Sănătatea peştilor în sisteme acvacole recirculante
Clasificarea solidelor în suspensie
• Din punct de vedere chimic, suspensiile din bazinele de creştere a peştilor sunt de natură organică şi anorganică. Partea organică, numită solide volatile în suspensie, determină consumul de oxigen, iar cea anorganică contribuie la formarea depozitelor de nămol, care degradează mediul de viaţă al peştilor.
• Din punct de vedere fizic, suspensiile se împart în particule sedimentabile (>100µm) şi nesedimentabile (>100µm).
Eficienţa îndepărtării particulelor de mărimi reduse este foarte scăzută. În controlul particulelor solide dintr-un sistem recirculant ne interesează, din punct de vedere al caracteristicilor fizice, greutatea specifică relativă (exprimată prin raportul dintre greutatea specifică în stare saturată cu apă a particulelor solide şi greutatea specifică aparentă a acestora) şi compoziţia granulometrică (ponderea procentuală a diferitelor clase de mărime a particulelor).
Particule solide: excreţii, hrană şi bacterii
În acvacultura recirculantă, producţia de suspensii solide poate fi evaluată prin luarea în considerare a excreţiei peştilor, hranei neconsumate şi a biomasei bacteriene.
Rata producerii excrementelor este determinată de cea a hrănirii şi variază în funcţie de specia de peşti. La o rată de conversie a hranei de 1:1 până la 2:1, aproximativ 80% din hrana consumată (masa uscată) se elimină sub formă solidă (la unii peşti excrementele solide reprezintă 25-30% din hrana consumată), lichidă sau gazoasă.
Cu toate că are un aport important de particule solide în suspensie, hrana neconsumată este evaluată la peşti ca reprezentând între: 1 şi 5% din hrana uscată, 5 şi 10% din cea umectată, 10 şi 30% din hrana umedă.
Conţinutul în particule solide este suplimentat şi de populaţiile de bacterii existente în masa apei, care, favorizate de prezenţa substanţelor organice şi a nutrienţilor în cadrul sistemului, se dezvoltă dispersat în masa apei sau sub forma unei pelicule organice care apare pe pereţii bazinelor de creştere, în conducte sau în filtrul biologic (preponderent).
În sistemele acvacole superintensive, particulele solide în suspensie se îndepărtează prin: separare gravitaţională, filtrare mecanică şi flotaţie, trecând apa printr-un mediu filtrant.
Filtrarea mecanică elimină doar particulele mari, cele de dimensiuni mici rămân în apă şi se îndepărtează aplicând procedee specifice.
În funcţie de natura materialului filtrant, în practica acvacolă se disting următoarele procedee de filtrare mecanică: cu site, cu mediu granular şi cu mediu poros.
SISTEME DE FILTRARE
• Filtre cu site. În sistemul recirculant proiectat şi realizat de cadrele didactice de la Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii Timişoara, specializarea Piscicultură şi Acvacultură, s-a ales sistemul de filtrare cu site.
Principiul de funcţionare a acestui procedeu constă în trecerea apei încărcată cu solide în suspensie printr-un sistem de site. În urma acestei treceri se reţine şi se elimină cea mai mare parte din particulele solide. În dimensionarea sitelor s-a avut în vedere compoziţia granulometrică a particulelor solide şi gradul de încărcare a apei cu acestea.
Filtrarea mecanică cu site prezintă avantajul că la trecerea apei prin materialul filtrant se înregistrează pierderi reduse de sarcină.
S-au constatat şi unele inconveniente, cum ar fi: nu pot fi reţinute particulele mici, iar prin trecerea apei prin filtru cu viteză mare se produce fragmentarea particulelor mari, rezultând particule mici pe care filtrul nu le reţine. În cazul folosirii unor site cu ochiuri mici are loc o pierdere importantă de presiune şi se produce o colmatare rapidă a filtrelor.
După modul de funcţionare, filtrele cu sită se clasifică în: staţionare, rotative şi vibratoare.
Filtrele cu site rotative au un potenţial mai scăzut de colmatare şi sunt construite dintr-un tambur prevăzut pe suprafaţa exterioară cu o sită. Tamburul rotativ este scufundat parţial în curentul de apă uzată care traversează o incintă de formă prismatică.
Prin rotirea continuă a tamburului, la nivelul părţii din sita imersată în apă sunt filtrate particulele solide, în timp ce partea superioară a tamburului, neimersată, trece prin faţa unui sistem de spălare cu un jet puternic de apă, orientat în contracurent. Procesul de spălare se derulează permanent şi intermitent, fiind dirijat de un releu de temporizare. Pe toată durata funcţionării, din filtrele cu site rotative, sunt evacuate cantităţi însemnate de apă cu un conţinut foarte ridicat de substanţe solide în suspensie.
• Filtre cu tobă. Luând în calcul volumul de apă din bazinele care compun instalaţia noastră de creştere superintensivă a sturionilor şi normele constructive ale firmelor care produc instalaţii de filtrare mecanică a apei evacuate din bazinele de creştere, s-a ajuns la următoarele caracteristici tehnice ale filtrului tobă:
- capacitatea maximă de filtrare: 350 mc/h;
- dimensiunile ochiurilor sitei de filtrare: 0,07 mm;
- suprafaţa de filtrare: minimum 3,9 mp;
- este confecţionat din oţel inoxidabil;
- sistem compact de construcţie, cu posibilitate de conectare la conducte PVC pentru intrare şi ieşire;
- rotaţia tobei: constantă;
- puterea motorului tobei: 0,75 kW;
- puterea sistemului de limpezire: 0,55 kW;
- tipul de alimentare: 380 V, 16 A;
- temporizator pentru sistemul de limpezire, cu acţionare manuală sau funcţionare intermitentă.
ŞTIAŢI CĂ...
• În sistemele acvacole recirculante, 90 la sută din apa sistemului se recirculă, prin urmare de compoziţia acesteia depinde sănătatea peştilor.
• Conţinutul de particule solide poate atinge concentraţii maxime admise de 15 mg/l. În doze mari, suspensiile solide din apă au consecinţe nefavorabile, precum: producerea de leziuni la nivelul branhiilor peştilor; formarea de amoniac prin procese de nitrificare; creşterea consumului de oxigen necesar descompunerii substanţelor organice din apă; colmatarea mecanică a biofiltrelor.
• Sursele bibliografice consemnează că greutatea specifică relativă a particulelor solide este, în medie, de aproximativ 1,19, iar compoziţia granulometrică a particulelor solide rezultate prin dizolvarea furajelor granulate este de: 0,6% între 5-30 microni, 1,6% între 30-60 microni, 5,3% între 60-105 microni, 19,7% între 105-500 microni, 21,9% între 500-1000 microni şi 50,9% peste 1000 microni.
Toate articolele scrise de
Marian Bura

