Bolile căpşunului: cum le depistăm, cum le prevenim şi cum le combatem

Potenţialul biologic de producţie la căpşun, la fel ca la toate plantele cultivate, este pus în valoare numai de plantele sănătoase. O plantaţie sănătoasă de căpşun, în care se respectă principalele verigi tehnologice, poate să ofere peste 20-25 tone/ha. Atunci când am „scăpat” bolile în plantaţie, producţia scade simţitor, putând duce, în unele cazuri, la compromiterea recoltei.


Prezentăm, în acest articol, şi metodele culturale, fiindcă, în anii următori, va urma o restricţionare puternică a numărului de pesticide folosite în agricultura Uniunii Europene. Aceasta va impune implementarea unui sistem complex de prevenire şi combatere integrată a bolilor şi a dăunătorilor.

VIROZELE

Virozele se întâlnesc frecvent la căpşun, mai ales, în plantaţiile care au fost înfiinţate cu stoloni proveniţi din câmpurile de producţie. Principalele simptome care se observă la plantele virozate sunt: mozaicarea, îngălbenirea, decolarea şi/sau încreţirea frunzelor. Producţia plantelor afectate de viroze scade simţitor şi, în unele cazuri, plantele se usucă. Există şi cazuri când simptomele nu se văd cu ochiul liber.

Viruşii sunt paraziţi care se dezvoltă în ţesutul plantelor. Principalii vectori care transmit viruşii sunt purecii, afidele şi alte insecte, pentru organele superioare ale plantei, şi nematozii în sol. Deoarece căpşunul se înmulţeşte pe cale vegetativă, toate plantele afectate vor produce alte plante bolnave.

Există în prezent un număr mare de viroze care afectează plantele de căpşun, dar în acest articol vom prezenta doar trei, care au fost mai des semnalate în România, şi care pot afecta semnificativ plantaţiile pe rod.

Îngălbenirea marginală a frunzei (Strawberry wild yellow edge - SWYE)

Principalul vector de transmitere sunt purecii. Simptome: plantele sunt de talie mică, frunzele au peţiolul scurt; marginea frunzelor are o bordură galbenă şi foliolele se răsucesc în sus; are loc o îngălbenire uşoară a frunzelor tinere, care îşi reduc din suprafaţă; producţia de fructe şi stoloni scade drastic. Simptomele pe frunze sunt evidente încă din primăvară.

Evidenţierea se face prin testul Elisa sau folosind ca tester specia Fragaria vesca L.

Pătarea (marmorarea) frunzelor (Strawberry mottle virus - SMV)

Este un virus transmis, de asemenea, prin pureci, dar şi alte insecte, şi este cel mai răspândit în prezent pe glob. Simptome: se manifestă prin decolorarea nervurilor frunzei şi răsucirea frunzelor; frunzele tinere se decolorează, iar uneori apar pete cu contur neregulat, dispuse de-a lungul nervurilor. Virusul este transmis, în general, prin afide.

Încreţirea frunzelor (Strawberry crinkel virus - SCV)

Este un virus foarte răspândit pe plan mondial şi se transmite în special prin afide şi pureci. Simptome: frunzele se deformează prin distorsiune, apar pete clorotice pe frunze; creşterile foliolelor sunt inegale, apare îngălbenirea nervurilor principale şi secundare.

Mijloace de apărare în cazul virozelor

Nu există în prezent substanţe chimice care să ne ajute în lupta împotriva virozelor. Trebuie luate măsuri profilactice, în primul rând procurarea de material săditor liber de viroze, din pepiniere autorizate. Se va respecta rotaţia culturilor, combaterea purecilor, afidelor, nematozilor, curăţirea în primăvară a plantaţiei de frunzele bolnave.

