Piaţa agricolă face concurenţă pieţei petroliere

De la vis, la realitate: etanol din celuloză

Există o competiţie puternică în rândul companiilor din domeniul biocombustibililor în ceea ce priveşte transpunerea în realitate a unui vis care macină de mult timp minţile cercetătorilor:


obţinerea etanolului din celuloză. Tehnologii există, au fost făcute cercetări de milioane de euro şi dolari, însă până acum se pare că preţul etanolului din celuloză nu a reuşit să fie competitiv cu cel al etanolului din cereale.

Iată însă că eforturile au dat roade şi o companie din SUA, Verenium, născută de curând prin fuzionarea altor două companii cunoscute în domeniu, Celunol şi Diversa, va finaliza construcţia unei fabrici de producţie a etanolului din celuloză.

Fabrica are o capacitate de 1,4 milioane galoane/an (5,3 milioane litri), este construită în Jennings, Louisiana şi va fi gata înainte de sfârşitul acestui an.

Mai mult, o altă companie din SUA, Range Fuels, are toate aprobările pentru construcţia unei fabrici de producere a etanolului din celuloză în Georgia, SUA.

Această fabrică va avea o capacitate de 100 milioane galoane (378 milioane litri)/an, iar în 2008 va fi gata o primă parte a fabricii, cu o capacitate de 20 milioane galoane/an.

Fabrica Verenium va folosi ca materie primă amestec de bagase (resturi de trestie de zahăr, după extracţia zahărului) şi deşeuri lemnoase, care vor fi fermentate de o tulpină bacteriană de Escherichia coli modificată genetic.

Fabrica Range Fuels va transforma printr-un proces termochimic deşeurile lemnoase din Georgia într-un gaz de sinteză, care este apoi convertit în etanol. Acest proces elimină tratamentele enzimatice ale biomasei lignocelulozice, care sunt scumpe şi duc la un cost de producţie prea ridicat al etanolului.

Range Fuels estimează că deşeurile produse în pădurile din Georgia pot produce 2 miliarde etanol galoane/an.


Cocenii de porumb pot fi o sursă importantă de etanol

Oamenii de ştiinţă din SUA realizează un studiu care stabileşte posibilitatea folosirii deşeurilor agricole pentru a produce biocombustibili, pentru a reduce dependenţa SUA faţă de petrol.

Concret, se încearcă stabilirea cantităţii de coceni de porumb care pot fi scoşi de pe terenul agricol (deci nu se mai întorc în sol), fără a afecta calitatea solului.

Celuloza şi celelalte componente glucidice din coceni pot fi convertite în biocombustibili, cum este etanolul. În prezent, în agricultura modernă, cocenii de porumb sunt tocaţi şi reintroduşi în sol pentru a reface nutrienţii necesari următoarei recolte.

Ministerul energiei din SUA a stabilit că din agricultură se pot obţine 428 milioane tone de deşeuri uscate, care pot înlocui 30% din consumul de petrol al SUA.


Nimic nu se pierde, totul se transformă

Procesul de bază în fabricarea biodieselului constă în înlăturarea glicerolului (sau a glicerinei) din ulei, pentru a supune arderii în motoare fracţiunea mai volatilă a acestuia. Circa 10% din producţia unei fabrici de biodiesel o reprezintă glicerolul.

Odată cu creşterea producţiei de biodiesel, va creşte şi producţia de glicerol, iar, în curând, spun unii sceptici, „ne vom scălda în glicerol”.

În prezent, în Europa se produc 600 mii t/an, cu 200 mii t mai mult glicerol faţă de acum 5 ani. În 2008 se estimează că numai în Marea Britanie se va produce cu 100 mii tone mai mult faţă de acest an.

Preţul glicerolului rafinat a scăzut de la 1800 euro/t în 2000, la maxim 450 euro/t în iulie 2007. Piaţa consumatorilor de glicerol (industria săpunului, detergenţilor şi cosmetice) este saturată, aşa că mulţi producători de biodiesel mai bine ard glicerolul brut, decât să-l rafineze.

Banii investiţi de curând în cercetare, în scopul identificării de noi nişe pentru valorificarea subproduselor din industria de biocombustibili, încep să dea roade.

Au fost identificate modalităţi de a transforma glicerolul în alţi compuşi chimici (acid glicemic, epiclorhidrină, propilenglicol-PPG, 1,3-propandiol), şi alţi compuşi cu valoare adăugată, care se folosesc în domenii foarte diverse din industria farmaceutică, detergenţi, aeronautică, automobile, şi chiar din industria alimentară.

Mulţi dintre aceşti compuşi chimici înlocuiesc produsele petroliere, deci iată un beneficiu în plus: reducerea consumului de ţiţei.


Plastic din porumb

PLA (acidul polilactic) este un polimer din care se pot confecţiona materiale plastice şi care se poate obţine nu din petrol, cum ştim noi că se obţin masele plastice, ci din amidon (care se poate fabrica din porumb).

Cu toate că acest biopolimer devine tot mai popular, în prezent există un singur mare producător pe care se bazează majoritatea producţiei mondiale, compania Cargill - Naturework din SUA.

Preţul ridicat al porumbului din prezent a dus la ridicarea costului de producţie al PLA, dar estimările pe termen lung spun că acesta va coborî.

Se aşteaptă ca preţul acestui biopolimer să fie tot mai accesibil, mai ales dacă preţurile materialelor concurente din industria petrochimică, cum este polietilentetraftalatul (PET) continuă să crească, aşa cum s-a întâmplat în ultimele luni, datorită preţului ridicat al ţiţeiului.


MacDonald's intră în „valul verde”.

Divizia MacDonald's din Marea Britanie a anunţat că îşi va alimenta parcul propriu de vehicule cu biocombustibil obţinut dintr-un amestec de 15% ulei de rapiţă şi 85% ulei prăjit în friteusele reţelei proprii de restaurante. Pe când şi în România?


Articol publicat în revista Ferma nr. 09 (53) - octombrie 2007.