Agricultorii nu sunt milogii nimănui!
Ba că le dăm, ba că le facem, ba că le asigurăm condiţii, ba că-i mai strângem de gât pe unii şi pe alţii, măcar aşa, de ochii lumii, ca să-i scuturăm de nişte termene limită, de parcă toţi aceşti înscăunaţi ai României ar scoate bani doldora pentru fermieri din propriul buzunar!
Sub aceste lozinci electorale populiste, nici nu e de mirare că se supără românii care nu fac agricultură şi muncesc cinstit în alte domenii, că lor nu le dă nimeni nimic şi că dacă n-ar fi ei să cumpere, nici nu şi-ar vinde ţăranii produsele! Sigur că, pe undeva, le şi dai dreptate.
Nu de alta, dar auzim peste tot că afaceristul cutare, care n-a văzut măcar coada de la vacă în viaţa lui, a luat un sac de bani europeni ca să-şi modernizeze exploataţia (fireşte, exploataţia figurează cu acte-n regulă, numai că lipseşte cu desăvârşire) sau unul care are zece vile şi nici un petec de pământ agricol a luat subvenţie pentru vreo mie de hectare.
Sau ştim cazuri concrete de primării care subînchiriază păşunile comunale unor societăţi private sau fundaţii „sub acoperire”, în timp ce crescătorilor de animale nu vor să le încheie contracte de concesionare nici măcar pe un amărât de an! La limita legii? Nuuu, cu foarte mult în afara ei...
Dar dincolo de afacerile astea murdare, care mustesc de câte ori au fost spălate în zeci de tranşe de bani europeni, stă el, ŢĂRANUL...
Ei chiar muncesc pentru banii ăştia!
Muritor de rând şi de multe ori de foame, ca să-şi întreţină două-trei vaci în bătătură, ţăranul român ştie care-i sunt limitele şi posibilităţile pentru a-şi duce existenţa. Nu putem să ignorăm faptul că peste 80 la sută dintre crescătorii de vaci ai României se încadrează la această categorie. Şi atunci, să afirmi că omul stă cu mâna întinsă după banii care i se cuvin pe drept, mi se pare o mare nedreptate!
Sau să te baţi cu pumnul în piept, tu, mare guvernant, că dai, şi faci, şi dregi, în condiţiile în care Uniunea Europeană spune că banii pentru agricultură sunt meniţi să-l ajute pe fermierul român să ajungă, până în 2013, la nivelul celui european!
Nu-i înţeleg nici pe cei care declară că agricultura românească se face la birtul satului, mulţi dintre aceşti „vorbesc ca să nu tac” fiind chiar oameni de presă... Agricultură în România face şi cel cu o vacă, şi cel cu 3 hectare şi o livadă, şi fermierul cu 50 de vaci, şi cei care lucrează sute şi mii de hectare.
În fiecare dintre aceste situaţii, problemele, investiţiile, câştigurile, subvenţiile, creditele sau accesările de proiecte se calculează în mod diferit, în funcţie de posibilităţi şi de intenţiile fiecăruia.
Iar oamenii chiar îşi merită subvenţiile.
Fără să dăm nume sau locuri, mulţi dintre angajaţii APIA de exemplu, cu care am mai vorbit (dintre cei care merg în controale, pe teren, că din birouri viziunea asupra realităţii este mult distorsionată) spun cu mâna pe inimă: „... unii sunt vai de capul lor, muncesc pe nişte coclauri... îţi vine să plângi când vezi în ce condiţii muncesc, iar locurile, pământurile sunt chiar curate şi frumos întreţinute (....) Mulţi dintre cei care muncesc pământul şi depun cereri pentru subvenţii nici măcar nu au titluri de proprietate sau vin şi ne spun că suprafaţa este de două care de fân sau de 4 zile de coasă (nr. - cum să găseşti unitate de măsură pentru aşa ceva?!) (...) Oamenii sunt nevoiaşi şi chiar merită puţinul ăsta pe care îl primesc. Te şi sperii când vezi cum pe Valea Jiului sau în zona Haţegului, adică la munte, unde oamenii trăiesc doar din munca pământului, cosesc legaţi în frânghie, în locuri unde nici măcar calul nu stă pe picioare!”
Nepotismul, dezinteresul, neprofesionalismul: principalii dăunători cu care se confruntă agricultura în 2009
... Aşa începe mesajul primit la redacţie de la reprezentanţii ligii producătorilor agricoli din Covasna, care demască interesele instituţiilor statului responsabile cu agricultura judeţului, în detrimentul fermierilor. Mesajul conţine numeroase exemple concrete de afaceri necurate ascunse după paravanul măsurilor şi proiectelor pentru agricultură, demascând dezinteresul unor funcţionari publici, angajaţi ai OJCA, OJPDRP, DADR sau APIA, când vine vorba de promovarea sau de implementarea programelor naţionale adresate celor care derulează activităţi agricole.
Spaţiul editorial nu ne permite redarea integrală a mesajului agricultorilor din Covasna, dar mă opresc asupra câtorva fragmente care conţin, în esenţă, sursa problemelor de care se lovesc aceşti oameni şi care, din nefericire, e deja epidemică la nivel naţional:
„Începând cu 3 decembrie 2008, agricultorii din judeţul Covasna, ca toţi ceilalţi fermieri din ţară, au avut posibilitatea să depună proiecte de finanţare în cadrul Măsurii 141 - Sprijinirea fermelor agricole de subzistenţă, dar cum factorii responsabili au dat dovada totalului dezinteres faţă de subiect (probabil din cauză că îşi iau banii de la stat, nefiind nevoiţi să-i câştige stând pe câmp, aşa cum o fac beneficiarii programului), promovarea lui a început abia în luna februarie a.c., în condiţiile în care termenul final de depunere a dosarelor a fost 27 februarie a.c.
