gripei aviare, nu prea se mai pot lua alte măsuri, la nivel de gospodărie, decât cele care au fost vehiculate până în prezent în mass media.
Măsuri pentru noua generaţie de păsări
Având în vedere că în acest sezon, în gospodăriile populaţiei, este aşteptată o nouă generaţie de păsări, se impun a fi luate câteva măsuri care să protejeze puii de eventuale boli transmisibile specifice acestora. Dintre bolile transmisibile întâlnite la găini, de importanţă majoră sunt boala de Newcastle (pseudopesta aviară) şi boala de Gumboro (bursita infecţioasă aviară).
Puii pot să fie afectaţi încă din prima zi de viaţă (boala de Newcastle) sau după vârsta de 3 săptămâni (boala de Gumboro).
Pentru prevenirea apariţiei ambelor boli sunt necesare a fi aplicate măsuri generale de profilaxie. Aceste măsuri se referă în principal la creşterea şi îngrijirea separată a puilor faţă de adulte. Puii vor fi cazaţi în spaţii închise, igienizate corespunzător, aerisite şi încălzite, spaţii care să permită asigurarea confortului termic (30-32°C în prima săptămână de viaţă).
Profilaxia generală va fi completată în toate cazurile cu măsuri de imunoprofilaxie. Acestea constau în vaccinarea puilor pentru ambele boli, menţionate anterior. În prezent vaccinarea antipseudopestoasă a găinilor este obligatorie şi cade în sarcina medicului veterinar concesionar.
Vaccinarea contra bursitei aviare se face în funcţie de antecedentele epidemiologice, la solicitarea proprietarilor.
Recomandăm tuturor crescătorilor de pui să solicite medicului veterinar, atât vaccinarea antipseudopestoasă cât şi vaccinarea contra bursitei infecţioase aviare, deoarece probabilitatea apariţiei celor două boli, în ţara noastră, este destul de mare. Trebuie să facem precizarea că, în ultimele luni, la noi în ţară, au fost depistate, în mai multe judeţe ale ţării, focare de pseudopestă aviară, iată un motiv în plus pentru care este necesară vaccinarea.
În efectivele de păsări pseudopesta aviară poate să producă pierderi, la fel de mari, ca şi gripa aviară, diferenţa o face, însă, faptul că în pseudopestă efectivele care au fost, imunizate corespunzător din timp, nu vor suferi pierderi.
Vaccinarea puilor
Schema de imunizare a puilor, proveniţi din părinţi vaccinaţi, pentru cele două boli amintite, este următoarea:
• la vârsta de 9 zile se va face prima vaccinare antipseudopestoasă;
• la vârsta de 14 zile se va face prima vaccinare contra bursitei infecţioase aviare;
• la vârsta de 22 zile se va face a doua vaccinare antipseudopestoasă;
• la vârsta de 28 zile se va face a doua vaccinare contra bursitei infecţioase aviare.
La puii de carne, care se vor sacrifica în jurul vârstei de 45 zile, a doua vaccinare antipseudopestoasă nu este necesară.
SECRETUL REUŞITEI
Aplicare corectă a măsurilor de profilaxie generală şi imunoprofilaxie, corelate cu hrănirea corespunzătoare a puilor va contribui la obţinerea producţiilor scontate şi la minimalizarea pierderilor.
Articol publicat în revista Ferma nr. 2(40)/2006
Toate articolele scrise de
Viorel Herman

Agalaxia contagioasă a oilor şi a caprelor (Răsfugul alb) este o boală infecţioasă produsă de Mycoplasma agalactia

În această perioadă, în efectivele de păsări, crescute în sistem tradiţional, ne confruntăm cu ma

Campylobacterioza este o boală infecţioasă, întâlnită la numeroase specii de păsări, fiind produsă de bacterii d

Laringotraheita infecţioasă aviarăEste o boală infecţioasă virală a păsărilor cu evoluţie acută, manifestată

Ectima contagioasă este o boală infectocontagioasă de natură virală, întâlnită la oi şi capre, ce afec

