Degenerarea cartofului

Titluri precum „Cartoful l-a bătut pe Isărescu!” sau „Cartoful - produs de lux”, afişate în mass-media în tiraje importante şi la ore de vârf i-au creat subiectului nostru o faimă care ne-am fi dorit să fie altfel.

Intervenţiile televizate în direct ale factorilor de răspundere din asociaţiile pe produs şi din Ministerul Agriculturii, disputele, uneori dure, între cele două organizaţii, au amplificat criza, determinând creşterea preţului la un nivel de record istoric.

Cultura cartofului, un alt început?

A urmat apoi campania de plantare din aceasta primăvară. Fermierii consacraţi şi-au drămuit sămânţa proprie pentru înfiinţarea unor suprafeţe rezonabile, neoferind pieţei aceleaşi cantităţi de sămânţă ca în anii precedenţi.

Oferta de import a fost restrânsă şi foarte scumpă, dar „samsari” s-au mai văzut prin pieţe sau pe margini de drum, oferind din nou spre plantare tuberculi, mai mult ca sigur, infectaţi.

Îmbucurător este faptul că, în premieră în România postdecembristă, micii agriculturi care voiau să planteze o suprafaţă de cartofi căutau cu disperare, fără să se uite la preţ, cartofi de sămânţă din fermele bine cotate, dar mai ales de la fermierii cunoscuţi în zone de cultură.

Numele fermierului a fost mai important decât firma sau soiul sau categoria biologică. Să fie oare momentul deşteptării ţăranului român?

Parafrazându-l pe Dimitrie Cantemir, o fi oare momentul creşterii după tragica descreştere a „imperiului” cartofului din ţara noastră? Spun „imperiu”, pentru că România cu cele aproximativ 250 mii de hectare cultivate anual cu cartof este al treilea producător din Europa (după Polonia şi Germania).

Numai că acest imperiu este atât de fărâmiţat şi atât de lipsit de performanţă încât ne aruncă în coada Europei ca randament pe hectar. Această degenerare a fost posibilă tocmai prin lipsa măsurilor culturale impuse de nişte norme pe care începuserăm să le uitam.

Guvernul, prin Ministerul Agriculturii, precum şi Asociaţiile profesionale reunite în Federaţia Naţională „Cartoful” pot avea în acest an (şi trebuie să aibă!) un cuvânt greu de spus, dar mai ales fapte pe măsură.

Degenerarea climatică şi fiziologică

Specia Solanum tuberosum (cartoful) preferă zonele umede şi răcoroase. Fiziologic, este normal ca sămânţa să se producă în condiţii moderate de temperatură şi cu umiditate suficientă, pentru a asigura o dezvoltare continuă şi fără stres termohidric.

Dacă în timpul perioadei de vegetaţie intervin sincope în aprovizionarea cu apă, precum şi temperaturi ridicate de peste 30°C, creşterea tuberculilor stagnează, iar atunci când aceste perioade de stres se prelungesc mai mult de 15-20 de zile, apar creşteri secundare, stolonii se transformă în tulpini, noii tuberculi puiesc şi, desigur, recolta se depreciază.

Condiţiile din ultimii ani s-au caracterizat, în foarte multe zone de producere a cartofului pentru sămânţă, printr-o lipsă a uniformităţii precipitaţiilor şi temperaturi constant de peste 30°C, perioade lungi, în special în lunile iunie şi iulie.

Teoretic, soiurile extratimpurii şi timpurii ar fi trebuit să scape de stresul termic şi să producă un material biologic de calitate, deşi mai puţin cantitativ. Însă, soiurile timpurii se diferenţiază şi ele în funcţie de momentul şi de intensitatea tuberizării.

Astfel, există soiuri care tuberizează devreme şi foarte activ cu o capacitate de autoreglare a numărului de tuberculi formaţi în funcţie de umiditatea din bilon, şi altele, mai moderne dar mai puţin adaptate la stres, care tuberizează în număr mare, eşalonat şi cu etapa de creştere maximă situată spre sfârşitul perioadei de vegetaţie.

Acestea din urmă au realizat o producţie mică, număr mare de tuberculi la cuib, uniformi ca mărime dar care au înmagazinat în zestrea lor biologică efectul stresant al celor doi factori deficitari: seceta şi temperatura excesivă. Astfel, tuberculii de sămânţă au îmbătrânit prematur.

