„Cu legumele suntem ca la loz în plic!”

Că 2011 a fost un an propice legumiculturii, o dovedesc calitatea şi cantitatea producţiilor obţinute. Vremea a fost bună, cu excepţia noilor condiţii climatice, care în ultimii ani i-au constrâns pe producători să-şi mute o parte din culturile de câmp în spaţii protejate, chiar dacă au făcut eforturi financiare greu de acoperit din preţul de valorificare a mărfurilor.

Anul acesta surprizele neplăcute au venit dinspre piaţă. Nu atât prin faptul că preţurile au scăzut şi la jumătate faţă de perioada de extrasezon, ci mai ales pentru că marfa trece tot mai greu din cauza scăderii puterii de cumpărare a populaţiei.

Tot în piaţă, producătorii se confruntă cu concurenţa neloială făcută de cei care vând legume de import sub protecţia liberei circulaţii a mărfurilor pe piaţa comunitară.

În aceste condiţii, un merit al producătorului român este faptul că rămâne în piaţă, deşi vinde la un preţ... plătit scump de el însuşi prin faptul că de cele mai multe ori munca lui rămâne în afara oricărui calcul al raportului venituri-cheltuieli.

Calitate se poate obţine şi în sistem tradiţional

“Se spune că în legumicultură niciodată nu pierzi, doi bani tot câştigi
Mariana Vaida, Consultant, Camera Agricolă Bihor

Cu timpul, producătorul român şi-a adaptat tehnologia de cultură la cerinţele unui consumator interesat de marfă ieftină şi musai aspectuoasă, însă fără prea mari pretenţii la gust, şi a demonstrat că poate să producă, în sistem tradiţional şi foarte aproape de biologic, dar în condiţii de finanţare de către stat precare, produse la aceleaşi standarde de calitate cu cele venite din import, dar care au în plus şi gustul autentic specific fiecărei specii.

“În producţie, mergem mai mult pe combaterea biologică a dăunătorilor. Folosim capcane, insecte pe post de prădători sau anumite plante care alungă dăunătorii. La fertilizare mergem mult pe îngrăşământ organic, majoritatea fermelor fiind mixte, vegetal-zootehnic, se foloseşte cu precădere gunoiul de grajd rezultat din gospodărie.

De asemenea, folosim bondari pentru polenizare, deoarece, din cauza căldurilor mari fenomenul nu se mai produce”, ne-a declarat Mariana Vaida, inginer consultant al Centrului Local de Asistenţă Agricolă Finiş şi în acelaşi timp producător de legume.

1500 lei/prădători pentru 1200 mp

Estera şi Lazslo Halasz, din localitatea bihoreană Tărcaia, au început să cultive legume imediat după Revoluţie. De la câţiva zeci de ari, au ajuns acum la o suprafaţă de 2 ha în câmp şi 7500 mp acoperiţi, din care 2500 mp de seră încălzită cu centrală pe lemne, restul în solar. Cultivă în principal vinete albe şi negre, toate tipurile de ardei, roşii, castraveţi, pepeni, ceapă, fasole etc.. Producţia totală a acestor suprafeţe este de circa o sută tone de legume, anual.

De anul acesta, combaterea dăunătorilor din sere şi solarii o fac cu prădători. „La roşii avem probleme cu musculiţa albă, iar la ardei, anul trecut am avut un atac virulent cu Trips. Anul acesta am băgat prădători pentru musculiţă şi pentru păianjăni, o specie de Orius. Îi folosim în faza de înflorire a plantelor, momentul în care dăunătorii se înmulţesc rapid.

După acea fază, nu-i mai putem combate. Metoda a avut eficienţă de sută la sută şi n-a fost nevoie să mai facem alte tratamente, în afară de unul singur împotriva păduchilor. Cheltuielile n-au fost mari, comparativ cu cât ne-ar fi costat tratamentele. Am plătit 1500 lei/1200 mp”, spune Estera Halasz.

După 20 ani de investiţii, s-au ales cu un credit

Ultima investiţie a fost ridicarea unui solar modern de 1800 mp pe trei tronsoane, cu ventilaţie naturală şi deschidere pe toată suprafaţa, pentru care au luat un credit de 40 mii euro. „După Revoluţie, am tot investit, am cumpărat teren, am făcut solarii şi acum ne-am ales cu un credit de 40 mii euro pentru constuirea unui solar şi cu multă marfă aruncată la gunoi.

