Somnii crescuţi în sisteme superintensive

Se presupune că fermele superintensive reprezintă viitorul acvaculturii, în special datorită faptului că se obţin cantităţi foarte mari de peşte pe o suprafaţă redusă de teren şi, mai ales, deoarece consumul de apă este extrem de redus.

Sistemele superintensive de cultură a peştilor pot funcţiona fie cu recircularea apei, fie în sistem flow-through. Alegerea uneia din aceste două variante ţine de disponibilitatea apei termale, deoarece majoritatea speciilor piscicole crescute prin aceste metode sunt peşti termofili. Dacă pe amplasament se găseşte o sursă de apă termală, atunci recircularea apei nu este neapărat necesară, mai ales dacă apa este la o temperatură destul de mare şi în debite suficiente.
Dintre speciile de peşti crescute cu succes în sisteme cu apă caldă enumerăm: somnul african (Clarias gariepinus), speciile de tilapia (Tilapia niloticus, T. mossambica, T. hornorum sau chiar hibrizi ai acestora), baramundi (Lates calcalifer), anghila (Anguilla anguilla). Deşi nu sunt specii termofile, unele specii dau randamente foarte bune de creştere dacă li se oferă apă caldă. În acest grup se regăsesc: somnul european (Silurus glanis), unele specii de sturioni, şalăul (Sander lucioperca), bibanul (Perca fluviatilis), dar şi crapul (Cyprinus carpio) în special varietăţile de carp ornamental cunoscute sub numele de Koi.
Alegerea uneia sau mai multor specii pentru a fi crescute, se face ţinându-se cont de sursa de căldură. Dacă se foloseşte o sursă de apă geotermală, atunci pot fi alese speciile termofile. Aceste specii au nevoie pentru creştere de apă cu temperatura de peste 25oC, ajungându-se, în unele cazuri, la 35oC. Apa se poate folosi ca atare, se poate amesteca cu apă rece până la obţinerea temperaturii optime de cultură specifice fiecărei specii sau, dacă nu corespunde din punct de vedere chimic, se foloseşte doar ca agent termic prin intermediul unor schimbătoare de căldură.
Dacă însă se apelează la soluţia încălzirii apei prin diferite procedee (care, de regulă, presupun costuri suplimentare), atunci se aleg speciile care au cerinţe mai modeste faţă de temperatură. De regulă, apa în acest caz se încălzeşte până la 24oC, vara chiar mai mult.

Somnul african
Probabil specia de peşte cea mai cunoscută care se creşte în sisteme superintensive cu apă caldă este somnul african (Clarias gariepinus). Această specie este deosebit de rezistentă la condiţiile de mediu, atâta timp cât i se oferă o apă cu temperatura cuprinsă între 25 şi 35oC. Având un organ auxiliar de respiraţie (asemănător plămânilor), practic nu are nevoie de oxigen dizolvat în apă, peştele respirând aerul atmosferic. De asemenea, conţinutul apei în substanţe organice şi pe bază de azot, rezultate în urma metabolismului peştilor, nu este un factor de îngrijorare. De regulă, apa geotermală se foloseşte ca atare, metalele grele şi unele gaze din aceasta neinfluenţând procesul de creştere, peştele fiind, se pare, imun la acestea.
Această specie se creşte de regulă la densităţi foarte mari, de peste 200 kg/mc de apă, ajungându-se, în unele cazuri, la 350 kg/mc de apă. Densităţile prea mici (sub 20 kg/mc de apă) de fapt sunt periculoase, peştele devenind în acest caz extrem de agresiv şi canibal.
Hrănirea se face exclusiv cu furaj granulat, care nu este de cea mai bună calitate, fiind astfel destul de ieftin. Această specie face dovadă de un anabolism extraordinar, raportul de conversie a hranei fiind de 0,7-0,9, chiar şi cu un furaj de o calitate mai slabă (comparativ cu cel de păstrăv sau sturion).
Viteza de creştere este de asemenea remarcabilă, peştele ajungând la un kg în mai puţin de 6 luni, iar într-un an atinge masa de 2 kilograme (dimensiunea optimă de comercializare). Maturitatea sexuală este de asemenea timpurie, fermierul putând reproduce specia cu destul de mare uşurinţă, când peştele depăşeşte vârsta de un an.
Profitul obţinut în urma creşterii acestei specii se apreciază a fi între 0,5 şi 1,5 euro pe kilogram, în funcţie de saturarea pieţei cu acest produs. Astfel, afacerea se dovedeşte a fi extrem de rentabilă, dacă ne gândim că un metru cub de apă poate produce, în medie, un profit 250 de euro, în mai puţin de un an.
Singura problemă cu această specie este piaţa de desfacere, în special în România, românii fiind deocamdată mai tradiţionalişti şi preferând speciile autohtone.

Somnul european
O specie de somn mai pe gustul românilor este somnul european sau somnul de Dunăre (Silurus glanis). Motivul pentru care nu este foarte de întâlnit în acvacultura superintensivă este legat probabil de dificultatea cu care se obţinea puietul de populare sau datorită ritmului de creştere mai slab decât al somnului african. Tendinţa europeană însă, duce spre înfiinţarea de ferme cu această specie, fiind puse la punct metode eficiente de producere a puietului. Furajele speciale sunt şi ele uşor de procurat.
În plus, această specie de somn are nevoie şi de condiţii minime de cultură, care se pot asigura cu destul de mare uşurinţă. Dintre acestea, amintim conţinutul minim de oxigen dizolvat în apă de 3 mg/l, un pH cuprins între 6 şi 8, şi o temperatură constantă de 20-22oC.
Dacă i se oferă condiţiile minime necesare, somnul european atinge greutatea de 1 kg în 10 luni. El trebuie hrănit cu furaj granulat de calitate, al cărui preţ este apropiat de cel folosit la păstrăvi. Greutatea cerută de piaţă este de 2-4 kg, pe care o atinge în 16-20 de luni. Însă dacă apa este mai caldă, şi ritmul de creştere se accelerează.
Densitatea maximă la dimensiunea de comercializare poate atinge şi chiar depăşi 150 kg/mc de apă. Ca la orice specie, o densitate mare duce implicit la un ritm ridicat de creştere, peştii hrănindu-se mai bine când simt competiţia pentru hrană.
Interesant este faptul că, atât în România, cât şi în restul Europei, se plăteşte mai bine carnea de somn european. Profitul pe kilogram este cuprins între 1-3 euro, în funcţie de modalitatea prin care i se asigură temperatura de creştere.
De asemenea, această specie mai poate fi în atenţia crescătorilor de sturioni în sisteme cu apă recirculată, deoarece este o specie auxiliară, care prezintă aceleaşi condiţii fizico-chimice de cultură, şi care aduce mai repede venit, prin producţia de carne. De regulă, fermele sturionicole de acest tip intră pe producţie târziu, după cel puţin 6 ani (sau 3 ani dacă se creşte cega), timp în care crescătorii au nevoie de fonduri pentru asigurarea procesului de producţie.

Concluzie
Aşadar, fermierul are de ales în ceea ce priveşte creşterea somnului între cele două specii prezentate, fiecare cu avantajele şi dezavantajele ei.
În concluzie, se poate spune că dacă există o sursă de apă geotermală, e bine să se opteze pentru somnul african, mai ales că acesta nu necesită instalaţii de recirculare a apei. Dacă apa trebuie încălzită, atunci somnul european este mai potrivit, deoarece prin preţul său de vânzare mai ridicat poate acoperi cheltuielile de producţie.