De ce ne-ar mira în aceste circumstanţe, faptul că funcţionarii Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă au întocmit, iar cei ai Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Covasna au avizat mai puţin de 70 dosare? (...) Dacă lucrurile s-ar opri aici, am putea spune că a fost o greşeală, dar funcţionarii din instituţiile judeţului, abilitaţi să facă mai uşoară viaţa fermierilor covăsneni, continuă să manifeste un dezinteres total faţă de tot ceea ce înseamnă finanţarea agricultorilor din zonă, dovedind astfel amploarea fenomenului şi existenţa unor probleme mult mai profunde. (...) Factori din cadrul DADR Covasna - responsabili cu aplicarea strategiilor de dezvoltare a agriculturii - nu se implică în promovarea proiectelor PNDR, motivându-se lipsa specialiştilor care să deruleze asemenea activităţi, deşi la nivelul direcţiei există un compartiment de dezvoltare rurală format din 4 persoane.
Cu toate că, atunci când e vorba despre finanţarea micilor ferme, autorităţile locale fac mofturi, descoperind că nu sunt suficient de bine plătite faţă de volumul de muncă pe care-l presupune promovarea unor dosare, descoperim o revitalizare a acestora în momentul în care vine vorba de iniţierea unor afaceri cu firme private pe banii Sapard.
Relevant este faptul că unele firme şi-au făcut un obicei din a participa la licitaţii în vederea câştigării unor proiecte finanţate din programele europene de mare amploare şi ai căror beneficiari sunt autorităţile locale, fapt explicabil dacă ne gândim că primarii pot fi „convinşi” mai uşor să nu se uite prea critic la calitatea lucrării.
De asemenea, o practică identificată în derularea proiectelor SAPARD este desemnarea executanţilor din rândul firmelor apropiate beneficiarilor sau chiar controlate de aceştia, societăţi nou-înfiinţate, fără bonitare, specialişti şi experienţă în domeniul implementării proiectelor, cu influenţe negative în respectarea normelor comunitare în domeniu.
Lucrurile nu stau prea bine nici la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Activitatea acestei instituţii se blochează în sistemul informatic, dând rateuri când trebuie să acorde subvenţiile (20 de producători agricoli din judeţul Covasna nu au primit subvenţiile pe unitatea de suprafaţă pe anul 2007 deoarece, pe fondul erorilor din program, decizia de plată nu poate fi emisă), în timp ce alţi fermieri primesc mai mult decît au fost înştiinţaţi (totalul sumelor care trebuie recuperate de APIA Covasna situându-se la cca. 20.000 lei).
Totodată, din comoditate (deşi funcţionarii instituţiei ar putea invoca alte motive) sunt tergiversate controalele pe teren a suprafeţelor pentru care se acordă subvenţii de la U.E., înregistrându-se un imobilism în privinţa rezolvării blocurilor fizice supradeclarate.
Oricum, nimic din toate acestea nu ar trebui să ne mire, dat fiind că personalul APIA Covasna a fost angajat pe criterii independente de profesionalismul lor (mai mult absent), stare de fapt ce a fost promovată ulterior prin neimplicarea managerilor instituţiei în pregătirea acestor funcţionari.
Mai are rost să ne întrebăm de ce merge agricultura prost sau de ce nu au fermierii bani ? Bani sunt şi vor fi tot mai mulţi, dar pentru a-i accesa este nevoie de oameni competenţi în acele instituţii create cu scopul uşurării accesului la aceşti bani, scop deturnat de politicieni locali care doresc să profite de orice sumă le trece pe sub mână, insensibili la nevoile celor ce i-au ales şi mult mai receptivi la interesele celor apropiaţi (rude, prieteni, membri de partid).
Din nefericire, astfel de lucruri duc la faliment agricultura covăsneană şi, pe de altă parte, se pierd fondurile comunitare şi suntem pasibili de sancţiuni din partea UE. Dar credeţi că-i mai interesează pe primari, consilieri judeţeni, funcţionari şi oameni de afaceri care şi-au asigurat viitorul lor şi pe al nepoţilor din banii astfel deturnaţi?”
2 ComentariiCOMENTEAZA
De luni de zile veterinarii nu mai au crotalii pentru bovine.Sunt vitei nascuti de la finele anului trecut necrotaliati care nu pot fi cuprinsi in programele de subventii ori vanduti pe piata,iar daca sunt vanduti sunt vanduti sub pretul pietii.Cine are interes sa perturbe activitatea din zootehnie?
Guvernantii sunt platiti de serviciile secrete straine ca sa inpiedice prin orice mijloace agricultura din Romania.Prin acest lucru pot vinde in Romania ,la cele mai mari preturi din lume orice produs . Pentru 2sau 3 TRADATORI aflati in ministerul agriculturii sufera o tara intreaga. GREVA FISCALA ESTE UNICA SOLUTIE .NU FINNTATI HOTII..!!!
Toate articolele scrise de
Nicoleta Dragomir

