Atenţie la ciuperci... Riscăm să punem pe masă otravă în loc de hrană!

Pentru cei cu un nivel de trai mai modest, este chiar un mod de viaţă, iar pentru alţii, care colindă prin păduri, fâneţe sau păşuni, o delectare în natură. Dar nu o dată, aceşti împătimiţi ai naturii rămân nedumeriţi în faţa unor ciuperci deosebit de atrăgătoare, dar necunoscute.

Plini de uimire şi incertitudine, nehotărârea îi stăpâneşte: să le culeagă pentru o încercare gastronomică, sau să le lase acolo, fără a risca o eventuală otrăvire.

În acest sens, există ghiduri ilustrative care prezintă sugestiv caracteristicele ciupercilor comestibile, dar şi ale acelor toxice. Totuşi, specialiştii în micologie (ştiinţa ciupercilor) recomandă a nu se consuma, atenţie, ciupercile sălbatice comestibile. La baza acestei afirmaţii, cu semn imperativ, stau foarte multe studii şi cercetări.

Există două mari categorii de ciuperci toxice, cele care genetic prepară diferite toxine, unele dintre ele fiind chiar mortale în urma ingerării, şi altele, care, deşi nu sunt “de la natură” toxice, totuşi, datorită mediului poluant în care trăiesc, pot induce stări alergice sau chiar intoxicaţii severe.

Argumente

Voi reda succint câteva argumente care să vă determine să fiţi circumspecţi cu ciupercile sălbatice comestibile, care se consumă an de an şi fac, din nefericire, numeroase victime, chiar şi în rândul copiilor:

• Ciupercile reţin din substratul nutritiv substanţele hrănitoare şi este posibil, în condiţii naturale, ca solul sau atmosfera să conţină substanţe toxice.

Este clar pentru toată lumea că mediul înconjurător este poluat. Specialiştii recomandă în acest sens prudenţă, chiar şi la ciuperca de cultură Agaricus bisporus (Champignon), la care, din nefericire, cultura este zilnic supusă tratamentului cu pesticide, ori acestea, în timp, pot induce în corpul nostru, prin acumularea urmelor de substanţe toxice, modificări funcţionale, uneori ireversibile şi chiar dramatice.

• Ciupecile se pot înmulţi şi prin fragmente din micelii, nu numai prin spori. Aceste micelii (celule) sunt sensibile la modificarea factorilor de vegetaţie (temperatură, compoziţia chimică a solului, pH-ul solului, radiaţile etc.) din mediul înconjurător, ceea ce face ca produsul final, ciuperca cu pălărie sau carpoforul, cum mai este cunoscută, să prezinte uşoare modificări metabolice, pe care culegătorul nu le sesizează la aspectul ciupercii.

Sunt unele varietăţi de ciuperci comestibile care prezintă foarte multe forme intermediare, cu uşoare grade de toxicitate, tolerate de către unele persoane, dar dăunătoare altora. Aceste varietăţi de ciuperci sunt greu de indentificat morfologic, chiar şi de către specialişti.

• În coşul cu ciuperci comestibile se pot strecura şi fragmente din ciupercile toxice sau din cele cu grade diferite de toxicitate, care pot fi foarte uşor confundate cu cele comestibile, iar consecinţele pot fi dintre cele mai grave.

Otrăvirea cu ciuperci

La consumul de ciuperci toxice, corpul nostru reacţionează în mod individual, printr-un complex de simptome toxice, manifestate prin tulburări de ordin gastrointestinal, cardiovascular, neurologic, renal, respirator etc., care, împreună, formează un sindrom specific fiecărui tip de intoxicaţie.

Sindromul Phalloidinic

Este specific intoxicaţiilor cu ciupercile Amanita phalloides (buretele viperei), Amanita verna (buretele primăvăratic) şi Amanita virosa (buretele tomnatic). Consumul a doar 20 de grame din aceste ciuperci poate duce la decesul persoanei adulte.

Toxinele lor (phallina, phalloidina, diverse amanitine), termorezistente la fierbere, provoacă, la început, dureri gastrice violente, vomă şi transpiraţii permanente, anurie, hipotermie. Celulele ficatului sunt distruse, apar tulburări cardiace, comă, iar în maxim 20 zile survine moartea.

