Capra, de la “vaca săracului”, la “brânza bogatului”

 
Olivia FIRI
 
 
12345
Zootehnie,26 Jan 2010 - 16:00,2 comentarii
Caprine

Dinamica dezvoltării sectorului caprin în România

În România, creşterea caprinelor este o activitate tradiţională, deoarece ţara noastră dispune de suprafeţe însemnate de pajişti naturale situate între mare şi munte, care se pot valorifica eficient numai prin creşterea acestei specii.



La noi, creşterea caprinelor aparţine în totalitate sectorului privat şi se face separat sau în comun cu oile. Sectorul caprin suferă de lipsa unui program organizat de creştere şi de ameliorare.

Pe lângă valorificarea resurselor furajere din zonele colinare greu accesibile, rusticitatea şi adaptabilitatea raselor existente, produsele tradiţionale preponderent ecologice şi faptul că participă la menţinerea ecosistemelor, creşterea caprinelor are şi minusuri: lipsa raselor specializate pentru producţia de carne sau de lapte, experienţă şi tehnologii necorespunzătoare în sectorul creşterii intensive, gradul ridicat de dispersie a efectivelor, organizare deficitară a marketingului.

În plus, „fermierii sunt nemulţumiţi de preţul mic la care se valorifică toate producţiile, de regulă de 5-6 ori mai mic decât în ţările din Europa”, potrivit Stelei Zamfirescu.

Evoluţia efectivelor. După anii 90, populaţia de caprine a scăzut considerabil, astfel încât după anul 2001 a ajuns la 538 mii capete, după care numărul acestora a crescut, în contextul scăderii cu 27 la sută a efectivului total al UE. Ulterior, s-a înregistrat o evoluţie ascendentă, astfel că, la sfârşitul anului trecut, numărul total a fost de 1.400.000 capete, din care 1.100.850 capre de reproducţie.

În prezent, aproximativ 90% din populaţia caprinelor este reprezentată de rasa Carpatină, 8% - rasa Alba de Banat, iar 2% sunt metişii rezultaţi în urma încrucişării cu rase ameliorate.

Datorită condiţiilor geografice şi de floră din România, 64% din populaţia caprinelor se întâlnesc în bazinul Dunării, 29% în regiunea Transilvaniei, iar 16% sunt localizate în N-E României. Judeţele cu cele mai multe capete sunt Olt, Dolj şi Constanţa.

Sistemele de creştere caprină în România

Acestea se încadrează în cerinţele tehnologiilor de creştere tradiţională şi într-o foarte mică măsură în sistemele de creştere semiintensivă, sistemul tradiţional fiind justificat prin suprafaţa mare de pajişti şi de fâneţe, care reprezintă 30 la sută din suprafaţa arabilă a României.

În prezent, există un număr mare de exploataţii care deţin între 3 şi 10 caprine, aproximativ 75% din numărul total al fermelor, restul exploataţiilor se situează peste acest număr.

Caprirom, împreună cu Organizaţia FAO-CIHEAM, a analizat situaţia sistemelor de producţie din România şi a efectuat o evaluare ştiinţifică privind capacitatea de producţie şi de ameliorare a sistemelor de creştere a caprinelor, aplicând metoda de anchetă FAO-CIHEAM.

Datele au fost colectate în anii 2005 şi 2006, pe un eşantion de 21 de crescătorii de caprine înscrise în Caprirom. Concluziile evaluării sunt următoarele:

- majoritatea crescătoriilor sunt bazate pe vânzarea laptelui şi foarte puţine pe procesarea brânzeturilor;

- suprafaţa furajeră utilizată cel mai des este păşunea, iar cea mai importantă forţă de muncă în cadrul acestor crescătorii de caprine este reprezentată de membrii de familie;

- analiza indicatorilor tehnico-economici a relevat o instabilitate a preţului laptelui în funcţie de regiunea geografică, acesta fiind mai scăzut în zonele cu densitate mai mare de capre (S-E României).

 

Destinaţia producţiilor caprine în România

Potrivit lui Cristinel Şonea, prezent la Conferinţa anuală a „Caprirom”, desfăşurată în luna iunie 2009, în calitate de director general al Direcţiei Zootehnie din cadrul MAPDR, în anul 2008, valoarea exporturilor de carne şi produse lactate de ovine/caprine a fost de 200 milioane euro, reprezentând aproximativ 30 la sută din exportul realizat de întreagul sector agricol.