Conform Dicţionarului Explicativ al limbii române, astenia înseamnă \"lipsă de putere fizică şi psihică

În ziua de 24 februarie a.c., în localitatea braşoveană Moeciu de Jos, Consiliul Director al Federaţiei Oierilor de

La închiderea ediţiei, normele metodologice pentru aplicarea Legii 214/2011, cunoscută ca „Legea pajiştilo

După cum lesne se observă cu ochiul liber de orice (pre)judecată, vremea bună de agricultură nu se prea înghes

Acum cinci ani, pe vremea asta, România era stat UE nou-nouţ, cu pretenţii mari şi planuri frumoase

Câtă vreme Comisia Europeană nu va condiţiona acordarea de plăţi directe pe suprafaţă de cultivarea terenulu

„Urmare a eforturilor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”... aşa începe înşiruir

Nu avem noi prea multe posibilităţi de a investi în tehnologia de ultimă generaţie, însă avem oferte de

În martie 2008, Levente Szekely, fiul lui Karoly Szekely, ambii crescători de ovine din localitatea arădeană Ade

Ce bine că a ţinut vremea cu românul de s-au umplut câmpurile cu spice bune şi roade cu tonele

Credeaţi cumva că s-au liniştit apele în ceea ce priveşte „bunele practici agricole” în inter

Dacă până nu demult, la auzul unei noi strategii/proiect/plan de acţiune ni se străpezea gura şi ni se st&acir

Era previzibil că anul 2011, unul cu adânci semnificaţii pre-electorale, va aduce modificări importante în

Sub sloganul „Semănăm viitorul din 1856”, KWS Seminţe România lansează pentru campania de primăvar

35 de blonde pe păşune. E o imagine frumoasă, nu? Mai ales pentru un fermier ceh, pentru că blondele sunt vacile de r

Anul trecut pe vremea asta scriam că în legislaţia europeană, termenul folosit pentru a numi beneficiarul plăţ

Haos în declaraţii. Haos în preţurile alimentelor. Cine şi de ce se joacă de-a specula pe piaţa noastră

Am stat câteva minute în faţa unei coli albe, încercând să desprind o idee coerentă din î

În toamna anului 2005, când am vizitat Şcoala de agricultură Deula din Landul german Baden-Württemberg

Pentru locuitorii din Moravia, vinul este un mod de viaţă, o sursă de trai şi-o pasiune nemărginită

Soare cu dinţi în 5 decembrie 2010, la Pecica. Dar frigul nu i-a oprit pe membrii celor zece echipe care au partic

Ştim cu toţii, din proprie experienţă, că un lucru de calitate are durabilitate în timp.

Am ştiut că se va ajunge aici. Mă refer la produsele tradiţionale şi la atacul fără echivoc la care sunt supuse &i

După un an destul de agitat,
Agricultura s-a mai aşezat.
E mult mai linişte acum, se pare,
Dar vine, iu

Aproape că nu mai există sezon fără scumpiri la anumite categorii de produse agroalimentare şi la inputurile necesar

Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu Şişeşti” şi Institutul de Cercetare-Dezvolta

Păşunea, păşunatul şi banii pe suprafaţă au ocupat, cel puţin în prima jumătate a lui 2010, poziţii frunt

Am plecat din Timişoara în 14 iulie, având punct terminus Maramureşul, unde am ajuns în 1 august.