Tratamentul este dificil. Există seruri antiphalloidinice, dar sunt greu de procurat. Toxinele acestor ciuperci, extrem de periculoase, nu acţionează însă asupra melcilor sau insectelor care consumă aceste ciuperci. Deci este greşim să mai credem că pot fi consumate de către om ciupercile care sunt mâncate de aceste vieţuitoare.

Sindromul Paraphalloidinic

Acest sindrom este caracteristic otrăvirilor cu ciupercile Cortinarius orellanus (hreanul pădurii) şi Lepiota helveola (buretele şarpelui). Acţiunea este mortală, datorită toxinei orellaninei, extrem de periculoasă. Simptomele intoxicaţiilor se manifestă prin dureri violente la nivelul craniului, rinichiului, abdomenului, hipotermie. În final, are loc un blocaj renal şi sfârşitul este iminent.

Sindromul Muscarinic

Pe cât sunt de frumoase, pe atât sunt de toxice Amanita muscarina sau Amanita pantherina. Cine a întâlnit cel puţin o dată bureţii pestriţi în zonele de foioase sau de conifere, a rămas plăcut surprins de coloritul strident, roşu violent, cu pălării mari şi cărnoase, dar respingătoare chiar şi pentru animalele pădurilor. Natura ştie să se protejeze. Toxinele lor sunt deosebit de periculoase. Aşa sunt muscarina, muscaridina, bufotenina.

Semiologic, apar tulburări la nivelul sistemului nervos (delir şi halucinaţii, isterie şi somnolenţă profundă), dureri gastrointestinale, vomă, diaree, transpiraţie, anurie, tulburări cardiace.

Tratamentul imediat se realizează prin spălături severe ale tractusului gastrointestinal cu soluţii saline sau cu glucoză şi trebuie apelat urgent la serviciile medicului. Efecte asemănătoare intoxicaţiilor muscarinice au loc şi prin consumul de ciuperci din genurile Inocybe şi Clitocybe.

Sindromul Helvellic

Ingerarea unor ciuperci ca Gyromitra esculenta, numite popular zbârciogul gras sau ciuciulete, cauzează intoxicaţii severe cu efecte hemolitice. Toxina giromitrina induce tulburări renale, manifestate prin creşterea semnificativă a hemoglobinei în urină, alături de declanşarea unui icter, vomă, diearee, somnolenţă şi tetanie musculară.

Sindromul Halucinogen

Consumul unor ciuperci din genurile Psilocybe şi Conocybe au efecte halucinogene cu deformări ale senzaţiilor spaţio-temporale ale subiecţilor. Simptomele frecvente sunt cauzate de toxinele psilocibina şi psilocina, manifestate prin: hipotensiune, transpiraţie abundentă, stări depresive, halucinaţii vizuale şi auditive.

Cei care consumă frecvent asemenea ciuperci, mai ales în populaţiile primitive, cu ocazia unor ritualuri, pot sfârşi prin sinucideri în masă.

Sindromul Coprinic

Cine nu cunoaşte ciuperca de cerneală (Coprinus atramentarius) prezentă pe paiele putrezite sau în fâneţe? Consumată, prin toxina ei, tetraetildiuramic diosulfat, solubilă în alcool, ciuperca induce stări anxioase, încetinirea ritmului cardiac, colici intestinale, în general un disconfort sensibil alarmant.

Sindromul Acroresinic

Ciupercile hribul ţigănesc (Boletus satanas), buretele de mai (Tricholoma pardinum) sau ciuperca pieptănuşului (Entoloma lividum), provoacă prin ingerare intoxicaţii care se manifestă prin vomă, arsuri, dureri intestinale, diaree, crampe musculare cu urmări sensibile asupra sănătăţii celor care, prin imprudenţă, le-au consumat.

RECOMANDĂRI

• Nu consumaţi din păduri ciuperci comestibile sălbatice şi vă protejaţi astfel nu numai sănătatea, dar şi natura.
• Fierbeţi cel puţin 20-30 minute orice fel de ciupercă înainte de a-i da forma şi gustul gastronomic definitiv, deoarece unele toxine, chiar şi uşoare, sunt distruse la temperaturi ridicate.
• Şi… dacă, totuşi, ispita vă stăpâneşte şi aţi consumat ciuperci toxice, apelaţi urgent la serviciul medical.
• Nu uitaţi! Tot mai sigure sunt ciupercile de cultură, unde toţi parametrii sunt sub control, patogeni nu există şi se cultivă doar specii de ciuperci verificate de către specialiştii micologi.

Articol publicat în revista Ferma nr. 10(54)/2007