Calcule pentru culturi rentabile
Eugen Baziliuc, proprietar şi administrator al SC Abelda SRL din Jimbolia, jud. Timiş, lucrează, în total, aproape. 1.000 ha de teren. Pe 236 ha a cultivat în această toamnă grâu, pe 284 ha - rapiţă, pe 5,5 ha - orz, iar 448 ha sunt planificate pentru porumb.
Profesia sa de bază, cea de economist, l-a învăţat, în cei 20 de ani de când se ocupă de agricultură, să judece totul în funcţie de bani, pentru a se asigura că supravieţuieşte financiar de la un an la altul pe o piaţă agricolă extrem de instabilă.
„Am făcut o evaluare economică, pornind de la costuri, unde socotesc de la arenda de 1.000 de kilograme pe hectar până la recoltat, şi de la producţiile medii în zonă, orientându-mă după preţurile de anul ăsta. Cerere este, iar anul ăsta au fost şi preţuri bune, însă faptul că la noi nu există o bursă a produselor ne dă peste cap tot ce vrem să planificăm.
La grâu, la o producţie medie de 5.500 kg/ha şi un preţ de 50 de bani pe kilogram, mi-a ieşit un profit de 160 euro/ha, din care plătesc TVA, impozite, taxe, aşa că grâul este o cultură care nu prezintă interes din punct de vedere economic. La rapiţă, cu 3.000 de kilograme producţie la hectar, iese un profit în jur de 400 de euro, iar la porumb, de peste 600 de euro pe hectar. Cine zice că porumbul e o cultură uşoară, se înşeală.
E o cultură uşoară că îţi formezi tehnologia, dar costurile sunt foarte mari. Anul ăsta, un hectar m-a costat peste 27 de milioane de lei vechi, dar la preţurile care sunt acum, care au fost deja cu 30-35% mai mari decât anul trecut. La primăvară nu ştiu cât o să fie motorina, seminţele, îngrăşămintele şi alte tratamente de care mai e nevoie.
Eu mi-am făcut deja necesarul, ţinând cont de solele pe care am aplicat dejecţii organice, al câtelea an şi aşa mai departe, am contractat, dar nu ştiu încă preţul”, spune Eugen Baziliuc. Unele soluţii ar fi, totuşi:
„Dacă ne-am asocia, am putea aduce îngrăşăminte din Tunisia, de exemplu, cu 40 la sută mai ieftine decât la noi”, susţine Baziliuc.
Pe lângă o planificare minuţioasă, investiţiile sunt, de asemenea, importante pentru o afacere profitabilă în agricultură. Anul acesta, fermierul din Jimbolia a finalizat, din fonduri proprii, o investiţie în spaţii de depozitare cu capacitatea de 12.000 de tone, iar planurile pentru anul viitor includ realizarea unui uscător de mare productivitate pentru cereale şi linii de transport pentru produse. „Costurile au fost foarte mari, dar doar aşa era posibil să avansăm.
Porumbul, de exemplu, este acum la bursele din toată Europa la peste 9.000 de lei vechi kilogramul, ori la noi ajunge la maxim 6.000 de lei vechi pe kilogram, din care se mai scade în funcţie de umiditate”, afirmă Baziliuc. Investiţia include depozite pentru seminţe, depozite pentru produse cerealiere, un atelier mecanic, adăposturi pentru utilaje, precum şi un spaţiu special pentru angajaţi.
Porumb gata uscat, de la recoltat
„La porumb, am dezvoltat o metodă pe care au adoptat-o aproape toţi fermierii din zonă: când porumbul ajunge la 27-28% umiditate, vin cu aviaţia cu un desicant şi imediat vegetaţia se întrerupe şi se usucă, omor şi toate buruienile, recoltez imediat foarte uşor şi iau producţia uscată. Anul ăsta am dat porumb cu umiditate 21% direct după recoltare, fără să mai fie nevoie să îl usuc”, ne-a spus Eugen Baziliuc.
„Pe lângă multă pasiune, este esenţial să creezi microclimatul pentru fiecare plantă în parte, să te documentezi, dar şi să ţii cont în permanenţă de ceea ce se întâmplă şi să te adaptezi. Şi, într-adevăr, ca să poţi obţine ceva trebuie să ai şi cu ce să începi" Eugen Baziliuc
Toate articolele scrise de
Violeta Mâţ

47,57 mil. lei (cca. 11,3 mil. euro) e paguba produsă statului de crescătorii de bovine şi ovine/caprine care au prim

Pentru a avea succes, un crescător de vite profesionist trebuie să asigure animalelor, pe parcursul întregului an

Euralis Seminţe a reunit în 2 martie, la Sibiu, peste 100 de clienţi, parteneri şi ziarişti din presa agricolă

