Cultura căpşunului

 
Nelu Orlaie
 
 
12345
Horticultura,06 Feb 2009 - 19:00,9 comentarii
În viziunea lui Gavril Pup, căpşuna perfectă este cea uşor de obţinut, care nu ...
Spre deosebire de alte specii pomicole, la care prima recoltă economică se obţine în anul al III-lea sau al IV-lea de la plantare, căpşunul produce economic de la prima fructificare, când are vârsta de un an sau cel mult doi ani.

Precocitatea accentuată permite înfiinţarea de plantaţii anuale şi multianuale, introducerea căpşunului în asolamentele de legume şi flori în câmp sau protejat şi solarii şi recuperarea rapidă a cheltuielilor făcute cu înfiinţarea plantaţiilor.

Căpşunii ajung la maturitate la sfârşitul lunii mai, odată cu cireşele cele mai timpurii, iar în cazul culturilor protejate, cu 2-3 săptămâni mai repede, producţia fiind valorificată avantajos, relizându-se venituri înaintea celor obţinute de la alte specii pomicole.

Căpşunul este singura specie pomicolă cultivată în sere şi solarii. Această particularitate biologică, precum şi alt caracter genetic specific căpşunului, remontanţa şi indiferenţa la fotoperioadă a unor soiuri, creează posibilitatea ca acest fruct să poată fi consumat proaspăt tot timpul anului.

Căpşunul este specia pomicolă capabilă să dea peste 25 tone la hectar (în California, peste 70 to/ha), chiar în primul an după plantare. Căpşunul poate să contribuie la valorificarea eficientă a condiţiilor pedoclimatice din zona colinară, precum şi a celor oferite de mica proprietate privată, specifică în prezent agriculturii din România.

Speciile de Fragaria din flora spontană, dar şi soiurile cultivate, au o arie de răspândire largă, cuprinsă între 15o şi 55o latitudine. Nici altitudinea nu este un factor limitativ. În Elveţia, căpşunul se cultivă la peste 1500 metri. Plasticitatea ecologică face ca numeroase soiuri de căpşun să producă bine atât în nodrul îndepărtat din Alaska cât şi la ecuator.

Soiuri

Soiurile de căpşun cunoscute până în prezent pot fi clasificate după tipul de fructificare în trei grupe:

• tipul de zi scurtă, cu o singură fructificare în timpul perioadei de vegetaţie;

• tipul remontant, cu o fructificare secundară în timpul toamnei;

• tipul indiferent la fotoperioadă (day-neutral), care fructifică în tot cursul perioadei de vegetaţie, până toamna târziu, când temperaturile scăzute determină plantele să treacă în perioada de repaus vegetativ.

O durată mai lungă a sezonului de producţie este benefică pentru cultivatori, asigurând o rentabilitate ridicată la hectar, mai ales prin preţurile practicate în extrasezon. Consumatorii beneficiază de acest lucru prin faptul că fructele proaspete sunt superioare calitativ şi nutritiv celor congelate sau conservate.


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul Cultura căpşunului
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Cultura căpşunului
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Galerie de imagini

 

9 ComentariiCOMENTEAZA

anonim, 01-Feb-2012 11:16:04
CULTIVATOR DE CAPSUNI...
vand capsunii la bisnitari pt ca in pietele din PT NEAMT toti vinzatorii au o singura culoare daca indraznesti cumva sa apari cu marfa acolo esti un om pirdut ti se taie cauciucurile iar politia da din umeri motivand ca aia au contracte cu piata producatorul unde sa vanda la usa lui ghiorghe stefan?
anonim, 01-Feb-2012 11:07:22
cine vinde in piete?...
in piete vand bisnitarii care sunt mana in mana cu sefii pietelor iar eu ca producator stau si mi plang de mila unde e rovana plumb? sta si vorbeste la tv
anonim, 19-Nov-2011 18:01:26
anonim...
nu basescu trebuie sa planteze capsuni si sa fim seriosi ca psdul a distrus tara si asa va ramine cit timp mai exsista psdeul
anonim, 05-Aug-2011 14:28:26
cumpar stoloni de capsun...
Cumpar stoloni de capsun, soiul magic, judetul Arad. Telefon 0758 577 109
anonim, 10-Feb-2011 13:08:28
vai de noi.....
daca s-ar ocupa taranii mai serios de ag.iar piata ar fi la andemana lor si nu al mafiei nu s-ar mai importa alimente,iar pop. ar fi mai bogata si valuta ar ramane an tara.
anonim, 10-Feb-2011 13:08:19
vai de noi.....
daca s-ar ocupa taranii mai serios de ag.iar piata ar fi la andemana lor si nu al mafiei nu s-ar mai importa alimente,iar pop. ar fi mai bogata si valuta ar ramane an tara.
anonim, 24-Sep-2010 22:21:06
gytr...
puteti sa scrieti oricum ca la tara merge adica in adunaturi umane conduse de pedl ,basescu ,nu va faceti probleme
anonim, 24-Sep-2010 22:14:30
gyr...
nm
anonim, 14-Mar-2010 10:05:12
scrisul...
daca ati fi un pic mai atenti la scris...
 