Anemia infecţioasă ecvină (AIE) este o boală infectocontagioasă, virală, ce afectează ecvinele având o lung

Aşa cum ne-am obişnuit deja, în ultima vreme, am fost adesea bombardaţi de numeroase informaţii privind apariţ

Coriza infecţioasă aviară este o boală infectocontagioasă a găinilor, produsă de o bacterie. Boala se manifestă a

La păsări sunt descrise două boli produse de bacteriile din genul Salmonella: Tifopuloroza (Tifoza aviară B - 308, pr

Chiar dacă în ultima vreme avicultura românească este serios afectată de ameninţarea la scară naţional

Este o boală infecţioasă, bacteriană, cu evoluţie cronică, specifică porcilor, manifestată clinic prin diaree, ur

Răsfugul negru sau mamita gangrenoasă este o boală infectocontagioasă bacteriană, sporadică sau enzootică, î

România s-a confruntat din nou cu prezenţa influenţei aviare, conform datelor transmise de ANSVSA Organizaţiei M

Avortul campylobacterian sau campylobacterioza ovină este o boală infecţioasă produsă de Campylobacter fetus subspec

Reovirusurile aviare sunt responsabile de mai multe entităţi patologice, dar dintre acestea mai întâlnite s

Salmoneloza este o boala infecţioasă, întâlnită în efectivele de porci, produsă de germeni din genul Salmonella. B

Sindromul cu tulburări de reproducţie şi respiratorii la suine (PRSS) este o boală infectocontagioasă de natură vir
Influenţa (gripa) porcină este o boală nedeclarabilă, care poate să contamineze efectivele de porci. Boala este cauzat
Infecţiile colibacilare afectează tineretul tuturor speciilor de animale domestice, cu predilecţie nou-născuţi, la care
Este o boală infecţioasă, bacteriană, cu evoluţie cronică, specifică porcilor, manifestată clinic prin diaree, urmat
Infecţiile colibacilare afectează tineretul tuturor speciilor de animale domestice, cu predilecţie nou-născuţi, la care
În perioada de iarnă, efectivele de ovine sunt expuse riscului mai multor boli infecţioase. Mergând pe principiul confor
Cunoscută şi sub denumirea de “Transmissible gastroenteritis” (TGE), este o boală infectocontagioasă de n
Este o boala infectocontagioasă a porcilor crescuţi în sistem intensiv,
manifestată clinico-anatomic prin simptome de p
Avortul salmonelic al oilor este o boală infecţioasă, întâlnită în efectivele de ovine, în care poate să determine,Cele mai citite azi
- Dojdiile furajere
- Întâmplări cu... bivoliţe
- Strângerea recoltei şi semănatul culturilor de toamnă
- Ferma de taurine de carne
- Cum să prevenim mortalităţile la păsările crescute în gospodăriile populaţiei
- Model constructiv pentru ferma de 400 oi Ţurcane
- Întreţinerea oilor în perioada de toamnă şi în stabulaţie
- Cultura mare în Ianuarie - Februarie
- Avortul salmonelic al oilor
- „Vrem să găsim cea mai bună soluţie de finanţare”
Cele mai comentate azi
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Infiintare asociatie pentru cresterea ovinelor(24/5/2012 10:58:24)
- Ciobanescul de Bucovina o MINCIUNA imensa(19/5/2012 8:12:49)
- Expozitie internationala de ciobanesti romanesti Targoviste 20.05.2012(19/5/2012 8:1:2)
- Bovine de carne - generalitati(17/5/2012 7:21:27)
- Subventii bovine - situatia actuala si perspective(9/5/2012 2:55:13)
- REVISTA MOLDA MAGAZIN(1/5/2012 9:34:24)
- Stefanescu Cristian ACHR president(1/5/2012 9:30:16)
- Anunturi- Cumparari bovine(22/4/2012 23:31:11)
- Poze din ferma(20/4/2012 12:37:32)
- Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania(13/4/2012 13:37:15)
Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă
Sistemele GPS pentru agricultură
Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern
Acoperiri eficiente cu costuri minime
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum

Flori de primăvară