Întreţinerea zmeurului în perioada de vegetaţie (I)

În acest articol ne oprim asupra lucrărilor de fertilizare şi de irigare a culturii, iar pentru ediţia următoare avem în vedere măsurile de protejare a plantaţiilor de zmeur, prin combaterea buruienilor, a bolilor şi a dăunătorilor.

Fertilizarea de întreţinere se face în funcţie de fertilitatea solului, de condiţiile climatice ale anului respectiv sau de vigoarea vegetativă a plantelor. Fertilizarea cu azot trebuie făcută cu cea mai mare atenţie.

O fertilizare unilaterală determină, în multe plantaţii, dezvoltarea excesivă a plantelor, producţii slabe şi probleme fitosanitare (apariţia bolilor şi, uneori, creşte frecvenţa dăunătorilor).

Fertilizarea organică de întreţinere poate asigura un echilibru de nutriţie a plantelor şi un nivel de fertilitate a solului corespunzător în toată perioada menţinerii plantaţiei pe acelaşi teren.

• Fertilizarea minerală. În general, la zmeur, se recomandă îngrăşămintele complexe. Cel mai bun echilibru în nutriţia plantelor îl asigură îngrăşămintele de tipul 1-2-3, adică cu un conţinut mai mic de azot, mediu de fosfor şi ridicat de potasiu. Pe solurile bogate în potasiu se pot folosi şi îngrăşăminte de tipul 1-2-2 sau 1-2-1.

La dozele pe care le recomandăm în continuare se va ţine cont de substanţa activă din îngrăşământ. De exemplu, la un îngrăşământ complex de tipul 5-10-22 vom avea în sol 5 kg N, 10 kg fosfor (P2O5) şi 22 kg potasiu (K2O).

• Fertilizarea cu azot. Ca aspect general, cu cât un soi este mai viguros cu atât se administrează mai puţin azot. Se va evita, în orice caz, administrarea tardivă a îngrăşămintelor cu azot, în timpul verii, fiindcă vor împiedica maturizarea lemnului şi, deci, iernarea corespunzătoare a plantelor.

Întreaga doză se poate aplica la pornirea în vegetaţie sau se poate fracţiona în două: o doză se dă la pornirea în vegetaţie şi alta la începutul înfloritului.

La soiurile remontante, doza se va fracţiona obligatoriu în două. Pe terenurile reci, primăvara se pot manifesta cloroze momentane, din cauza „foamei de azot”.

În acest caz, se vor folosi forme uşor accesibile de azot, se pot suplimenta îngrăşămintele cu maxim 10% şi se pot face stropiri cu îngrăşăminte foliare, care aduc un aport foarte mic de N în plantă, însă ajută plantele să depăşească mai uşor momentele dificile la pornirea în vegetaţie.

• Fertilizarea fosfatică. Pentru fertilizarea de întreţinere se folosesc, în mod obişnuit, doze de 70-100 kg/ha s.a., în diferite forme de îngrăşământ complex sau sub formă de superfosfat. Pe solurile calcaroase şi în solurile reci se recomandă fosfatul amoniacal, care este mai uşor asimilabil în aceste condiţii nefavorabile.

Epoca de aplicare: în cursul iernii, până la pornirea în vegetaţie, în cazul superfosfatului, sau la pornirea în vegetaţiei, în cazul îngrăşămintelor complexe.

• Fertilizarea potasică. Potasiul este necesar în cantitaţi de 150-250 kg s.a./ha, ţinând totuşi cont de aprovizionarea solului cu acest element. Astfel, pe solurile bogate în potasiu doza se reduce cu până la 50-60%.

• Fertilizarea cu magneziu. În multe plantaţii de zmeur se observă o carenţă în magneziu a plantelor. De aceea, recomandăm folosirea îngrăşămintelor complexe, îmbogăţite cu magneziu, în general 3-8%, care asigură un aport suplimentar de magneziu, suficient pentru majoritatea solurilor din România.

Acolo unde carenţa de magneziu este puternică, se poate aplica sulfatul de magneziu (în general 16% MgO), o formă uşor solubilă care asigură echilibrarea nutriţiei plantelor.

• Fertilizarea organică. Pentru a păstra nivelul şi calitatea humusului din sol se recomandă o fertilizare cu gunoi de grajd la fiecare 2-3 ani. Gunoiul se aplică la suprafaţa solului şi se încorporează uşor în sol. Se utilizează 25-30 tone gunoi de bovine bine descompus, toamna târziu sau în cursul iernii.

Alte tipuri de îngrăşământ organic: gunoiul de pasăre, în cantitate de 10 tone/ha; gunoiul de cal, 25-30 tone/ha; gunoiul de ovine, circa 10-15 tone/ha. Atenţie: nu se aplică gunoi proaspăt.

Irigarea culturii

Volumul de sol explorat de rădăciniile plantelor de zmeur este relativ scăzut, zmeurul având o înrădăcinare destul de superficială.

Astfel, în majoritatea zonelor din România, este necesar un aport suplimentar de apă, în timpul verii, prin irigare.

Există două metode de irigare, fiecare cu avantaje şi dezavantaje pentru cultura zmeurului: prin aspersiune şi prin picurare.

• Irigarea prin aspersiune este metoda cea mai ieftină şi asigură o bună aprovizionare cu apă a solului, nu numai pe rând, ci pe întreaga suprafaţă cultivată. Alt avantaj este acela că spală şi împrospătează foliajul.

Dintre dezavantaje menţionăm: consumul mare de apă pe unitatea de suprafaţă şi favorizarea dezvoltării bolilor la nivelul tulpinii şi fructelor, în special Botrytis, Didymella şi Clandosporium.

În funcţie de aprovizionarea cu apă a solului şi de tipul de sol, în timpul verii, se fac 1-2 udări săptămânal pe solurile mai grele şi 2-3 udări/săptămână pe solurile mai uşoare, cu norme de 200-250/ha (20-25 mm).

• Irigarea prin picurare (localizată) se foloseşte tot mai mult pe plan mondial. Se poate face prin conducte îngropate sau la suprafaţa solului, pentru care se folosesc norme mici de udare, dar cu o frecvenţă mai mare.

O udare cu 10-15 mc/ha/zi timp de trei zile consecutiv poate asigura umiditatea corespunzătoare la nivelul rădăcinii.

CANTITĂŢI DE AZOT RECOMANDATE

Cantităţile se stabilesc în funcţie de vigoarea soiului, de tipul de sol şi de condiţiile climatice.
În zonele în care regimul pluviometric în perioada de vegetaţie este mai mare de 350 mm: se dau 50 kg s.a./ha în plantaţiile tinere de 1-2 ani şi 25 kg s.a./ha în plantaţiile cu vigoare moderată.

În plantaţiile foarte viguroase (datorită fertilizării din anul precedent) nu se mai administrează azot sau se aolică maxim 10-15 kg s.a./ha.

În zonele cu regim pluviometric slab se folosesc:

- 100 kg N s.a., în plantaţiile tinere de 1-2 ani aplicat în două reprize: primăvara foarte timpuriu şi la începutul verii;
- 75 kg N s.a./ha în plantaţiile cu dezvoltare moderată;
- 40 kg N s.a./ha în plantaţiile foarte viguroase.