Cea mai importantă verigă este obţinerea de plante sănătoase pentru plantare. Aceasta se face prin două metode:

• Termoterapie: plantele sunt aşezate la lumină şi aer cald la 38oC, timp de 15-20 zile. Este o metodă discutabilă şi foarte rar folosită în prezent.
• Cultura de meristeme: se prelevează din vârful filamentelor de creştere, porţiuni de 0,2-0,3 mm, care nu sunt, în această fază, afectate de viruşi, în condiţii sterile. Aceste porţiuni se multiplică „in vitro”, iar plantele obţinute sunt folosite pentru obţinerea categoriei biologice „bază”. Din înmulţirea acestor plante se obţine categoria biologică "certificat", plante pe care le cumpără cultivatorii de căpşuni din pepiniera autorizată. Această procedură trebuie repetată în fiecare an, nefiind permisă înmulţirea plantelor „bază” în anul următor, fără riscuri majore de contaminare.

Pentru a evita riscul contaminării cu viroze a plantaţiilor comerciale, se va lua în considerare: procurarea de material săditor din pepiniere specializate; cultura strict anuală şi bianuală a căpşunului; un control strict de carantină fitosanitară al plantelor introduse în ţară; controlul plantaţiilor noi de către unităţile fitosanitare judeţene.

BACTERIOZELE

Arsura (bacteriană) a frunzelor (Xanthomonas fragariae, Kennedy et King)

Simptome: pe faţa inferioară a frunzelor de căpşun şi de-a lungul nervurilor principale şi secundare apar pete neregulate, translucide, de un verde deschis; în stadiul evoluat, simptomele apar şi pe faţa superioară a frunzelor, respectiv pete galbene care devin apoi roşiatice sau brune. La umiditate, se formează o scurgere lichidă, caracteristică, de exudat bacterian. În ultimele stadii de dezvoltare, ţesuturile necrozate se distrug şi apar perforaţii pe frunză. Se răspândeşte prin plantele bolnave, prin apa de irigat prin aspersiune, prin frunzele purtate de vânt, iar de un an la altul, prin frunzele bolnave căzute pe sol.

Protecţia fitosanitară se realizează prin:

• Metode culturale: folosirea de plante sănătoase la plantat, respectarea rotaţiei culturilor, irigarea prin picurare acolo unde s-a semnalat bacteria, curăţirea suprafeţelor de frunze uscate în primăvară.
• Metode chimice: se pot face tratamente cu antibiotice, care sunt scumpe, iar folosirea lor este tot mai mult restricţionată în UE sau unul-două tratamente cu produse cuprice, care pot asigura un control bun asupra bacteriei.

CIUPERCILE LA CĂPŞUN

Există un număr mare de boli la căpşun produse de ciuperci care atacă toate organele plantelor: rădăcini, colet, frunze şi fructe. Aceste boli s-au răspândit mai ales în plantaţiile multianuale, iar de aici, cu uşurinţă, şi în plantaţiile noi. În ultimii 15 ani, s-au înfiinţat relativ puţine plantaţii noi, cu plante provenite din pepiniere autorizate, în care se respectă toate verigile tehnologice, începând cu înmulţirea „in vitro”.

Cele mai grave probleme pe plan mondial la reprezintă atacul de Verticillium dahliae Kreb, care provoacă veştejirea plantelor şi Phytophtora cactorum Schroet. Aceste boli nu au fost semnalate până în ultimii 5-6 ani în zonele din centrul Transilvaniei, dar au fost prezente în sudul României.

Mana căpşunului, produsă de ciuperca Phytophtora fragariae C. J. Hickman

Simptome: la plantele de căpşun atacate de Ph. Fragariae, simptomele apar primăvara târziu sau vara devreme. Plantele atacate nu se mai dezvoltă şi nu mai produc stoloni sau produc foarte puţini. Frunzele tinere sunt de o culoare verde-albăstrui, iar cele bătrâne sunt roşiatice, galbene sau portocalii. Plantele atacate puternic produc puţine fructe sau nu mai produc deloc şi, adeseori, se veştejesc şi mor în lunile de vară. În primele stadii, rădăcinile tinere încep să putrezească de la vârf. Pe măsură ce putrezirea avansează, sunt distruse rădăcinile laterale. Unul dintre simptomele caracteristice este decolorarea rădăcinilor, în timp ce cilindrul central rămâne roşcat.

