Factorii care determină viteza de creştere a iezilor

Aceasta se poate calcula în valoare absolută (Va), exprimată prin sporul mediu zilnic (s.m.z.) sau prin dimensiunile realizate în unitatea de timp (t) şi în valoare relativă (Vr%), care se exprimă în procente, respectiv sporul de masă corporală realizat (M2) raportat la masa corporală la începutul perioadei (M1),

  

Coordonarea proceselor fiziologice de creştere şi de dezvoltare în perioada post uterină este dirijată de factori interni sau genetici, care marchează limitele între care pot acţiona factorii externi (tehnologici şi climatici).

Viteza de creştere, dirijată de factori genetici

Baza ereditară a iedului controlează sinteza de hormoni şi de enzime prin mecanisme complexe care acţionează la nivel celular, dirijând procesele de creştere (multiplicare celulară) şi de dezvoltare (diferenţiere celulară şi funcţională). Calitatea genetică a animalului şi, deci, nivelul de hormoni şi de enzime diferă în funcţie de rasă, individ, sex, grad de consangvinizare, etc.

• Heritabilitatea randamentului de creştere (moştenirea) a iezilor de la fătare până la înţărcare este scăzută (h2 = 0,16), prognozând un răspuns la selecţie mai mic. Valoarea redusă a heritabilităţii vitezei de creştere este în mare parte consecinţa mascării contribuţiei genetice a acestei caracteristici de către efectul matern (producţia de lapte, sănătatea mamei, grija faţă de ied).

• Rasa influenţează în limite foarte largi randamentul de creştere al iezilor. Rasele de capre perfecţionate şi specializate pentru producţia de carne (Boer, Kiko etc) realizează o Va aproape dublă (potenţial 400-450 g s.m.z.) comparativ cu rasele tardive (la Carpatină s.m.z. 150-200 g).
Încrucişarea între rase poate contribui la ameliorarea genetică a vitezei de creştere atât prin efectul de aditivitate, cât şi prin efectul heterozis.

• Consangvinizarea (monta repetată între animale înrudite) are un efect negativ asupra vitezei de creştere, reflectat prin greutatea mai mică la naştere a iezilor consangvini, vitalitate scăzută şi spor mediu zilnic mai redus în perioada de până la înţărcare. Aceşti iezi înregistrează un procent de mortalitate ridicat, iar cei care supravieţuiesc rămân taraţi. Riscul unei consangvinizări ridicate apare la crescătorii cu efective mici de capre, care folosesc la montă naturală liberă numai ţapi din prăsilă proprie.

• Individul. Între iezii unei populaţii sau ai unei rase, există indivizi care realizează o viteză de creştere superioară, influenţa acestuia fiind semnificativă.

• Comportamentul individual al iezilor are un rol important. Aceştia, convieţuiesc în grupuri unde se stabilesc relaţii de ierarhizare. Iezii dominanţi sunt vioi şi mai activi, impunând poziţii prioritare asupra frontului de furajare, consumului de furaje şi asupra spaţiului de odihnă. Aceşti iezi realizează, datorită comportamentului lor, sporuri de greutate mai mari în unitatea de timp.

• Sexul are o influenţă mai mică asupra vitezei de creştere. De regulă, iezii cresc mai intens, începând cu greutatea de 8-10 kg, decât ieduţele.

Factorii de mediu extern, cei mai influenţi

• Producţia de lapte a caprei mame are o influenţă dominantă asupra vitezei de creştere a iezilor. Corelaţia dintre cantitatea de lapte a caprei mame şi sporul de creştere în greutate este foarte ridicată (r = +0,7 la +0,9). Aceasta este mai intensă în prima lună de viaţă, perioadă în care iedul consumă numai lapte, în primele două săptămâni, şi foarte puţine furaje, în următoarele două săptămâni.
Astfel, producţia de lapte a caprei se poate exprima prin capacitatea de alăptare ce reprezintă greutatea iedului sugar la o lună (sau altă vârstă).

• Hrănirea iezilor sugari este cel mai influent factor al vitezei de creştere. În primele două săptămâni de viaţă, iezii se hrănesc numai cu lapte, apoi încep să consume, alături de caprele mame, fân şi concentrate sau iarbă, la început în cantităţi mici, până la vârsta de o lună, după care acest consum creşte substanţial dacă fermierul optează pentru furajarea suplimentară.
Cel mai bun randament de creştere a iezilor până la înţărcare se obţine, fără îndoială, prin asocierea alăptării cu furajarea suplimentară, atât la iezii din fătările simple, cât, mai ales, la cei din fătări gemelare.

• Factori climatici ca temperatura şi umiditatea au un efect puternic asupra vitezei de creştere. Scăderea temperaturii în anumite limite nu afectează iezii.
Ameliorarea genetică a vitezei de creştere prin selecţie se bazează pe identificarea şi reţinerea la reproducţie a indivizilor cu eficienţă sporită în sinteza de hormoni şi de enzime, care controlează creşterea şi dezvoltarea, precum şi pe înlăturarea acelor produşi care, din cauza conjuncturii mediului extern sau a comportamentului, dau informaţii false prin sporul mare realizat.

ŞTIAŢI CĂ...

• Viteza de creştere este mai intensă până la înţărcarea iedului, apoi se păstrează în platou, în funcţie de rasă, până la vârsta de 4-6 luni, după care se reduce treptat şi, de obicei, se opreşte în faza de adult.

• Pentru a evita consangvinizarea ridicată, este necesar ca crescătorii, anual, să achiziţioneze sau să împrumute ţapi de la fermieri din alte zone.

• Factorii care concură la maximizarea producţiei de lapte într-o turmă de capre cu iezi sunt: sănătatea, nutriţia (în gestaţie şi după fătare), individul, adăparea, vigoarea iezilor, eliminarea stresului, respectarea programului zilnic şi factorii ambientali (suprafaţa de cazare, temperatura, umiditatea relativă, luminozitatea, lipsa condensului şi a curentului de aer).

• Pentru un kg spor în greutate, un ied consumă 60-70 la sută energie şi proteină din lapte, şi numai 30-40 la sută, din fân şi din concentrate.

• În general, în mediu uscat, iezii suportă cu uşurinţă un mediu natural cu temperatură sub 10oC, până la o jumătate de zi, şi o temperatură sub 5oC, dar nu mai mult de o cincime din zi (4-5 ore).
Umiditatea relativă se situează între 70-80 la sută. Scăderea umidităţii sub 70 la sută este suportabilă, până la o jumătate de zi.

• Selecţia pentru sporul în greutate aduce un câştig genetic mai ridicat atunci când se face la ţapi sau în perioada de după înţărcare, când efectul matern încetează. Doar în cazul înţărcării ultraprecoce, care oferă posibilitatea de alăptare artificială a iezilor cu lapte la discreţie pentru fiecare individ în parte, selecţia după viteza de creştere este eficientă.

Articol publicat în revista Ferma nr. 2(69)/2009