Primăvara în cultura cartofului
S-a dus iarna? Trecerea la primăvară parcă nu e trecere… Doar calendarul ne-a întors orologiul. În depozite, beciuri, gropi sau silozuri, cartoful de sămânţă strigă să iasă la lumină: curat şi turgescent acolo unde gospodarii l-au ţinut răcorit şi aerisit, stafidit şi pletos de atâţia colţi, acolo unde a fost la voia vremii. Este foarte clar că ne aşteaptă o primăvară şi o vară la fel de agitate climatic.
Tehnologie
Tehnologia culturii cartofului trebuie adaptată în fiecare an în funcţie de condiţiile climatice ale celor doi ani care concură pentru obţinerea unei producţii: toamna şi iarna anului anterior şi primăvara, vara şi toamna anului de referinţă.
Iarna care abia a trecut, caracterizată prin temperaturi ridicate şi precipitaţii scăzute, a determinat mai multe neajunsuri pentru agricultură, iar pentru cartof, acestea s-ar putea rezuma la următoarele:
• păstrarea cartofului pentru sămânţă în spaţii convenţionale, fără instalaţii frigorifice, a favorizat încolţirea şi deshidratarea cartofului; aceasta a cauzat epuizarea parţială sau totală a tuberculilor;
• arăturile de toamnă, obligatorii pentru cultura cartofului, sunt nestructurate, ceea ce va necesita un efort în plus pentru pregătirea terenului;
• în acelaşi timp însă, prin lucrări suplimentare, se pierde apa din sol, care ar fi ajutat la rehidratarea seminţei şi grăbirea încolţirii;
• dăunătorii din sol, în special gândacul de Colorado, au rezistat bine în această iarnă şi vor avea un potenţial sporit de dăunare.
Recomandări
Sunt doar câteva elemente care ne obligă să abordăm cu deosebită atenţie această campanie de plantat cartofi.
Ca recomandări, mi-aş permite să fac următoarele precizări: folosirea unei seminţe de calitate, certificate oficial; pregătirea solului cu atenţie, pentru evitarea pierderii apei din sol; tratamente împotriva bolilor şi dăunătorilor preventive, cât mai timpuriu; fertilizări foliare; irigaţii.
Sămânţa de calitate poate să determine un spor de producţie de 40-70%, mai ales atunci când ceilalţi factori de producţie sunt deficitari. În România există mai multe firme care produc sămânţă. Important este să vă asiguraţi că marfa cumpărată este însoţită de documente oficiale de certificare.
Calitatea seminţei nu se vede la suprafaţa tuberculului. Vigoarea seminţei este ascunsă şi se determină ştiinţific prin mai multe teste de laborator. Numai această sămânţă va avea etichetă şi certificat oficial de stat.
Chiar dacă sămânţa costă de două ori mai mult decât cartoful de consum, investiţia este rentabilă, pentru că producţia obţinută va fi mult mai mare şi de calitate.
Celelalte verigi tehnologice stau la îndemâna oricărui fermier de bune practici agricole. Deosebit pentru acest an va fi irigaţia. Există însă soiuri de cartof tolerante la secetă. Trebuie să ne informăm şi să alegem.
E un an pentru specialişti...
Articol publicat în revista Ferma nr. 2(46)/2007
Toate articolele scrise de
Vasile Pop-Silaghi

Exerciţiu de imaginaţie: Ce face Ministerul Turismului când nu este zăpadă şi ce face Ministerul Agriculturii

Cartoful are tot dreptul să intre în strategia naţională a Guvernului privind securitatea alimentară!