Accesul pe piaţă, inclusiv pe cea comunitară, depinde în principal de competitivitatea produselor şi de cerinţele consumatorilor.

Producţia principală a crescătoriilor caprine din România este de lapte, care se procesează direct în fermă sau se livrează procesatorilor industriali. În ceea ce priveşte producţia de carne, aceasta este valorificată în proporţie foarte mare în propiile ferme sau pe pieţele regionale, cu ocazia Paştelui. Foarte puţini iezi se vând la export. Ţapii şi vătuii de reproducţie se vând, de regulă, altor crescători.

Informaţiile ne-au fost furnizate de ANCC Caprirom.

ANALIZA INDICATORILOR TEHNICO-ECONOMICI

Alimentaţia animalelor se asigură prin păşunat din mai până în octombrie-noiembrie, perioada de stabulaţie este de maxim cinci luni, iar furajul principal este fânul, care reprezintă 58-65 la sută din cheltuieli, urmat de concentrate, cu 37%, şi de minerale, cu 5% din ponderea cheltuielilor.

Conform rezultatelor studiului FAO-CIHEAM, cheltuielile operaţioanle sunt în raport direct cu veniturile din vânzarea de produse.

• Anul 2006 - valorificare bună a laptelui şi a cărnii.

Vânzare lapte: 60% din venitul total (66,70 euro/capră);
Vânzare tineret - 20,55% (18,19 euro/capră);
Vânzare de animale reforme - 12% (11,02 euro/capră);
Vânzările de reproducători - scăzute: 2% (3,77 euro/capră).

• Anul 2007- valorificare bună a laptelui

Preţul laptelui variază în funcţie de crescătorie şi de zona în care este plasată, situându-se, în medie, între 0,25 şi 0,28 euro.
Autoconsumul este scăzut şi reprezintă în medie 7,28-8,32 euro/capră.

• Concluzie: S-au constatat diferenţe la indicatorii tehnico-economici şi tehnici din cauza instabilităţii preţurilor şi a lipsei pieţelor organizate de valorificare a producţiilor. Preţurile de valorificare a laptelui şi de achiziţie a furajelor diferă de la o zonă la alta, în cele cu densitate mare de capete acestea sunt mici.

A consemnat Olivia FIRI


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul Capra, de la “vaca săracului”, la “brânza bogatului”
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Capra, de la “vaca săracului”, la “brânza bogatului”
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

2 ComentariiCOMENTEAZA

anonim, 11-Feb-2010 21:26:30
flo...
unde pot gasi capre de angora si la ce pret .
anonim, 18-Jan-2010 23:32:12
...dar se va face ceva?...
este adevarat ce s-a afirmat aici; dar ce se face? nik!!! iezii sunt vanduti dupa Pashti pe mai nimik, iar laptela si branza...din pacate baietii astia ce ne conduc nu dau doi bani pe noi si pe caprele noastre (poate le baga Vladescu si pe fetele mele cornute la forfetar... )
 
ADAUGA COMENTARIUL TAU
 
 

Toate articolele scrise de

Olivia FIRI

În 2011, statul ia...
Zootehnie,30 Dec 2011 - 14:00,1 comentarii

În ultima lună a anului, crescătorii de ovine şi caprine nu primiseră, încă, acea brumă de subvenţie d

La Livada de Bihor roşiile...
Horticultura,07 Dec 2011 - 15:00,1 comentarii

În plin sezon de iarnă, majoritatea legumicultorilor din România care îşi continuă activitatea &icir

Avem oi, n-avem subvenţii
Actualitate,22 Nov 2011 - 15:00,0 comentarii

45 lei/cap de animal: atât vor primi, pentru anul acesta, crescătorii de ovine şi caprine din România de la

Rezistenţa pomilor la...
Horticultura,16 Nov 2011 - 16:00,1 comentarii

Când pomii înfloresc a doua oară într-un an, se spune că e semn de toamnă lungă şi iarnă grea. Pentru pomicultor

Mnere şi răcie de prune...
Traditie,01 Nov 2011 - 14:00,0 comentarii

Mnerea de prune de Aldeşti, produsă de familia Faur din localitatea arădeană Voivodeni, a devenit al doilea magiun de

„Cu legumele suntem ca la...
Horticultura,12 Oct 2011 - 16:00,0 comentarii

Bucuroşi de producţiile bune obţinute anul acesta, producătorii agricoli din principalele zone legumicole ale Bihorul