La începutul anului, firma Everde, în colaborare cu compania DLF-Trifolium din Danemarca, a organizat două e

Deputatul PDL Stelian Fuia este, din 9 februarie 2012, noul ministru al Agriculturii

Zece consultanţi din judeţul Argeş care au acordat consiliere şi au întocmit dosare-proiect pentru fermieri pe

LAPAR i-a solicitat ministrului de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, deducerea, în caz de calamitate naturală, a c

Mai mulţi tineri fermieri care au solicitat fonduri europene nerambursabile pentru înfiinţarea de ciupercării pr

Cererile de rambursare ale beneficiarilor PNDR vor fi procesate în maxim 45 de zile de la data prezentării cereril

Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) i-a cerut primului ministru Emil Boc să completeze

Mai mulţi crescători de bovine şi de ovine din toată ţara riscă să piardă subvenţiile pe cap de animal pe următ

Crescătorii de bovine vor primi 410 lei/cap de animal, iar cei de ovine şi caprine 40 lei/cap de animal pentru 2011, fi

Tabără are dreptate când spune că susţinerea agriculturii e mai importantă decât creşterea pensiilor ş

La doar două săptămâni de la înfiinţarea Confederaţiei ProAgro, LAPAR, unul din cei opt membri fondatori

Producţii între 10 şi 12,5 tone la hectar au fost obţinute în acest an la Jimbolia, judeţul Timiş, pe un lot culti

17 firme vor putea vinde tractoare şi maşini agricole autopropulsate noi prin Programul Rabla pentru tractoare 2011, a

Miss Arad 2011 la ediţia din acest an a Agromalim a fost desemnată vaca Dolly, crescută de Dan Anghelescu, proprietaru

Înainte de începerea în plin a campaniei de toamnă, când fermierii caută cele mai bune soluţii

Producţia de grâu şi secară recoltată de pe 99% din suprafaţă a trecut de 7,127 mil. tone, depăşind cu 6% e

Producţia de legume din 2011 ar putea ajunge la 3,490 mil. tone, mai mare cu 11% faţă de cea din 2010, datorită condi

“FNPAR a avut şi are un singur preşedinte”, ne-a declarat Viorel Matei, care anunţa înainte de sf&ac

Agricultorii din zonele defavorizate care cresc vaci de carne vor primi, din acest an, subvenţie pentru creşterea vacil

Claudiu Frânc este noul preşedinte al Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), ales în

Comisia Europeană a aprobat, în 8 iulie 2011, solicitarea României de a acorda un ajutor de stat pentru &ici

Campania de recoltare a început anul acesta cu o nouă problemă pentru producătorii de cereale

Cererile pentru sprijinul naţional complementar pe cap de animal (CNDP) la specia bovină vor putea fi depuse în p

Cei cinci reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale ale producătorilor agricoli din Comitetul Naţional de Iniţiat

Primele alegeri pentru Camerele agricole vor fi organizate pe 24 iulie a.c. Vor fi 629 de camere agricole zonale, 40 de c

Miniştrii europeni ai Agriculturii, reuniţi în 17 martie a.c. la Bruxelles, s-au opus plafonării ajutoarelor pen

Ministerul Agriculturii va notifica la Comisia Europeană sumele maxime alocate din bugetul naţional pentru plăţile pe

Producţiile vegetale din 2011 vor fi mai bune decât anul trecut, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii

Au trecut mai bine de două luni de la promulgarea Legii Camerelor Agricole şi, conform chiar textului legii, Comitetul

Membriii Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România (LUAIR) cer să plătească energia electrică u

16 kg cântăreşte lubeniţa din imagine, ultima păstrată până în decembrie de Lia şi Cristian Leze
Cei mai mulţi legumicultori îşi produc răsadurile în solariile proprii. Pentru cei care cultivă suprafeţ

Furnizorii de inputuri sunt singurii, în momentul de faţă, care creditează agricultura din România, a declarat vicep

Federaţia Agrostar va sesiza Comisia Europeană cu privire excluderea reprezentantului Federaţiei din rândul memb

Viorel Matei rămâne la conducerea FNPAR, după ce a primit votul a 22 din 23 de organizaţii membre la Adunarea Ge

Bugetul Agriculturii pentru anul 2011, aprobat de Parlament la sfârşitul anului trecut, este de cca. 11,677 mld. l

Atenţie la firmele de consultanţă pe care le plătiţi să vă întocmească proiectele de finanţare!