Ciuperca se conservă în sol cel puţin 10 ani sub formă de oospori, iar penetrarea se face datorită zoosporilor, prin extremităţile rădăcinilor.

Protecţia fitosanitară se realizează prin:

• Metode culturale: irigarea prin picurare, eliminarea plantelor bolnave, dezinfecţia solului înainte de plantare (unde s-a semnalat ciuperca), cultura anuală în zonele de risc, folosirea de plante sănătoase la plantare.
• Metode chimice: dezinfecţia solului (cloropicrină, dazomet, bromură de metil, metan sodium, abur etc.); fosetil de aluminiu (Aliette 80 WG), se fac 2-3 tratamente cu 2 kg/ha la două, respectiv trei luni de la plantare; Metalaxyl (Apron), unul sau două tratamente, din care unul primăvara după îndepărtarea frunzelor uscate, dar cu cel puţin o lună înainte de înflorit.

Putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea Pers.)

Este una dintre cele mai răpândite boli la căpşun, şi poate cauza pierderi importante în anii cu precipitaţii bogate. Sunt atacate părţile aeriene ale plantei: frunzele, florile, pedunculii florali, dar mai ales fructele.

Simptome: primele semne de atac apar, în general în perioada înfloritului; apar pete brune care se dezvoltă destul de rapid pe organele atacate. În condiţii umede, apare un înveliş cenuşiu format din conidioforii şi conidiile ciupercii. Fructele atacate putrezesc rapid şi nu sunt comestibile.

Infecţia are loc mai ales în perioadele umede şi cu temperaturi ridicate, cu frecvenţă mai mare în sere şi solarii. Diseminarea sporilor se face prin ploaie, vânt, acţiunea umană etc.

Protecţia fitosanitară se realizează prin:

• Metode culturale: eliminarea frunzelor uscate primăvara şi a celor bolnave în timpul verii; folosirea de paie sănătoase sau a mulciului de plastic negru; fertilizarea echilibrată NPK; asigurarea unei densităţi optime; aerarea corespunzătoare a serelor şi a solariilor.
• Metode chimice: există o paletă largă de fungicide pe bază de fenarimol, procimidon, iprodion, clorotalonil, care pot fi folosite în controlul putregaiului cenuşiu. Se fac în general două-trei tratamente, din care unul înainte de înflorit şi unul după înflorit. În anii ploioşi şi în cazul culturilor protejate, se fac trei-patru tratamente.

PĂTĂRILE LA CĂPŞUN

Pătarea albă produsă de Mycospheraella fragariae (Tull) Lindau forma conidiană Ramularia tulasnei Sacc.
Pătarea roşie (purpurie) produsă de Diplocarpon earliana (Ell. et EV.) Wolf
Pătarea brună produsă de Dendrophoma obscurans (Ell. et Ev.) Sutton.

Primele două pătări sunt cele mai răspândite în România şi apar mai ales în zona Satu-Mare, datorită practicii de cultură multianuală la căpşun.

Pătările se manifestă prin apariţia unor pete circulare de 2-3 mm (M. fragariae), până la 3-5 mm (D. earliana, D. obscurans), pe limbul frunzelor şi uneori pe peţiol şi pedunculi, unde apar pete alungite până la 1 cm. Uneori, la un atac puternic, petele se unesc şi acoperă o bună parte din limbul frunzei, care se usucă. Petele sunt de culoare roşie-violacee (M. fragariae, D. obscurans) sau brun-roşcată (D. earliana).

Răspândirea ascosporilor şi infecţiile sunt favorizate de căldură şi umiditate. Un atac puternic se manifestă în verile umede, după recoltat.