BASF: protecţia de toamnă...
Tehnologii Agricole,11 Oct 2011 - 15:00,0 comentarii

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale uti

Oierii şi-au dezbătut...
Actualitate,29 Sep 2011 - 14:00,0 comentarii

Târgul „Agromalim” de la Arad a fost şi locul de întâlnire a reprezentanţilor crescători

Roadele toamnei, strânse...
Evenimente,26 Sep 2011 - 14:00,0 comentarii

La începutul lunii septembrie, în al treilea an consecutiv, bihorenii au sărbătorit bogăţia recoltei de t

CÂMP EXPERIMENTAL - 40...
Agronomie,22 Jul 2011 - 16:00,0 comentarii

Performanţa productivă - poate fi reprodusă în condiţiile tehnice şi financiare ale oricărei ferme?

CNDP ovine şi caprine:...
Actualitate,28 Jun 2011 - 15:00,0 comentarii

Campania de preluare a cererilor pentru plăţile naţionale directe complementare (CNDP) la speciile ovine şi caprine p

Cu crotaliile în pungă,...
Actualitate,18 Apr 2011 - 15:00,1 comentarii

... Ne avertizează reprezentanţii crescătoriilor de ovine, pe bună dreptate. Mai puţin justificată este teama unora

Producţiile şi piaţa au...
Horticultura,23 Mar 2011 - 14:00,0 comentarii

Din 2008 încoace, piaţa naţională a vinului este în continuă scădere, pe fondul reducerii puterii de cum

Pe oi le-ntreabă cineva?
Actualitate,03 Mar 2011 - 14:00,6 comentarii

Pentru crescătorii de ovine şi caprine, „Ordonanţa 23”, care părea să dea proprietarilor de animale şi

Identificarea ovinelor le...
Actualitate,03 Feb 2011 - 16:00,20 comentarii

Fătările la ovine şi caprine au început deja şi, ca în fiecare an, proprietarii animalelor se văd din no

Pentru Vincon, anul 2010...
Horticultura,26 Jan 2011 - 16:00,1 comentarii

Dacă în anul viticol 2009, tehnologia a făcut casă bună cu condiţiile meteo favorabile cultivării viţei de v

Soiuri şi hibrizi care au...
Agronomie,20 Jan 2011 - 17:00,2 comentarii

Într-un an „al porumbului”, producătorii de seminţe şi-au cules laurii pentru genetica promovată, &

Pregătirea noului an viticol
Horticultura,18 Jan 2011 - 13:00,0 comentarii

Pentru noul an viticol, Vincon Vrancea a început pregătirile încă din toamna anului trecut, imediat după r

Avansul SAPS, mai bine mai...

Până la sfârşitului lunii noiembrie, APIA a autorizat la plată mai mult de jumătate din cei peste un mili

Identificarea ovinelor, în...
Actualitate,13 Dec 2010 - 16:00,16 comentarii

Până la această dată, ne aşteptam ca OUG nr. 23 din 24 martie 2010 privind identificarea şi înregistrare

Un an al lansărilor pentru...
Actualitate,11 Nov 2010 - 15:00,1 comentarii

Interviu cu Dănuţ Radiş, director Ferma Media Grup

Bilanţ Caussade Semences
Agronomie,22 Oct 2010 - 15:00,0 comentarii

rezultate excelente obţinute la porumb şi la sorg

Târgul "Agro Bihor 2010"
Traditie,18 Oct 2010 - 16:00,0 comentarii

Ediţia din acest an a „Târgului fermierilor bihoreni - Agro Bihor 2010”, desfăşurat la început

Viitorul omenirii...
Agronomie,18 Oct 2010 - 16:00,0 comentarii

În zilele de 26 şi 27 august a.c., Asociaţia Profesională a producătorilor şi utilizatorilor de biotehnologii

MAP, la Agromalim 2010
Evenimente,14 Oct 2010 - 11:00,0 comentarii

Platforma exterioară a complexului Expo Arad Internaţional, în suprafaţă totală de 25.000 mp, a fost rezervată în

Pecica: Praznicul de Pită...
Evenimente,14 Oct 2010 - 11:00,0 comentarii

Timp de trei zile, în perioada 20-22 august, pe platoul pieţei agroalimentare din Pecica a fost mare sărbătoare,

Agromalim - tradiţie şi...
Evenimente,13 Oct 2010 - 11:00,0 comentarii

Ediţia cu numărul XXI a Târgului internaţional de agricultură, industrie alimentară şi ambalaje “Agroma

