Neutralizarea şi valorificarea reziduurilor animaliere

Deşeurile de origine animală, care nu prezintă riscuri deosebite, pot fi supuse prelucrării industriale şi producerii de făinuri de carne, de oase, de sânge sau făinuri mixte, prin diferite tratamente termice. Subprodusele şi alte deşeuri organice, care rezultă de la animale lipsite de boli transmisibile, crescute în ferme izolate, la distanţă mare de centrele de prelucrare industrială, se pretează pentru neutralizare prin compostare, în amestec cu alte deşeuri organice vegetale, rezultând compost de uz agricol.

În fermele mari de tip intensiv, în care există staţii de biogaz, anumite deşeuri pot fi supuse fermentării metanice, în asociere cu alte deşeuri vegetale, rezultând biogaz şi nămol fermentat, lipsit de riscuri infecţioase şi parazitare.

În unele ţări, mai ales în SUA, se practică fermentarea lactică a cadavrelor de păsări, rezultând un produs lipsit de nocivitate, care poate fi folosit ca supliment nutritiv sau ca îngrăşământ organic. Pentru cadavrele, subprodusele şi alte diferite deşeuri ce provin de la animale în urma evoluţiei unor boli cu risc mare de transmitere la animale şi om, se recomandă mai ales distrugerea prin incinerare/coincinerare, iar pentru materialele presupuse a fi contaminate cu agenţi infecţioşi sau parazitari mai puţin rezistenţi la factorii de mediu, se poate aplica îngroparea în cimitire de animale sau aruncarea în puţurile seci.

Legislaţie specifică

Pentru ţara noastră, mai ales în faza actuală de aliniere accelerată la cerinţele Uniunii Europene, problemele privind protecţia mediului şi a sănătăţii oamenilor şi a animalelor, sunt foarte importante şi de mare actualitate.

Alegerea metodei de prelucrare şi de neutralizare a reziduurilor animaliere trebuie să ţină seama de prevederile legislaţiei în vigoare, care deşi este inspirată din legislaţia UE, nu corespunde în totalitate posibilităţilor reale de aliniere (într-un timp scurt) la cerinţele UE (NSV privind stabilirea regulilor de prevenire, control şi eradicare a unor encefalopatii spongiforme transmisibile, aprobată prin Ordinul MAAP nr. 144/2002; NSV ce stabileşte reguli de sănătate cu privire la subprodusele de la animale, ce nu sunt destinate consumului uman, aprobată prin Ordinul MAPAM nr. 723/2003; Hotărârea de Guvern nr. 1211/2005; Ordinul ANSVSA nr. 42/2005; Ordonanţa Guvernului nr. 47/2005).

Întrucât problemele supuse discuţiei sunt deosebit de complexe şi nu pot fi rezumate într-un singur articol, în acest număr al revistei se prezintă primele două metode de neutralizare a reziduurilor animaliere, urmând ca celelalte să fie prezentate în numărul următor al revistei.

Prelucrarea industrială a cadavrelor şi subproduselor

Din motive economice, în toate cazurile în care nu este obligatorie distrugerea cadavrelor şi a deşeurilor, se impune valorificarea acestora prin unităţile industriale de producere a făinurilor proteice. În tara noastră, aceste întreprinderi deservesc fie numai anumite abatoare şi unităţi de procesare a cărnii, fie un teritoriu reprezentat de unul sau mai multe judeţe, în funcţie de capacitatea de prelucrare, de căile de acces şi de mijloacele de transport de care dispun. Funcţionarea unităţilor industriale de producere a făinurilor proteice este condiţionată de dotarea tehnologică, care trebuie să permită industrializarea întregului material ecarisat şi transformarea acestuia în produse finite salubre, libere de germeni patogeni.

Din punct de vedere sanitar veterinar, unităţile de producţie a făinurilor proteice furajere au următoarele obligaţii: (1) să ridice şi să transporte cu mijloace proprii, cadavrele, confiscatele şi subprodusele de origine animală de la unităţile agricole, întreprinderile de industria¬lizarea cărnii şi alte întreprinderi de industrie alimentară; (2) să prelucreze industrial întregul materialul ecarisat, în scopul obţinerii de făinuri proteice salubre; (3) să distrugă prin metode fizico-chimice materialul ecarisat care este impropriu pentru obţinerea produselor finite sau care depăşeşte capacitatea de prelucrare a instalaţiilor; (4) să asigure toate condiţiile pentru prevenirea difuzării bolilor infecto-con¬tagioase şi prevenirea poluării mediului ambiant.

