Însilozarea furajelor

Este necesar să se recolteze planta în starea fiziologică optimă, să se reducă pierderile de substanţe nutritive prin conservare şi să se asigure o palatabilitate crescută a furajului. Însilozarea este în mod sigur metoda care răspunde cel mai bine acestor condiţii, dacă este realizată după criterii bine definite.

Furajul însilozat rezultă în urma fermentaţiei acide a unui furaj umed sau parţial uscat, conservat în condiţii anaerobe şi bine tasat. Glucidele din furaj, în special glucoza şi fructoza, acizii organici (citric, malic, tartric) sunt fermentaţi de către o microfloră în care speciile bacteriene producătoare de acid lactic sunt majoritare.

Concentraţia în glucide fermentescibile a furajului, capacitatea sa de tamponare a acidităţii legate de conţinutul în proteine şi minerale determină intensitatea fermentaţiilor (lactică în special) şi viteza scăderii pH-ului (viteza de acidifiere sau de murare). Acesta din urmă încetineşte activitatea enzimatică vegetală (deci furajul nu se degradează) şi stopează sau inhibă dezvoltarea altor microorganisme cum sunt bacteriile din genul Clostridium, producătoare de acid butiric şi amoniac (deci furajul nu se strică).

Astfel, după valoarea de pH atinsă, furajul însilozat va putea sau nu să fie stabilizat pe timpul întregii perioade de conservare.

Acidifierea rapidă la pH 4 (murarea) rămâne cea mai bună şi mai sigură metodă de a opri degradarea furajului şi dezvoltarea unor microorganisme dăunătoare. Acestui procedeu de murare a furajelor se pot supune furajele verzi, grosierele, concentratele, precum şi suculentele industriale.

Avantajele însilozării

Însilozarea furajelor este avantajoasă din mai multe puncte de vedere, şi anume:

• pierderile de substanţe nutritive sunt reduse, nu depăşesc 5-10% din valoarea iniţială a furajului;

• se păstrează însuşirile bune ale furajului verde care se supune conservării;

• se asigură pentru perioada de stabulaţie un furaj suculent, care poate asigura 40-60% din valoarea nutritivă a raţiilor;

• furajele însilozate stimulează producţia de lapte a vacilor şi permit obţinerea unui lapte mai eficient, cu un cost de producţie mai mic;

• procedeul de însilozare este în întregime mecanizabil şi, spre deosebire de uscarea furajelor, este mai puţin influenţat de condiţiile meteo;

• solicită spaţii mai reduse de depozitare, deoarece silozul este bine tasat, iar greutatea unui metru cub de material însilozat este de 450-500 kg.

Pentru ca un siloz să fie de bună calitate, trebuie ca produsul vegetal să conţină destule glucide fermentescibile, adică peste 12-13% din masa uscată (cazul general al gramineelor la prima tăiere de primăvară) şi destule bacterii lactice care să fermenteze glucidele, adică cel puţin 105 celule/gram de plantă verde. Aceste condiţii nu sunt întotdeauna îndeplinite în practică. Ca urmare, se recomandă folosirea unui inoculant pentru siloz, care va creşte şansele de reuşită a însilozării plantelor furajere.

Bacteriile lactice şi procesul de însilozare

Procesul de însilozare poate fi asimilat cu un sistem cu trei componente: vegetal-enzime-bacterii, în care fiecare element joacă un rol specific:

Substratul vegetal conţine glucide: celuloză, hemiceluloză, pectine, amidon şi în special fructozani.
Raportul acestora depinde de specia plantei, condiţiile de cultură şi de momentul recoltării.

Enzimele conţinute de planta supusă însilozării sau cele conţinute de conservantul adăugat la însilozare, constituie un „arsenal” enzimatic ce poate descompune peretele vegetal, eliberând în masa furajului glucide solubile (fermentescibile). Aceste glucide vor putea fi utilizate de către bacteriile lactice capabile să le metabolizeze şi să le transforme în acid lactic (deci să mureze furajul).

Bacteriile epifite (microflora existentă pe plantă) se dezvoltă în masa furajului în cursul procesului de însilozare, metabolizând glucidele solubile şi producând, în cazul bacteriilor lactice, acid lactic, un conservant natural al silozului. Pe plantă însă nu întotdeauna sunt majoritare bacteriile lactice, care murează furajul, ci pot fi alte tipuri de microorganisme care pot degrada furajul. Este cunoscut faptul că microflora (microorganismele) de pe planta în picioare este total diferită de cea din viitorul siloz.

Cantitativ, ea oscilează de la câteva sute la câteva mii de germeni/gram, în funcţie de specia furajeră, organele plantei, sezon, pluviometrie, păşunat, fertilizare etc.. Creşterea numerică a bacteriilor lactice după însilozare este aleatorie şi neregulată, speciile dominante nefiind adeseori şi cele de dorit. Acest fapt conduce la ideea inoculării furajelor cu microorganisme selecţionate pentru aptitudinea lor de a acidifia silozurile.

Folosirea adaosurilor pentru însilozare

Există trei grupe de adaosuri pentru însilozare:

• Adaosuri care vin cu un aport de substanţe energetice asimilabile (melasă, zer, zaharoză şi alte glucide fermentescibile). În acest caz glucidele sunt transformate în acid lactic cu un randament ridicat. Pentru a obţine un pH 4 într-un siloz, trebuie să se producă aproximativ 2% acid lactic într-un furaj slab tamponat (graminee) sau chiar dublu, într-un furaj cu putere tampon ridicată (leguminoase).