Condiţia de bază pentru obţinerea unei producţii extratimpurii de cartof este inducerea forţată a încolţirii

În România, vedeta numărul 1 din prima parte a anului 2011 a devenit acelaşi banal personaj despre care nim

Ediţia a XXXIV-a a Simpozionului naţional „Ziua verde a cartofului”, desfăşurată în 8 iulie la Cov

Termenul de degenerare poate să aibă conotaţii strict patologice atunci când vorbim despre degradarea fiziologic

După ce timp de 20 de ani am lăsat să intre în ţară orice (cartof), am tolerat toate abaterile tehnologice şi

Ediţia bianuală 2011 a Salonului Mondial al Producătorilor Agricoli şi al Crescătorilor de Animale de la Paris a reu

Criza (cartofului) nu vine niciodată singură! Ea vine din istoria recentă, postdecembristă... Degeaba am tras nenumă

Ralstonia solanacearum, agentul patogen responsabil de Veştejirea bacteriană sau Putregaiul brun la cartof, a fost clas

Tuberculul de cartof este un organism viu, a cărui activitate fiziologică nu se opreşte nici în timpul depozită

Cartoful, banalitate sau miracol? Când există suficient şi ieftin e banal. Însă, anul acesta pentru fermie

În acest an, România a cultivat 22.700 ha cu sfeclă de zahăr, estimându-se o recoltă de circa 760 mi

Cartoful este un aliment de bază, alături de pâine, sau complementar cu aceasta. Datorită gustului plăcut, a di

Simpozionul Naţional "Ziua verde a cartofului" a înregistrat în acest an ediţia cu numărul XXXIII, organiz

Cartoful are un consum ridicat de apă, însă aprovizionarea trebuie să fie uniformă, moderată şi permanentă.

Dacă până în anul 1989 cartoful românesc a făcut obiectul exportului în ţări precum cele din

Toţi cultivatorii sunt familiarizaţi cu mana cartofului (Phytophtora infestans) ca fiind una din cele mai devastatoare

Loturile semincere de cartofi infectate cu Dickeya solani, o nouă formă a bolii de înnegrire a bazei tulpinii şi

Faţă de alte plante de cultură, la care manifestarea dăunătorilor este evidentă, la cartof simptomatologia este des

Intensivizarea agriculturii moderne în Europa, America şi în România ultimilor ani a creat premisele o

Judeţul Neamţ se numără printre primele cinci judeţe cu importanţă naţională în cultura cartofului, at&aci

S-a dus iarna? Trecerea la primăvară parcă nu e trecere… Doar calendarul ne-a întors orologiul. În
Desfăşurată sub impulsul atâtor frământări, neajunsuri şi crize din agricultura românească, aşa cum sugerează ş
În ultimii ani, dar în special în ultimii doi ani, răspândirea în România a putregaiului inelar al cartofului produs Cele mai citite azi
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Ordin nr. 344 din 01 iunie 2009
- Tehnică şi tehnologie agricolă marca Axiál
- Fiţi independent energetic!
- Trifoiul alb (Trifolium repens)
- Trei plante furajere, un amestec unic
- Ameliorarea producţiei de lapte în turma de capre
- Proiectarea structurii efectivului într-o fermă de vaci de lapte
- 62 de firme româneşti la „Săptămâna Verde”
- Rapiţa de primăvară este o cultură rentabilă
Cele mai comentate azi
- Construirea păstrăvăriei: investiţii minime
- Caracteristicile laptelui de cea mai bună calitate
- Rase performante de iepuri: Californian
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Bioregulatori în producţia de ciuperci Pleurotus
- MĂSURA 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă”
- Cultura ciupercilor, o afacere de familie
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- ASOCIATIA CRESCATORILOR - BOVINE PENTRU CARNE(11/2/2012 15:49:41)
- infiintare microferma de porci(11/2/2012 11:18:54)
- Fonduri pentru tinerii care doresc sa faca agricultura?(11/2/2012 10:22:42)
- Consultanta fonduri europene(11/2/2012 9:42:44)
- Informatii pentru incepatori(10/2/2012 14:15:39)
- Bovine de carne(10/2/2012 11:59:3)
- PREZENTARE MEMBRI(9/2/2012 22:27:9)
- Cultura cartofi(8/2/2012 16:39:20)
- Subventii(8/2/2012 13:38:29)
- O tara fara guvern(6/2/2012 20:33:0)
Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul
Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali
Fiţi independent energetic!
Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum

Tractor în zăpadă