Întreprinderile de producere a făinurilor proteice trebuie să fie împrejmuite cu un gard plin, şi să fie pavate în totalitate, pentru a putea fi uşor dezinfectate. Printr-un alt gard, incinta întreprinderii se separă în două sectoare: sectorul contaminat şi sectorul necontaminat. Pentru fiecare din cele două sectoare vor exista vestiare-filtru separate, precum şi echipament de protecţie de culori diferite. În sectorul contaminat trebuie să existe un peron acoperit, pentru descărcarea materialului ecarisat şi încăperi separate pentru depozitarea temporară, pentru necropsia şi tranşarea cadavrelor şi crematoriul pentru cadavrele a căror deschidere este interzisă de lege şi pentru materialele care nu se pretează industrializării. Tot aici, se amenajează locul pentru curăţirea şi dezinfecţia mijloacelor de transport şi staţia pentru tratarea şi dezinfecţia apelor reziduale. Încăperile din zona contaminată trebuie să fie prevăzute cu sisteme corespunzătoare de iluminare şi de ventilaţie. Pardoselile se recomandă a fi realizate din materiale impermeabile şi neabsorbante, să fie netede şi cu pantă suficientă pentru scurgerea lichidelor în canalele de evacuare, acoperite cu grătare demontabile. Pereţii trebuie să fie din beton neted, de culoare deschisă, uşor de curăţat. Îmbinarea dintre pereţi şi pardoseală trebuie să fie rotunjită, astfel ca să permită igienizarea cât mai uşoară. În sectorul necontaminat se află mai multe săli, în care are loc autoclavarea, extragerea şi decantarea grăsimilor, ambalarea produselor finite, examenul de laborator fizico-chimic şi microbiologic al şarjelor de producţie etc. Prelucrarea materialului ecarisat trebuie să se facă în termen de maximum 24 de ore de la primire.

Dacă subprodusele sunt mărunţite, în prealabil, la dimensiuni sub 50 mm, în autoclave se vor asigura cel puţin 133 oC, pe timp de minimum 20 de minute, pentru a se garanta distrugerea germenilor din fragmentele de oase şi de carne.

În mai multe ţări din Europa şi în ţara noastră (începând cu 1 august 2005) este interzisă administrarea proteinelor animale procesate în hrana animalelor de fermă, după ce s-a dovedit că apariţia şi extinderea encefalopatiilor prionice a fost favorizată de folosirea în alimentaţia animalelor a făinurilor derivate din prelucrarea cadavrelor şi a subproduselor de abator. Din aceste considerente, făinurile proteice se transportă la unităţile de incinerare unde sunt arse. În unele ţări făinurile proteice sunt supuse compostării, în amestec cu alte deşeuri vegetale bogate în carbon, rezultând un îngrăşământ foarte valoros, care poate fi folosit în horticultură.

În prezent, în UE se află în studiu posibilitatea readmiterii făinurilor proteice, derivate din deşeuri de abator şi cadavre, în alimentaţia unor specii de animale la care nu există riscul de transmitere a encefalopatiilor prionice.

Distrugerea cadavrelor şi a deşeurilor prin incinerare

Incinerarea asigură dis¬trugerea certă a tuturor germenilor patogeni, dar este foarte costisitoare. Se aplică mai ales pentru cadavrele de animale domestice, păsări şi rozătoare, cât şi pentru materialele contaminate, care au o valoare economică redusă, în cazul când nu pot fi aplicate alte metode sigure de neutralizare. Spitalele, laboratoarele de diagnostic şi de cercetare, staţiile pentru spălarea şi dezinfecţia vagoanelor de cale ferată sunt dotate cu instalaţii speciale pentru incinerare, numite cre¬matorii (electrice, cu gaz metan sau cu păcură).

În conformitate cu NSV, aprobată prin ordinul MAPAM nr. 723/2003, incinerarea este obligatorie pentru materialele din categoria I, cu risc specific, care ar putea conţine prioni sau substanţe a căror folosire este interzisă la animale şi deşeuri alimentare de tip catering de la mijloace de transport ce operează la nivel internaţional.