ADAUGA COMENTARIUL TAU
 
 

Toate articolele scrise de

Nelu Orlaie

Combaterea principalelor...
Horticultura,09 Aug 2011 - 10:00,0 comentarii

În plantaţiile comerciale de zmeur se pot instala o mulţime de boli, unele cu o frecvenţă redusă, altele mai p

Întreţinerea zmeurului...
Horticultura,03 Jun 2011 - 15:00,2 comentarii

Întreţinerea unei plantaţii de zmeur necesită urmărirea a cel puţin patru obiective agrotehnice principale: fe

Tehnologia de înfiinţare...
Horticultura,10 Mar 2011 - 15:00,4 comentarii

În articolul „Zmeurul este rentabil şi la suprafeţe mai mici”, publicat în revista Ferma din lu

Zmeurul este rentabil şi...
Horticultura,26 Nov 2010 - 16:00,22 comentarii

Plantaţia de zmeur este una dintre culturile agricole care au avut o dinamică deosebită pe plan mondial în ultim

Moment de bilanţ pentru...
Horticultura,06 Jul 2010 - 9:00,0 comentarii

Anul 2009-2010 a fost unul deosebit de dificil pentru agricultură, din punct de vedere meteorologic, iar cultivatorii de

Cultivatorii de căpşuni...
Horticultura,18 Jun 2010 - 11:00,0 comentarii

Conştienţi de beneficiile, dar şi de riscurile care decurg din activitatea de cultivare a căpşunului, un grup de pro

Elsanta, soiul de căpşun...
Horticultura,07 Jun 2010 - 13:00,0 comentarii

Căpşunul este un hibrid interspecific şi nu se găseşte în natură, decât în stare cultivată. &Ici

Lucrări de primăvară în...
Horticultura,19 May 2010 - 15:00,2 comentarii

În acest articol vă prezentăm principalele lucrări de primăvară pe care trebuie să le faceţi în planta

Investiţii pentru...
Horticultura,26 Mar 2010 - 13:00,0 comentarii

Cea mai frecventă întrebare care mi-a fost adresată în ultimii ani cu privire la cultura căpşunului a fos

Tehnologia de cultură a...
Horticultura,19 Mar 2010 - 15:00,0 comentarii

Alegerea terenului

Cultura căpşunilor
Horticultura,15 Mar 2010 - 15:00,3 comentarii

Spre deosebire de alte specii pomicole, la care prima recoltă economică se obţine în anul al III-lea sau al IV-l

Înfiinţarea plantaţiilor...
Horticultura,26 Aug 2009 - 21:00,1 comentarii
Perioada optimă de plantare a căpşunilor

De-a lungul unui an, putem identi
Precum cultivăm, aşa şi...
Horticultura,07 Jul 2009 - 17:00,0 comentarii
Anul extremelor în cultura căpşunului

Despre 2009 putem spune este un an e
Căpşunii: din cultură,...
Horticultura,15 Jun 2009 - 21:00,6 comentarii
Acest an poate fi considerat unul destul de dificil pentru cultivatori. Iernarea şi pornirea în vegetaţie a plantelor nu
Înfiinţarea culturii de...
Horticultura,07 Apr 2009 - 17:00,11 comentarii
Pentru înfiinţarea culturilor de căpşun, în România se folosesc, în general, plante proaspete recoltate din pepinier
Cultura căpşunului
Horticultura,06 Feb 2009 - 19:00,9 comentarii
Spre deosebire de alte specii pomicole, la care prima recoltă economică se obţine în anul al III-lea sau al IV-lea de la
Investiţii pentru...
Horticultura,24 Jan 2009 - 14:00,2 comentarii
Cea mai frecventă întrebare care mi-a fost adresată în ultimii ani cu privire la cultura căpşunului a fost: cât cost
Cultura protejată a...
Horticultura,18 Jan 2009 - 18:00,1 comentarii
Potenţialul de producţie ridicat al căpşunului, care poate asigura peste 25 de tone/ha, în condiţii favorabile de cult
Moment de bilanţ pentru...
Horticultura,08 Jan 2009 - 17:00,2 comentarii
Anul 2008 a fost unul bun şi încurajator pentru cultura căpşunului, iar perspectivele pentru 2009 sunt optimiste, chiar
Bolile căpşunului: cum le...
Horticultura,25 Nov 2008 - 6:00,5 comentarii
Potenţialul biologic de producţie la căpşun, la fel ca la toate plantele cultivate, este pus în valoare numai de plante

Cele mai citite azi

Cele mai comentate azi

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
Recolta grau 2011

Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?





VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice



Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul

Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali



Fiţi independent energetic!

Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?




Mai multe Tehnologii Agricole