Protecţia fitosanitară

• Metode culturale: cele prezentate în numărul trecut al revistei, la mana căpşunului şi putregaiul cenuşiu.
• Metode chimice: există un spectru larg de pesticide care pot fi utilizate. Se pot face tratamente cu produse pe bază de cupru, maneb, mancozeb, carbendazim, tiofanat metilic, iprodion, diclofluamid, etc.

Făinarea produsă de ciuperca Shaerotheca macularis (Wallroth et Fries) Magnus, forma conidiană Oidium fragariae Harz. Boala se recunoaşte uşor, prin pâsla albicioasă care apare vara pe frunze, care se deformează. Când atacul este sever, timpuriu, poate apărea şi pe fructe, care nu se mai dezvoltă. În toamnă apar, pe faţa inferioară, pete mici negre, periteciile, ca formă de rezistenţă. Boala apare în verile căduroase, cu nopţi umede sau dimineţi cu ceaţă prelungită.
Protecţia fitosanitară: se folosesc practicile culturale de prevenire prezentate la bolile anterioare şi se fac tratamente preventive sau de combatere cu unul din fungicidele recomandate pentru făinări, cum sunt cele pe bază de sulf, procimidon, triforin, triadimeton, fenarimol etc.

Veştejirea plantelor produsă de Verticillium dahliae Kleb. Este o boală mai puţin răspândită în România, dar apariţia ei poate determina pierderi importante în plantaţiile de căpşun.

Simptome: începe cu o ofilire a frunzelor mai bătrâne, la periferia plantei. Treptat ofilirea se extinde şi la frunzele din centrul plantei. Acest proces poate dura câteva săptămâni. Unele plante se ofilesc total. În anul al doilea, dezvoltarea plantelor atacate este foarte lentă şi apare o mare neuniformitate în cultură. Rădăcinile se brunifică progresiv, fapt care duce la veştejirea plantei.

Protecţia fitosanitară

• Metode culturale: rotaţia cultirilor şi evitarea în asolament a solanaceelor, care sunt gazde pentru V. dahliae; dezinfectarea solului în cazul monoculturii sau, în zonele de risc, folosirea solurilor virgine, necultivate unul sau doi ani; cultura anuală sau bianuală; folosirea de plante sănătoase.
• Metode chimice: dezinfecţia solurilor infestate cu bromură de metil cloropicrină (2/3 1/3), cu 80 g/m2; în timpul vegetaţiei, la irigare, se pot folosi 125 mg Benomyl s.a./plantă, la udare (se pot face 2-3 tratamente).

Mana coletului produsă de Phytophtora cactorum (L. et C.) Schroet.

Este o boală care s-a răspândit foarte mult în Europa de vest şi SUA, distrugând, în unii ani, suprafeţe mari cultivate cu căpşuni sau reducând producţia în parcelele infectate. Este o boală specifică de rădăcină, dar atacă toate organele plantei. În România nu s-a răspândit, deoarece în deceniul trecut, în cultură, a fost răspândit soiul Redgauntlet, care are o bună rezistenţă la această ciupercă. Soiul Premial, care este răspândit în prezent, este mai sensibil, dar nu s-au semnalat focare de infecţii decât în câteva centre, unde au fost aduse plante infectate din Vest, din plantaţii comerciale.

Simptome: se manifestă ofilirea şi uscarea frunzelor tinere şi necrozarea rizomului, care poate duce la uscarea plantei. Pe fructe pot aparea pete necrotice, brun-ciocolatii, de mărimi şi forme diferite. La un atac puternic, fructele se usucă, se zbârcesc, rămân tari şi cu un gust amar. Pe timp ploios, pe suprafaţa fructelor se dezvoltă un miceliu alb, care duce la înmuierea fructelor.

Protecţia fitosanitară

Metodele culturale şi chimice sunt cele prezentate la mana căpşunului, cu accent pe folosirea de plante sănătoase.