În timpul iernii, pentru a preveni pierderile, familiile de albine trebuie controlate în permanenţă.

Compoziţia chimică a mierii este extrem de complexă şi în acelaşi timp de diferită, în funcţie de prov

În conceptul natural de înmulţire a familiilor de albine, apicultorii europeni au în vedere crearea de

Indiferent de sistemul de practicat în creşterea iepurilor, acesta trebuie să asigure nevoile fiziologice de săn

Plantele melifere sunt acele speciile care asigură albinelor materia primă necesară supravieţuirii şi dezvoltării l

Este unanim acceptat că un element important în cadrul indicatorilor de performanţă a sistemelor acvacole recirc

Albina meliferă este unul din vieţuitoarele cu o mare capacitate de adaptare la condiţiile climatice. Fiecare rasă na

Alături de hibridul Buckfast, englezul Adam Kehrle a păstrat în stupină şi rase pure de albine din Anatolia, Sa

Iepurele de casă este un animal deosebit de sensibil la orice modificare de mediu. Echilibrul neuro-endocrin este cel ca
În mod obişnuit, nivelul intensivităţii unui sistem de creştere se exprimă prin densitatea la populare sau, al

Creşterea iepurilor de casă este o îndeletnicire străveche, în decursul căreia urecheaţii au fost folosi
În sistemele acvacole recirculante, îndepărtarea solidelor în suspensie constituie un element important al calităţii a
În lunile aprilie şi mai înfloresc o multitudine de plante melifere cu importanţă economico-apicolă diferită. Dat fii
În programarea reproducerii într-o crescătorie de iepuri de casă, este necesar să posedăm câteva cunoştinţe element
În perioada rece a iernii şi primăverii, când albinele nu pot zbura, este extrem de utilă administrarea de turte energo
Numele rasei provine de la denumirea statului California, unde a fost creată. La baza producerii acestei rase a stat ideia
În Franţa (ferma St. Maurice) şi Italia (ferma Viterbo), crescătorii particulari practică, cu rezultate bune, creştereCele mai citite azi
- Model constructiv pentru ferma de 400 oi Ţurcane
- Roirea naturală necontrolată provoacă mari pierderi productive în stupine
- Putregaiul inelar, o boală de carantină care ameninţă culturile de cartof
- Ferma piscicolă - riscuri şi oportunităţi
- Rase performante de iepuri: Californian
- Cum să prevenim mortalităţile la păsările crescute în gospodăriile populaţiei
- Fertilizarea heleşteielor de creştere a crapului cu îngrăşăminte chimice
- Cultura căpşunului
- Plăţile pe suprafaţă
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
Cele mai comentate azi
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Infiintare asociatie pentru cresterea ovinelor(24/5/2012 10:58:24)
- Ciobanescul de Bucovina o MINCIUNA imensa(19/5/2012 8:12:49)
- Expozitie internationala de ciobanesti romanesti Targoviste 20.05.2012(19/5/2012 8:1:2)
- Bovine de carne - generalitati(17/5/2012 7:21:27)
- Subventii bovine - situatia actuala si perspective(9/5/2012 2:55:13)
- REVISTA MOLDA MAGAZIN(1/5/2012 9:34:24)
- Stefanescu Cristian ACHR president(1/5/2012 9:30:16)
- Anunturi- Cumparari bovine(22/4/2012 23:31:11)
- Poze din ferma(20/4/2012 12:37:32)
- Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania(13/4/2012 13:37:15)
Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă
Sistemele GPS pentru agricultură
Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern
Acoperiri eficiente cu costuri minime
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum




Flori de primăvară