Teoretic aceşti cartofi, păstraţi în condiţii optime de temperatură şi de umiditate, plantaţi în anul următor, răsar mai repede şi asigură o producţie timpurie şi eficientă. Mai mult, unii specialişti în cultura cartofului (O'Brien şi colab., 1983 şi Ittersun, 1992) recomandă folosirea tuberculilor îmbătrâniţi fiziologic pentru maximizarea producţiilor la recoltările timpurii.

Numai că faţă de teoria generală există şi excepţii de comportament. Astfel, răsărirea unor tuberculi de sămânţă foarte bătrâni fiziologic poate fi mai scăzută decât cea a unor tuberculi mai tineri fiziologi (Madec şi Perennec, 1980; Grison, 1990) sau tuberculi de sămânţă foarte bătrâni fiziologic ajunşi la senescenţă pot să nu răsară deloc (Reust, 1982; Grisson, 1990).

În acest din urmă caz, pe tuberculul de sămânţă se dezvoltă direct tuberculi noi prin intermediul unui stolon sau direct pe colţul abia format. Manifestarea generală se caracterizează prin nerăsărirea în masă a tuberculilor iar apoi, ca urmare a biofaunei solului (bacterii, ciuperci) pe tuberculul nerăsărit se instalează diferite boli de putrezire.

Foarte interesant este faptul că soiurile târzii (tip Desiree), deşi stresate în prima parte a vegetaţiei, ca şi soiurile timpurii, au scăpat de degenerare datorită ameliorării climatice din luna august, atunci când tuberizarea a fost maximă.

Degenerarea virotică şi patologică, mult mai gravă

Folosirea seminţei necertificate ani la rând determină creşteri neuniforme, tuberculi mici, randamente scăzute şi propagarea în masă a surselor de infecţie. Aceşti tuberculi devin sensibili la infecţia cu alţi agenţi patogeni din categoria bacteriozelor şi micozelor. Nu întâmplător, propagarea bolilor de carantină de tipul Clavibacter şi Ralstonia s-a făcut atât de rapid.

Se pare că putem vorbi şi de alt tip de degenerare, pe care am putea-o numi patologică. Aceasta poate fi mult mai gravă decât celelalte, dacă nu se aplică măsurile de carantină.
Oricum suntem în faza de degenerare patologică.

Şi asta nu s-ar fi putut întâmpla fără degenerarea profesională a cultivatorilor, fără degenerarea profesională a factorilor de răspundere din Ministerul de resort, fără degenerarea politică a Guvernului.

Din păcate, degenerarea cartofului în România a depins foarte mult de lanţul de degenerări umane. Încă mai sperăm ca măsurile ce se vor lua să nu fie tardive.

DE CE S-A COMERCIALIZAT SĂMÂNŢA DEGENERATĂ FIZIOLOGIC?

În primul rând, trebuie să subliniem faptul că instituţiile abilitate pentru certificarea seminţei, respectiv Inspectoratul Teritorial de Controlul Seminţelor şi Materialului Săditor şi Direcţia Fitosanitară, pot controla numai caracteristicile fitosanitare (boli, dăunători, viroze) şi mai puţin pe cele de natură biologică, mai ales că analizele din precultură se fac toamna, după recoltare, când vârsta fiziologică încă nu-şi manifestă senilitatea indusă de stres.

Perioada de păstrare până în primăvară accentuează îmbătrânirea tuberculilor şi, de regulă, primii colţi şi cei mai viguroşi se îndepărtează odată cu sortarea pentru că, din cauza vârstei induse de stres, soiurile timpurii încolţesc devreme în depozit chiar dacă temperatura nu depăşeşte 4°C.

În al doilea rând, excepţia subliniată este destul de rară, iar producătorii de sămânţă, de regulă, o ignoră.

IOAN BENEA RĂMÂNE ÎN FRUNTEA FNCR

În data de 28 aprilie 2011, în localitatea Harman din judeţul Braşov, a avut loc Adunarea Generală Ordinară a Membrilor Federaţiei Naţionale “Cartoful” din România, prilej cu care Ioan Benea a fost reales în funcţia de preşedinte (fiind la a treia legislatură).

Numărul membrilor Consiliului de Administraţie s-a restrâns de la 11 membri la 9 şi au fost aleşi trei vicepreşedinţi, în loc de doi: Sorin Chiru, Director General al Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov - INCDSZ Braşov, Romulus Oprea, directorul reprezentanţei firmei Agrico Holland în România şi Vicenţiu Keresztes, director executiv al Societăţii Agricole Burgabotek, Harghita.