• Adaosuri care vin cu aport de bacterii lactice viabile (inoculanţi pentru siloz). Numărul de bacterii necesare însilozării este de cel puţin 105 bacterii/gram plantă verde. Nu trebuie însă luat în considerare doar numărul de bacterii lactice la începutul însilozării, ci şi performanţele tulpinilor şi conţinutul şi solubilitatea glucidelor.

• Adaosuri care vin cu un aport de bacterii lactice viabile asociate cu un complex enzimatic eficace (amilaze, hemicelulaze, celulaze etc). Acest tip de adaosuri intră tot în grupa inoculanţilor pentru siloz.
Eficacitatea unui inoculant depinde şi de tulpinile alese şi mediile nutritive cu care ele sunt însoţite.

Speciile de bacterii lactice utilizate în industria laptelui nu dau rezultate la însilozare, deoarece ele nu sunt capabile să domine microflora epifită (de pe plantă). Tulpinile care vor fi utilizate la obţinerea unui inoculant trebuie să fie izolate de pe acelaşi tip de substrat cu cel care urmează a fi însilozat.

Speciile capabile să se adapteze acestui biotip sunt: Lactobacillus plantarum, Lactobacillus paracasei, Pediococcus acidilactici, Pediococcus pentosaceus, Enterococcus faecium etc., toate fiind specii puternic acidifiante şi capabile să se dezvolte rapid între 15°C şi 35°C, utilizând glucidele solubile din furaje (glucoză, zaharoză, maltoză, celobioză etc.) şi cele venite ca adaosuri energetice: melasă (zaharoză), zer (lactoză), diverse reziduuri (tăiţei epuizaţi de sfeclă de zahăr) şi alte subproduse ale industriei alimentare.

Dacă furajul este sărac în glucide solubile, inoculantul (conservantul biologic) trebuie să conţină, pe lângă bacterii lactice, şi glucide sau enzime capabile să fracţioneze poliglucidele parietale din plantele însilozate (celuloza în special) şi să producă glucide fermentescibile.

În fine, condiţiile de aplicare a inoculantului, în special repartizarea lui omogenă în masa furajului, conţinutul în substanţă uscată a furajului, sunt factori importanţi ai reuşitei însilozării.

BIOTEHNOLOGIILE AGRICOLE - SOLUŢII PENTRU A IEŞI DIN IMPAS

De multe ori ne întrebăm de ce „la ei, în vest” merge treaba mai bine decât la noi. De obicei răspunsul pe care-l găsim este că pârghiile economice sunt altele la ei, că statul îi ajută mai mult. Probabil că aşa este. Dar se mai ştie că un om de succes, indiferent de domeniul lui de activitate trebuie să comunice cu cei din branşa lui, să fie receptiv la nou, să nu fie mulţumit doar cu ceea ce ştie, să încerce să înţeleagă lucrurile în profunzime şi să aplice noile soluţii oferite de cercetarea ştiinţifică.

Fără îndoială, biotehnologiile sunt „vârful de lance” în cercetarea ştiinţifică mondială. Biotehnologiile oferă soluţii acolo unde alte discipline şi-au atins limitele.

Spre exemplu, să vedem modul în care biotehnologiile rezolvă problema conservării furajelor.
În lunile mai-iunie ale acestui an, clima a fost bogată în precipitaţii. Lucerna a crescut foarte bine, a ajuns la stadiul de înflorire şi a trebuit cosită. Însă ploile nu le-a permis fermierilor să o facă fân ca să o poată păstra până la iarnă. Cei care se înscriu în tipul omului de succes descris anterior, au găsit soluţia foarte simplu, comunicând cu cei din branşa lor şi apelând la specialişti.

Răspunsul pare a fi simplu şi firesc: lucerna trebuie însilozată. Cu atât mai bine, pentru că silozul este un furaj mult mai valoros decât fânul. Problema este că lucerna este un furaj greu de însilozat, pentru că este bogată în proteine şi săracă în glucide (zahăr).

Aceasta înseamnă că bacteriile benefice de pe lucernă, care trebuie să se înmulţească în siloz şi să mureze furajul, nu găsesc zahărul necesar dezvoltării lor şi se înmulţesc foarte încet. Acest lucru permite înmulţirea în siloz a altor microbi care degradează furajul şi în cele din urmă se obţine un siloz mucegăit, cu gust şi miros neplăcut sau se ajunge chiar la transformarea lucernei în gunoi.

Biotehnologiile oferă soluţia pentru rezolvarea acestei probleme. Un siloz de lucernă de foarte bună calitate se poate obţine dacă la însilozare se adaugă inoculanţi pentru însilozare. Componenta de bază în produsele folosite ca inoculanţi pentru siloz este reprezentată de culturile selecţionate de bacterii lactice, care au capacitatea de a se dezvolta în ritm rapid în condiţiile specifice din siloz, producând acid lactic în exclusivitate, care se acumulează în siloz şi acidifiază (murează) furajul.

În cadrul unui proiect finanţat de Banca Mondială şi Ministerul Agriculturii, în colaborare cu USAMVB şi IBA Timişoara, au fost folosiţi inoculanţi cu bacterii lactice la însilozarea lucernei, dar şi a porumbului, în câteva ferme din judeţele Timiş şi Arad. Fermierii s-au declarat foarte mulţumiţi de rezultatele obţinute.

Informaţii suplimentare se pot obţine de la autor, la Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii Timişoara, disciplina Microbiologie Specială.

Cercetările sunt finanţate prin grantul nr. 141558/22.04.08, cu fonduri de la Guvernul României şi de la B.I.R.D., prin programul MAKIS din cadrul M.A.D.R.