Am mai pus şi 250 milioane de lei vechi de la noi... Numai lemnele pentru încălzirea serelor ne costă 15 mii lei/an, să nu mai vorbim de alte investiţii precum sistemul de irigaţii prin picurare sau foliile protectoare”, spune Estera.

Anul acesta producţiile n-au avut trecere pe piaţă, situaţie care impunea depozitarea mărfii, dar şi mai mult timp alocat valorificării mărfurilor. „Nu avem spaţii de depozitare, de aceea culegem şi încercăm să vindem cât de repede putem. Preţurile nu ne mulţumesc, dar măcar de-ar trece marfa. A trebuit să aruncăm din legume.

Ca şi când n-ar fi fost destul, am avut o pierdere şi la ardei, deoarece au fost arşi de soare. I-am fi putut proteja cu plasă verde de umbrire, dar nu ne permitem. Costă 300-400-600 lei, în funcţie  de lungime. La suprafaţa noastră, cheltuiala ar fi prea mare”, a continuat Estera.

Specii legumicole puţin pretenţioase

Soţii Mariana şi Adrian Morar, din localitatea Avram Iancu, judeţul Bihor, practică legumicultura de vreo 15 ani. În prezent cultivă 50 ari de teren, din care patru ari în spaţii protejate.
În ultimii ani s-au axat pe specii legumicole care valorifică cel mai bine potenţialul productiv al terenului specific zonei lor, în principal castraveţi, conopidă, varză şi vinete.

“Terenul este lutos şi păstrează foarte bine umiditatea, motiv pentru care am decis să cultivăm specii care au nevoie de apă şi care sunt totodată mai puţin sensibile. Spre exemplu, conopida nu e aşa pretenţioasă la sol şi are nevoie de multă umiditate.

În câmp punem din toate speciile, dar pentru vânzare suntem axaţi mai mult pe conopidă, de primăvară, vară şi toamnă, apoi varză şi vinete. La vinete am mai renunţat, deoarece sunt foarte pretenţioase dacă se cultivă pe acelaşi teren şi nu ne permitem să facem rotaţia culturilor aşa cum se cere sau să odihnim terenul, deoarece nu avem suficientă suprafaţă”, ne-a spus Mariana Morar.

În câmp, pe aceeaşi suprafaţă culturile se eşalonează în funcţie de soi, de timpurietatea sau tardivitatea acestuia. În solar, se succed trei cicluri de producţie: prima cultură se înfiinţează iarna cu salată şi spanac. În primăvară, urmează conopida de solar timpurie şi varza, iar ultima cultură sunt castraveţii.

Cultură calamitată

Precipitaţiile din luna iulie le-au inundat culturile de conopidă. „Cu legumele suntem ca la loz în plic. Azi le avem, mâine nu le avem. De exemplu, ploile din luna iulie ne-au distrus conopida prin băltirile de apă. Am scăpat-o printr-un tratament de înrădăcinare, dar am pierdut la calitate, deoarece Putregaiul n-am reuşit să-l stârpim”, spune Mariana Molnar.

De vreo opt ani, au introdus în cultură şi castraveţii, dar numai în seră. Folosesc hibrizi originari din Olanda: Vertina, Artist şi Amour. În fiecare an se confruntă cu aceeaşi problemă: plantele rodesc foarte mult, dar numai jumătate duc mai departe rodul. „Cultura leagă foarte mult dar duce doar jumătate din fructe.

Nu ştiu care ar fi cauza. Ori nu-s bine conduşi, ori e prea acid solul, deoarece noi nu avem posibilitatea să facem analize de sol, deci lucrăm la risc din acest punct de vedere, ori nu-s hrăniţi cum trebuie”, spune nelămurit Adrian Morar.

Supraproducţie vs. preţuri mici

Acum soiuirile şi hibrizii sunt din ce în ce mai productivi, însă de la o anumită producţie în sus nu mai simţi că mănânci roşie. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care s-a ajuns, în prezent, la supraproducţie.

Cine investeşte foarte mult în fertilizanţi, are producţie, dar în schimb vinde la preţuri foarte mici. Anul trecut roşia se vindea cu 2-3 lei/kg, acum o dăm cu 1 leu pe piaţă şi chiar cu 0,5 lei”, este de părere Mariana Vaida.