Întreprinderile în care se realizează arderea cadavrelor, subproduselor şi a altor reziduuri de la animale, sunt numite întreprinderi de incinerare sau întreprinderi de co-incinerare. Prima categorie o reprezintă unităţile care sunt proiectate, executate şi folosite exclusiv pentru asemenea scopuri, iar cea de a doua categorie este reprezentată de unităţile mobile sau staţionare, care sunt destinate pentru producerea de energie sau alte produse materiale şi folosesc reziduurile pentru ardere, ca şi combustibil (regulat sau adiţional) sau doar pentru inactivarea termică a acestora (Directiva 2000/76/EC). Operatorul unei întreprinderi de incinerare sau co-incinerare trebuie sa ia toate măsurile de precauţie necesare, la primirea subproduselor de la animale, pentru a se preveni sau limita riscurile pentru sănătatea publică sau pentru sănătatea animalelor.

Întreprinderile de incinerare sau co-incinerare trebuie să fie proiectate, construite, echipate şi să funcţioneze astfel încât gazul ce rezultă din procesul de producţie să fie condus în mod controlat şi omogen, chiar şi în cele mai nefavorabile condiţii, la o temperatură de 850oC, măsurată timp de două secunde în apropierea peretelui intern sau în alt punct reprezentativ al camerei de combustie, aşa cum a fost autorizat de autoritatea veterinară competentă.

Fiecare linie a unei întreprinderi de incinerare de capacitate mare trebuie să fie echipată cu cel puţin un arzător auxiliar. Acest arzător trebuie sa fie conectat automat, atunci când temperatura gazelor de combustie, după ultima injecţie a aerului de combustie, scade sub 850oC. Acesta trebuie, de asemenea, să fie utilizat în cursul operaţiunilor de pornire şi de oprire a întreprinderii, pentru a se asigura că temperatura de 850oC este menţinută permanent pe tot parcursul acestor operaţiuni şi atâta timp cât materiile nearse se găsesc în camera de combustie.

Dacă reziduurile de la incinerare conţin substanţe organice halogenate în concentraţie de peste 1% temperatura de ardere trebuie să crească la 1100oC, pentru a se preveni poluarea mediului cu dioxine. Subprodusele de la animale trebuie să fie introduse, atunci când este posibil, direct în furnal, fără altă manipulare. Amplasamentul întreprinderilor de incinerare sau co-incinerare, incluzând zonele de depozitare pentru subprodusele de la animale, trebuie sa fie ales astfel încât să se prevină deversarea accidentală de substanţe poluante în sol ori în apele de suprafaţă şi subterane, în conformitate cu prevederile legale.

Reziduurile de la întreprinderile de incinerare sau de co-incinerare sunt reprezentate de cenuşa de ardere şi zgura de vatră, cenuşa în suspensie şi praful de boiler. Conform prevederilor legale, reziduurile trebuie să fie reduse la maxim şi să fie reciclate, atunci când este cazul, direct în întreprindere sau în afara acesteia. Transportul şi depozitarea intermediară a reziduurilor uscate, sub formă de praf, trebuie să aibă loc astfel încât să se prevină dispersarea în mediu.

În situaţii excepţionale, când transportul cadavrelor nu se poate efectua sau nu se recomandă din considerente profilactice, incinerarea cadavrelor poate fi aplicată şi în cimitirele de animale, pe o suprafaţă anume amenajată sau chiar direct pe păşune, în gropi sau şanţuri. În asemenea cazuri, este necesară aprobarea prealabilă din partea autorităţilor de protecţie a mediului şi autorităţii veterinare.

În loc de concluzie

Privit în ansamblu, sistemul de ecarisare bazat pe incinerarea reziduurilor în cadrul unor unităţi moderne, nepoluante, pare un proiect de viitor, interesant, dar extrem de costisitor şi nerealist pentru nevoile actuale şi pentru perspectiva următorilor trei ani. România nu va putea construi în următorii ani suficiente unităţi de incinerare la nivelul cerinţelor europene. În consecinţă, se întâmplă ceea ce se vede foarte frecvent: cadavrele neputând fi transportate la distanţe de sute de kilometri, acolo unde sunt amplasate unităţile de incinerare, sunt abandonate sau îngropate pe ascuns, adeseori chiar în incinta unităţilor de creştere a animalelor, ceea ce este foarte grav!