Ioan Beidac, de loc din comuna bihoreană Şinteu, s-a stabilit cu familia sa, de origine slovacă, în localitatea

Şi-am încălecat pe-o şa, şi v-am spus povestea aşa... Povestea banilor, desigur. Îmi imaginam numărul t

În fiecare săptămână, crescătorii de oi din Bistriţa se întâlnesc pentru a mai afla noutăţ

Scriam în numărul trecut despre ferma de vaci de la Institutul Cartofului din Braşov, singura fermă de elită din jud

Există la români mai multe vorbe sau pilde care leagă sau condiționează producția agricolă de vreme, de vremu

Pe principiul “când constaţi că-i sacul gol mulţi evazionişti se-arată”, Guvernul României a

Federaţia Oierilor de Munte din România a fost constituită în luna martie 2008, la iniţiativa a cinci asoc

"Oaia este cel mai bun prieten al poporului român"... aşa şi-a început Ioan Pădeanu prezentarea la î

“O fermă nu poţi s-o duci fără bani: muncitorii aşteaptă salariile, vacile aşteaptă mâncare. Pentru o

Dar leacul european se atribuie selectiv, după legea românească... Hotărârea privind distribuirea sumei st

Campania de depunere a cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă, fără penalizări, s-a înche

Prelungirea sezonului rece şi umiditatea foarte mare a solului sunt factori care pot influenţa negativ producţia de fu

Scriam în numărul trecut despre ferma de vaci cu lapte a familiei Cristolovean din Stupini, de lângă Braşo

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) defineşte biotehnologiile drept un complex de tehnici car

"Mecanizarea agriculturii nu este numai o ramură a științelor tehnice. Performanța în acest domeniu însea

Odată cu venirea primăverii, se simte prin pieţe miros îmbietor de ceapă şi usturoi verde... Mă apropii să iau c

Gavril Pup din Hida, judeţul Sălaj este de meserie profesor de educaţie fizică. A moştenit de la părinţi dragostea

În ultimii ani, toate sferele economiei româneşti au suferit modificări. Structurale, legislative sau func

La începutul lunii februarie am vizitat mai multe ferme de taurine din Salonta, judeţul Bihor. Despre acestea &ici

În vechea tradiţie populară românească, în ziua de Sfântul Gheorghe (23 aprilie) era celebrat

În rolurile principale: primarul războinic, veterinarul corupt, samsarul şi oierul ciomăgit

Maria Radna este cel mai important loc de pelerinaj din Banat al Bisericii Catolice.

Interviu realizat la Arad, în luna ianuarie a.c., cu domnul Anton Wagner, preşedinte al Asociaţiei Centrale a Cre

Crescătorii de animale au ajuns să facă săptămânal naveta, din ferme la Bucureşti, la uşa ministrului Agricu

De loc din Valea Dîljii, de lângă Haţeg, Emil Crişan s-a stabilit în localitatea Densuş, aproape de