Comisia Europeană (CE) va continua autorizarea culturilor de plante modificate genetic (MG) în Europa, în po

După aproape un an şi jumătate de dispute şi tergiversări, în care, cel puţin la nivel declarativ, era o prio

Eugen Baziliuc, proprietar şi administrator al SC Abelda SRL din Jimbolia, jud. Timiş, lucrează, în total, aproa

Producţii record de circa 12 tone la hectar au fost obţinute la Jimbolia, judeţul Timiş, la recoltarea publică a unu

Principalele preocupări ale locuitorilor din mediul rural sunt condiţiile de păşunat ale animalelor şi acordarea sub

Principalele preocupări ale locuitorilor din mediul rural sunt condiţiile de păşunat ale animalelor şi acordarea sub

Importurile de lapte materie primă au dus la rezilierea unilaterală de către fabricile procesatoare a 30 la sută dint

Micii producători de ţuică, pălincă sau rachiu din fructe vor fi obligaţi, în continuare, la plata accizei pe

Foarte multe ferme de vaci îşi vor închide porţile, în condiţiile în care nu există măsuri d

Principalele probleme ridicate în cadrul Adunării Generale a Federa]iei Crescătorilor de Bovine din România

Aşa cum vă informam în numărul din noiembrie 2008 al Revistei Ferma, peste 300 de persoane, printre care oficial

În urmă cu un an, în data de 28 februarie 2007, peste 300 de fermieri, membri ai asociaţiilor crescătorilo

Peste trei sute de fermieri, membri ai asociaţiilor crescătorilor de bovine şi ovine din 25 de judeţe ale ţării, au
... Două zile petrecute în Finlanda nu ne-au adus o întâlnire cu Moş Crăciun pe sania trasă de reni, ci câteva mo

După ce ani de zile s-au luptat cu autorităţile statului, crescătorii de bovine au primit, în sfârşit, d

Nick Padwick, managerul unei exploataţii agricole din Stoughton, un sat din ţinutul Leicestershire din centrul Angliei,

Cultivată pe o suprafaţă medie de 148 mil. ha - porumb-boabe şi 12 mil. ha - porumb furajer la nivel mondial în
Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR), printr-un protocol de colaborare cu Ministerul Turismului şi î
Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (PNVV) a propus Ministerului Agriculturii şi Ministerului Finanţelor Publice ca l
Etapa finală a reformei sectorului vitivinicol al Uniunii Europene, convenită de miniştrii agriculturii în decembrie 200
Peste 200 de de persoane, fermieri din judeţele Arad şi Timiş, dar şi din alte judeţe din vestul şi centrul ţării, c
Peste douăzeci de producători agricoli din judeţul Arad şi-au prezentat produsele în cadrul primei ediţii a manifestă
Producătorii de cereale care îşi stochează producţia în silozuri licenţiate vor putea primi certificate de depozit pe
Traversăm o perioadă în care toată lumea se plânge de recesiune. Nu şi la Târgul de Agricultură de la Novi Sad, unde
Tehnica teledetecţiei aplicată în agricultura românească este nouă. Statele Uniunii Europene au obligaţia de a efectu
Comisia Europeană a stopat rambursarea plăţilor prin Sapard anul trecut, după ce a constatat mai multe deficienţe la
Aflată pe valea râului Sâmbăta, la poalele Munţilor Făgăraş, Mănăstirea
Brâncoveanu este renumită ca loc de recCele mai citite azi
- Strângerea recoltei şi semănatul culturilor de toamnă
- Ferma de taurine de carne
- Tăierile de formare la pomii fructiferi cultivaţi în sistem intensiv
- Unde e legea cartofului?
- Întreţinerea oilor în perioada de toamnă şi în stabulaţie
- Ţăranul dezrădăcinat, reconvertit la agricultură
- Putregaiul inelar, o boală de carantină care ameninţă culturile de cartof
- Hibrizi Maïsadour
- Măsuri de întârziere a înfloririi pomilor în condiţiile anului 2005
- Utilajele Maschio, produse cu energie verde
Cele mai comentate azi
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Infiintare asociatie pentru cresterea ovinelor(24/5/2012 10:58:24)
- Ciobanescul de Bucovina o MINCIUNA imensa(19/5/2012 8:12:49)
- Expozitie internationala de ciobanesti romanesti Targoviste 20.05.2012(19/5/2012 8:1:2)
- Bovine de carne - generalitati(17/5/2012 7:21:27)
- Subventii bovine - situatia actuala si perspective(9/5/2012 2:55:13)
- REVISTA MOLDA MAGAZIN(1/5/2012 9:34:24)
- Stefanescu Cristian ACHR president(1/5/2012 9:30:16)
- Anunturi- Cumparari bovine(22/4/2012 23:31:11)
- Poze din ferma(20/4/2012 12:37:32)
- Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania(13/4/2012 13:37:15)
Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă
Sistemele GPS pentru agricultură
Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern
Acoperiri eficiente cu costuri minime
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum


Flori de primăvară