Plăcinta întinsă de...
Traditie,24 Sep 2010 - 16:00,0 comentarii

Vă promiteam, într-una din ediţiile anterioare ale revistei Ferma, că vă vom împărtăşi câte ceva

Agricultura a pierdut şi...
Actualitate,02 Sep 2010 - 15:00,0 comentarii

Mult aşteptata rectificare bugetară, prin care agricultorii României sperau să se aloce în bugetul Agricul

Indiferenţa Ministerului...
Actualitate,05 Aug 2010 - 14:00,0 comentarii

Nemulţumiţi de lipsa de reacţie a reprezentanţilor Ministerului Agriculturii faţă de situaţia ajutoarelor de stat

Micşorăm preţul, dar...
Horticultura,23 Jul 2010 - 10:00,3 comentarii

După ani buni de investiţii în culturile viticole, susţinute prin programele de reconversie/restructurare a plantaţi

Probleme reale şi soluţii...
Horticultura,16 Jun 2010 - 14:00,0 comentarii

Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (PNVV) a organizat, în perioada 5 februarie - 10 martie 2010, înt&ac

Cine trişează, va plăti!...
Agro Legislatie,03 Jun 2010 - 16:00,0 comentarii

Campania de depunere a cererilor pentru Plata Naţională Directă Complementară (CNDP) pentru sectorul ovine/caprine es

Românii preferă berea de...
Agronomie,10 May 2010 - 14:00,0 comentarii

Piaţa berii din România a înregistrat o scădere de 13 procente, în contextul în care vânz

Energii regenerabile
Actualitate,15 Feb 2010 - 15:00,0 comentarii

Furnizarea energiilor regenerabile este o sarcină importantă a politicii energetice şi de mediu la nivel global. Tot m

Capra, de la “vaca...
Zootehnie,11 Feb 2010 - 11:00,0 comentarii

În ediţia anterioară am făcut o trecere în revistă a principalelor caracterisitici ale activităţii de c

Măsuri agro-tehnologice...
Agro Meteo,02 Feb 2010 - 13:00,0 comentarii

Din punct de vedere agrometeorologic, anul care a trecut le-a dat de furcă agricultorilor din mai toate zonele ţării,

Capra, de la “vaca...
Zootehnie,26 Jan 2010 - 16:00,2 comentarii

Dinamica dezvoltării sectorului caprin în România

În România, creştere

APRIL pune umărul la...
Alimentatie,21 Jan 2010 - 16:00,0 comentarii

Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL) a demarat, luna trecută, o serie de seminarii, av&aci

„Sărbătoarea...
Evenimente,10 Dec 2009 - 14:00,1 comentarii

Zilele comunei, aniversarea a 481 de ani de la prima atestare documentară, Sfântul Dumitru, şi, nu în ultim

Încă doi ani păsuire...
Actualitate,22 Oct 2009 - 20:00,1 comentarii
Odată cu aderarea României la Comunitatea Europeană (CE), ţara noastră aplică direct noile Regulamente comunitare de i
Pasiune să fie! Iar dacă...
Zootehnie,21 Sep 2009 - 19:00,5 comentarii
Mai mult hobby, decât afacere

Asociaţia Crescătorilor de Iepuri şi Animal
Perspective ale...
Horticultura,01 Jun 2009 - 21:00,0 comentarii
Bazându-se pe producţiile bogate ale anului 2008, cu struguri de calitate şi vinuri pe măsură, dar mai ales pe cifrele
Trei zile de excelenţă a...
Expozitii,23 Apr 2009 - 14:00,0 comentarii
Sute de vinuri din zeci de sortimente s-au întrecut în rafinament şi eleganţă pe parcursul a trei zile de sărbătoare
Campanie agricolă fără...
Agronomie,23 Mar 2009 - 16:00,1 comentarii
Parlamentul European (PE) a adoptat în sesiunea plenară din data de 13 ianuarie 2009 noul regulament privind utilizarea du
Sectorul viti-vinicol are...
Actualitate,23 Mar 2009 - 14:00,0 comentarii
Luna trecută, Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (PNVV) a organizat la sediul Ministerului Agriculturii, Pădurilor

Cele mai citite azi

Cele mai comentate azi

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
Recolta grau 2011

Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?





VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice



Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul

Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali



Fiţi independent energetic!

Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?




Mai multe Tehnologii Agricole