La începutul anului trecut, agricultura se pregătea pentru un nou sezon sortit eşecului, "dotată" fiind cu toate
Nu îmi aparţin vorbele din titlu, dar mi le-am asumat pentru a descrie starea actuală în care se află conducerea agricu
Personal, mi-am dorit foarte mult să particip la o expoziţie a crescătorilor de ovine din zona montană românească, pen
Dezvoltarea unei comunităţi în România zilelor noastre, presupune, pe lângă coordonarea venită din partea autorităţ
La câteva zile după cel de-al XV-lea Congres al Asociaţiei Internaţionale a Muzeelor de Agricultură din Serbia şi dup
Aproape un an de zile a trecut de la ediţia 2008 a expoziţiei Agromalim de la Arad, atunci când l-am cunoscut şi am scri
Spasa Stoianov este producător individual, conducând o afacere de familie în domeniul apiculturii. În anul 1995 a absolv
A început campania. Electorală (vi-aţi închipuit altceva?!), că cea agricolă abia se opinteşte şi ea din răsputeri
Din data de 1 iulie a.c. au intrat în vigoare prevederile Regulamentului (CE) nr. 1221/2008 al Comisiei Europene de modific
Pentru mulţi dintre agricultorii români, "răul care nu vine niciodată singur" a devenit deja o măsură de agrotehnică,
În perioada 24-26 aprilie a.c. s-a desfăşurat în localitatea Hódmezövásárhely din Ungaria, la circa 70 de kilometri
„Trebuie să-ţi asumi anumite riscuri ca să ai o afacere profitabilă în agricultură”, spune András Gál, un tână
Asta pare să fie deviza primarului de Coşteiu, judeţul Timiş, Petru Carebia, în lupta deschisă şi declarată cu Asoci
Acum câţiva ani, când l-am cunoscut pe Felician Negruţ, se ocupa de porci, mai exact de recoltarea materialului seminal.
Franz Bucher este cetăţean german, de profesie inginer electrician. Fără să aibă nici o pregătire de specialitate în
Lucerna a fost şi rămâne cea mai eficientă plantă furajeră pentru hrana animalelor, atât pentru producţia realizată
Păşunile comunale din România, uitate parcă de toată lumea până să apară sprijinul pe suprafaţă, par să-şi găs
Adevărată zi de sărbătoare pentru Asociaţia Crescătorilor de Animale “Ovitim-Mioriţa”, care a organizat în ziua
Este deja evidentă practica actualilor şi foştilor guvernanţi şi politicieni, precum şi a aspiranţilor la un post că
În plin sezon agricol, după o procedură deja testată în Ungaria, producătorul maghiar Framest şi specialiştii firmei
Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (P.N.V.V.) împreună cu Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România (A.D.A
Nu e greu să ajungi la Sibiel, la Muzeul Icoanelor pe Sticlă. Dar odată ce-ai ajuns aici, ţi-e greu să pleci, să te î
Vă dezvăluiam, recent, faptul că broşura care ar fi trebuit să informeze instituţiile statului din teritoriu şi, mai
V-am spus că aşa se va întâmpla sau nu? Au trecut doar câteva luni de când vă scriam, în septembrie anul trecut, des
Gavril Pup din Hida, judeţul Sălaj este de meserie profesor de educaţie fizică. A moştenit de la părinţi dragostea pe
Ultimul număr al revistei Ferma pe 2008 vă aduce, pe lângă informaţie, inovaţie, tehnologie, tradiţii de sărbăto
Din punct de vedere turistic, comuna suceveană Marginea este cunoscută
pe plan naţional şi mai ales internaţional prin
Situată în judeţul Alba, la munte, într-un loc care îşi merită cu
prisosinţă numele, "la Cărări", cabana Ancuţa
Utilajul este proiectat atât pentru executarea lucrărilor primare, cât şi pentru prelucrarea secundară a solului.
Claas Axos este un tractor mediu, cu o gamă de putere cuprinsă între 74 şi 100 cp, care înlocuieşte modelul anterior d
116 pagini de informaţie agricolă, interviuri, tehnologie, noutăţi, evenimente, opinii, cele mai bune surse de input-uri
Nu ştiu sigur cum e pe la alţii, dar la noi, la români, cum încep
lucrurile să se mişte puţin înspre bine, cum aparCele mai citite azi
- Roirea naturală necontrolată provoacă mari pierderi productive în stupine
- Ferma piscicolă - riscuri şi oportunităţi
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Cuscuta - un mare pericol pentru culturile de leguminoase perene din România
- GRÂUL – Triticum aestivum L
- Estimări privind evoluţia condiţiilor agrometeorologice în intervalul 15-28 septembrie 2010
- Estimări privind evoluţia condiţiilor agrometeorologice în intervalul 12-25 mai 2010
- Estimări privind evoluţia condiţiilor agrometeorologice în intervalul 05 - 18 Dec 2008
- Creşterea iepurilor - programarea reproducerii
- Ordin nr. 762 din 19/12/2008
Cele mai comentate azi
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Infiintare asociatie pentru cresterea ovinelor(24/5/2012 10:58:24)
- Ciobanescul de Bucovina o MINCIUNA imensa(19/5/2012 8:12:49)
- Expozitie internationala de ciobanesti romanesti Targoviste 20.05.2012(19/5/2012 8:1:2)
- Bovine de carne - generalitati(17/5/2012 7:21:27)
- Subventii bovine - situatia actuala si perspective(9/5/2012 2:55:13)
- REVISTA MOLDA MAGAZIN(1/5/2012 9:34:24)
- Stefanescu Cristian ACHR president(1/5/2012 9:30:16)
- Anunturi- Cumparari bovine(22/4/2012 23:31:11)
- Poze din ferma(20/4/2012 12:37:32)
- Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania(13/4/2012 13:37:15)
Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă
Sistemele GPS pentru agricultură
Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern
Acoperiri eficiente cu costuri minime
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum







Flori de primăvară